Cum au disparut scrisorile lui Moş Crăciun

Posted in scrieri pentru sărbătorile de iarnă cu etichete , , , , , , , , , , , , , , on noiembrie 19, 2009 by StropiDeSuflet

O poveste ce poate fi uşor regizată pentru serbarile cu Moş Crăciun în grădiniţe -grupa pregatitoare – sau scoli, la clasele mici. Replicile versificate, pot fi cântate pe melodii adecvate, iar ieşirea din scenă a copiilor se poate face cântând colinde.

CUM AU DISPARUT SCRISORILE COPIILOR CATRE MOŞ
CRĂCIUN

Este iarnă şi zăpada s-a aşternut peste tot. Pe drumul ce duce spre pădure, un iepuraş-poştaş, abia-abia reuşeşte să ducă în spate o tolbă mai mare decât el, plină până la refuz cu scrisorile copiilor către Moş Crăciun.
Cumătra vulpe, aflată din intâmplare prin apropiere, il vede şi cum era lihnită de foame şi prin faţa ochilor nu-i jucau decât fripturi, îşi inchipuie că tolba iepuraşului este plină cu tot felul de mâncăruri şi-şi face in grabă planul cum să i-o fure. Cu gândul acesta, vicleana cum e de fel, se apropie tiptil de iepuraşul, care fricos cum il stim, cânta sa-şi ţină singur de urât:
La la la la la lala
Eu sunt Rică -Iepurică
Si de nimeni nu am frică
Fug mereu in sus şi-n jos
Tiiii! Cât sunt de curajos!
La la la la ………
- Buna ziua iepuraş-drăgălaş!
- Uuaaaah ! Ai-ia-ia -ia! Doamne! Tremur ca piftia! Ce m-aţi speriat Doamnă Vulpe! Bu-bu-bună ziua !
- Ha ha ha! Dar de ce te sperii micuţule? N-ai aflat ce mult iubesc eu iepuraşii? Ce mult imi plac! Zise ea, lingindu-se pe bot şi scărpinându-şi burta in care-i chiorăiau maţele de foame! Chiar n-ai ştiut?
- Nu, n-am ştiut, dar acum că am aflat mă bucur mult. Să fie oare adevărat?
- Da, sigur că da! Uite, când te văd aşa micuţ, ducând ditamai geanta, îmi dau lacrimile de mila ta! (Zise vulpea suspinind prefăcut ) O să-ţi rupi spinăruşa frumosul de tine.
- Mă descurc şi eu cum pot , mulţumesc de grijă Doamnă Vulpe!
- Ehe, n-ai pentru ce drăguţule. Hai mai bine sa te ajut. Dă-mi să-ţi duc eu gentoiul acela, că-ţi rupe lăbuţele şi-ţi turteşte codiţa.
Si iepuraşul, crezând in vorbele ei viclene , işi luă tolba din spinare si i-o dadu vulpii….dar ce să vezi? Intr-o clipă, vulpea inşfacă tolba şi-l imbrânci cu atâta putere pe bietul urecheat, incât sărmanul de el, se rostogoli ca o minge in zapada şi ramase nemişcat. Iar vulpea, pe-aici ţi-e drumul: fugi, fugi de se facu nevazută printre tufişuri, cât ai zice peşte. Pe după copaci, printre ierburi inalte, furişându-se ca o hoaţă mare ce era, ajunse in sfirşit la vizuina ei din pădure..
Să fi văzut ce bucurie era pe cumătra vulpe!
- Uraaaa! Am reuşit!
Ţopăind când pe un picior când pe altul, puse tolba jos şi fericită isi puse un şerveţel la gât, pregătindu-se să inceapă ospaţul. Frecându-şi labele victorioasă incepu să cânte:
Iepure nefericit!
Iată că te-am pacălit!
Tolba plină ţi-am luat
Şi-acum m-apuc de mâncat.
Câte bunătăţi vor fi
Le-oi mânca cât ai clipi.
Ah, mi-e foane. Nu pricep :
Chiar nu ştiu cu ce să-ncep?
Si inchizând ochii bagă laba în tolbă…..
- Ia să vedem…. ia să vedem ce scoatem noi, ce scoatem noi……. Ah ! Ce-i asta? Si vulpea holbă ochii cât cepele când simţi că laba a dat doar de hârtii . Să fi văzut strâmbături….. Au….u….u….u! făcea vulpea ca lupul. A-u-u-u-u plicuri…..scrisori…. pentru asta am fugit atât? Şi eu care credeam că găsesc fripturi ! A-u-u-u-u-uuuuu!
Luă tolba, ii dadu cu piciorul de zeci de ori pâna obosi, zvârli cu ciudă toate scrisorile imprăştiindu-le peste tot si călcând cu răutate peste ele işi zise:
- Cel puţin ştiu că n-o să mai ajungă nici o scrisoare la Moş. Ha-ha-ha!
Şi furioasă şi flămândă intră in vizuina cu gândul să doarmă şi să uite de foame
In vremea asta, bietul Rică-Iepurică, după ce zăcuse nemişcat mult timp, incepu mai intâi să mişte uşor căpuţul, apoi incet – incet, văitându-se de durere la fiecare miscare, se ridică plângând de-ţi era mai mare mila să-l auzi:
- Vai, vai, vai! Ce-am făcut ? Am crezut in vorbele mincinoase ale vulpii si acum am rămas fără scrisori! Vai, vai, vai, ce mă fac? Ce mă fac?
Când plângea el mai tare si mai tare, dinspre oraş aparură doi copii : Giulia si Tavi, veseli nevoie mare cântând cât ii ţinea gura:
Azi e sărbătoare
Că ducem scrisoare
S-o ia iepuraşul
Poştaşul- drăgălaşul.
La Moş Crăciun o duce
şi daruri ne aduce.
Deodată zărirăa iepuraşul
- Rică, ce-ai păţit? De ce plângi? Unde ţi-e tolba cu scrisori?
- Vulpea! Vulpea rea m-a tâlhărit! Si plângând le povesti toata tărăşenia.
- Lasa Rică, trebuie s-o găsim Ce zici Giulia?
- Eu zic să chemăm toţi copiii in ajutor.
- Ai dreptate.
Si Tavi, scoase din buzunar un fluieras in care sufla cât putu el de tare…. şi ce să vezi ? Dintr-o dată apărură in fugă dinspre oraş o mulţime de baieţei si fetiţe intrebându-se unii pe altii:
- Ce-o fi ?
- Nu ştiu nimic.
- Ce sa fie?
- Nimeni nu ştie.
- Ce s-a intâmplat?
- Incă n-am aflat.
Si toţi, intrebară ca la o comandă:
Ce e ? Ce s-a intâmplat?
Spuneţi de ce ne-aţi chemat?
Rică de ce-i supărat?
Spuneţi, incă n-am aflat.
Giulia si Tavi, raspund intr-un glas:
- A venit vulpea cea rea
Şi l-a păcălit.
- Da, m-a păcălit! (confirma Rică)
- I-a luat tolba cu scrisori
si parc-a intrat in nori.
Nu se vede, nu se-aude
Nu stim unde se ascunde.
- Da este-adevărat,
M-a-mbrâncit şi a plecat
Tolba cu scrisori mi-a luat,
Ce mă fac? ce mă fac?
- Nu mai plânge Rică. Suntem mulţi, nu ne scapă ea. Il incurajează o fetiţă.
- Trebuie să alcătuim un plan de urmărire ( adaugă alt copil)
- Eu zic să chemăm in ajutor un caţel care să-i adulmece uma. – completează Viorel.
- Da, da, du-te chiar tu Viorele, mergi si adu’ un caţel.
Si in timp ce Viorel alearga cât putea, copiii incearcau să-l inveselească pe iepuraş: unul ii aşeaza şmechereşte şăpcuţa de poştaş, iar un altul il apucă de lăbuţă şi-l trage intr-o horă săltăreaţă in care se prind toţi copiii:
Joacă, joacă iepuraş
Cum se joacă la oraş
Nu mai plânge :
Vom invinge
Vulpea noi o s-o găsim
Si-ai să vezi c-o pedepsim.
Găsim şi scrisorile
Pân- se ivesc zorile.
Dar iată că Viorel apare in fugă aducând cu el nu numai pe căţelul Muţunache – detectiv vestit – dar şi o găină infoiată ca o varză.
- Dar tu cine esti? Si ce cauţi aici? – o intreabă un copil.
- Eu sunt Găinuşa-Nuşa. Când eram mică, biet puişor fără apărare, cumătra vulpe m-a furat de lângă frăţiorii mei si numai printr-o minune a reusit tata-cocoşul să mă scoată din ghearle ei afurisite. Ce tare m-am speriat! Si-acum mă cutremur când imi aduc aminte. Acum am aflat ce s-a intâmplat si-am venit şi eu, că poate vă sunt de folos.
- Sigur că da. Vino cu noi.
- Să nu mai pierdem vremea , ii indeamnă Muţunache şi adulmecând urmele pornesc cu toţi spre pădure.
Cum mergeau ei, le apăru in cale batrăânul urs Martin.
- Mor, mor, mor, dar unde mergeţi voi la ora aşa târzie?
Care mai de care, copiii ii povestiră tot ce s-a intâmplat. Mor,mor, mor, merg şi eu cu voi. Fară mine nu cred că reuşiţi. Ş-apoi am eu o răfuială veche cu vulpea cea şireata. Şi-acum mă ruşinez când îmi aduc aminte cum m-a păcălit de-am rămas fără coadă. Trebuie s-o pedepsesc.
- Da, da, alutură-te nouă. Tu eşti mai mare şi mai puternic, sigur vom avea nevoie de tine.
- Gata! La drum.! Strigă un baieţel şi cu Muţunache in frunte pornesc in linişte pe urmele vulpii!
Pas cu pas, păşind cu grijă, Muţunache când merge , când se opreşte, adulmecând şi toţi îi imită mişcările. Deodată face un semn tuturor să stea pe loc:
- Simt mirosul vulpii. Aici este. Priviţi-i vizuina.
- I-a uitaţi: sunt plicuri peste tot – observă un copil si toţi se reped să le adune, dar Moş Martin îi opreşte.
- Nu atingeţi nimic. Vulpea nu trebuie să ştie că am venit după ea, fiindcă nu va ieşi din vizuină.
- Trebuie s-o păcălim şi noi spune un copil.
Atunci, Gainuşa-Nuşa işi face loc mai in faţă şi dregându-şi glasul le spune;
Cot-cot-cot-cot-cot-co-dac,
Cot co dac, cot co dac!
Ia uitaţi ce am sa fac!
Cot co dac, cot co dac!
Eu mă voi preface
Că ursul nu-mi dă pace.
Că vrea să mă înghită
Dar are amigdalită.
Că gâtul rău il doare
Şi nu mai vrea mâncare.
Vulpea desigur va ieşi afară
Şi-o prindem când o să apară.
- Atunci să inceapă circul, zise Moş Martin şi apropiindu-se de vizuina vulpii, se preface ca târeşte găinuşa după el, iar copiii se ascund care mai de care prin tufişuri urmărind incordaţi tot ce se petrece, gata să sară când va fi nevoie.
- Cot co dac cot co dac
Hei! Săriţi in ajutor.
Ursul muşcă, simt ca mor!
Ajutor, ajutor!
- Mor, mor, mor, ţipi degeaba că nu te aude nimeni. Am sa te duc in bârlogul meu.
- – Mor mor, mor
- De foame-mi vine să sughit
- Dar nu pot deloc să-nghit,
- Fiindcă sunt foarte răcit.
- Vai, simt ace în spinare
- Și în gât mă doare tare,
- Dar te-oi pune la-ngrășat
- Să fii bună de mâncat,
Iar când mă voi vindeca,
Cu poftă te voi mânca!
Când auzi una ca asta vulpea, gândi că în sfârşit e rost de mâncare şi scoţând capul din vizuină se adresa ursului:
- Hei ursule, dacă eşti aşa de bolnav, nu vrei să-mi dai mie găina?
- Nu , ….nu. Nicidecum. Trebuie să fie aşa de gustoasă, că nu mă indur!
Vulpii ii sticleau ochii şi-i clănţăneau dinţii de poftă şi de foame. Nu mai vedea in faţa ochilor decât fripturi aburinde.
- Ursule, ursuleţule, uite, când ai să poţi mânca , am sa-ţi dau un miel intreg in locul găinuşii.
- Da? Şi unde este mielul?
- La stâna.
- I-auzi! La stână. Pe cine crezi că fraiereşti vulpe vicleană ce eşti? Păi tu-mi promiţi mielul de la stâna păzită de câini care abia aşteaptă să-ţi croiască blana? N-ai cum să furi mielul.
- Ba pe onoarea mea de vulpe!
- Care onoare? Ai tu aşa ceva? Tu eşti o hoaţă, vicleană, mincinoasă, egoistă şi rea. Am să mănânc singur găina. Zicând acestea, o duce pe Nuşa-găinuşa spre bot, dar se preface că o scapă. Speriată că pierde friptura, vulpea iese din vizuină repezindu-se să prindă găina. Atât le-a trebuit copiilor, ursului şi lui Muţunache: s-au repezit cu toţii, au inconjurat-o de nu mai avea vulpea cum să fugă. Degeaba se zbătea, că nu mai avea scăpare. Atunci, Rică-Iepurică, se apropie şi cu un aer de viteaz , spre hazul tuturor, ii dădu vulpii un bobârnac in nas de o facu să strănute de mama-focului.
- Ce credeai cumatră vulpe, că sunt un neajutorat? Uite ce de prieteni am, fiindcă sunt un iepuraş bun şi nu fac rau nimanui.
- Asa-i, asa-i, strigau copiii. Hei, cumatră vulpe, cum este când eşti păcălită? (O intreba ursul.). Na, mai râzi de mine? Nu-ţi place , nu? De , coană vulpe: ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face! N-ai ştiut până acum? Ei, află şi tu cum e, că şi tu pe mulţi ai păcălit.
- -Cot co dac , cot co dac
- Ce credeai? Că am sa tac?
- Tu ai râs mereu de toţi.
- Râzi şi-acum dacă mai poţi.
- Pe mine biata, m-ai răpit,
- Pe Moş Martin l-ai păcălit,
- Pe Rică l-ai tâlhărit!
- S-o pedepsim, s-o pedepsim! strigă copiii.
- Da, dar mai intâi să-şi repare greşelile – işi dădu cu părerea Muţunache: Să strângă frumos toate scrisorile şi să le pună la loc in tolbă cum au fost, fiindcă ea le-a imprăştiat.
- Da, da ,da, strigau in cor toti copiii
- .Treci la treabă mai cu grabă.
- Mişcă vulpe. Nu eşti babă.
- La găini săreai mai iute,
- Toţi te stiu. Cine să uite
- Cum i-ai păcălit pe toţi ?
- Hoaţă mare intre hoţi.
- Acum rândul ţi-a venit:
- Eşti păcăliciul păcălit.
- Iată că te-am pedepsit.
- – Gata, le-am strâns. Luaţi-va tolba. (Zise vulpea)
- – Nu, nu.( spuse caţelul Muţunache.) Nu sunt toate scrisorile. Mai trebuie una.
- – Ba le-am strâns pe toate. Se apără vulpea.
- – Lipseşte a ta. Scrisoarea ta catre Mos Craciun. Toţi trebuie sa-i scrie lui Moş Crăciun ce-au făcut in timpul anului, ca Moşul să-i judece si să daruiască ce se cuvine fiecăruia .
- – Da, da,,da. Spun copiii.
- – Hai vulpe. Scri-e, scri-e, scri-e! Scandează copiii.
- – Nu ştiu să scriu, nu mi-a plăcut să merg la şcoala din padure – răspunde vulpea cu nasul in jos.
- – Ru-şi-ne! Ru-şi-ne, Ru-şi-ne! strigă copiii.
- – Să-mi dicteze mie, si scriu eu, in numele ei. – se oferi un copil -
- – Da, da, da. Işi dau cu toţi acordul .
- Vulpea nu avu incotro şi de voie de nevoie, incepu:
Draga Moş Crăciun
De nu e cu supărare,
Iti trimit şi eu scrisoare.
Adevar e c-am greşit,
Ba adesea am şi minţit.
Am furat din cind in cind
Câte un pui ieşit din rând.
Vicleşugu-am folosit
Să obţin ce mi-am dorit.
Ei da, am şi tilhărit,
Dar acum m-am hotarit:
Am sa fiu vulpe cuminte.
-Minte , minte, minte! (strigă copiii)
Moş Crăciun, nu-i lua in seamă,
Eu ma fac vulpe de treabă.
Deci, prea stimate Mos Craciun
Fiindca ştiu că eşti Moş bun
Ţi-aşi cere să-mi dăruieşti,
Nu o carte cu poveşti,
Ci o raţa dolofană
Sa fiarbă bine in oală
Şi un pui mai rotofei
Din cei paziţi de Grivei.
Copiii se minunau de cât de lacomă putea fi vulpea.
- Vulpe, vulpe, trebuie sa te schimbi şi tu, să mergi la şcoală, să inveţi să scrii şi să citeşti, să inveţi să te porţi cuviincios, să inveţi ce este bine şi ce este rău. Altfel nu vei avea niciodată prieteni.
Muţunache dădu din cap a reproş, privind spre vulpe, dar nu mai zise nimic. Impături scrisoarea şi i-o dadu iepuraşului;
- Uite Rică, acum ai tolba cu toate scrisorile. Fugi cât te ţin picioarele spre Moş Crăciun. Fă-ţi meseria de poştaş.
- Rică, stai, ia fluierul meu – ii zise Tavi – Dacă mai ai vreun necaz, sulfă in el, şi noi vom fi lângă tine de indată.
- Mulţumesc, mulţumesc mult. Mă simt mai in siguranţa acum.
- Drum bun, drum bun, drum bun – ii urară toţi copiii.
Moş Martin, luând-o pe cumătra vulpe de o ureche, ii zise:
-Fii atentă şi bagă-ţi minţile in cap; dacă mai faci vreun rău, va fi vai de coada ta! Noi toţi suntem cu ochii pe tine. Iţi mai dăm o şansă să devii şi tu cumsecade.
Vulpea tăcu şi plecă nasul in jos şi-şi vârâ coada intre picioare, supărată ca s-a făcut de râsul tuturor.
Copiii privesc in urma ei:
Ia uitaţi-vă şi voi
Cum pleacă in pas vioi.
Nici nu ştie sa se poarte.
Oare aşa-s vulpile toate?
Nici n-a zis un “mulţumesc”
Sau macar”nu mai greşesc”
Nici n-a spus “la revedere”
Ne tratează cu ….tăcere.
Nu-i de glumă. De indată
Vulpea trebuie educată,
Si précis ca Moş Crăciun
Ne va da sfatul cel bun.
Si zicind acestea, copiii işi luară rămas bun de la Moş Martin , mulţumindu-i pentru ajutor si impreuna cu Muţunache si Găinuşa -Nuşa, plecară şi ei spre casele lor, veseli nevoie mare, făcând glume, jucându-se intre ei , cântând, si gândindu-se fiecare la darul ce cu siguranţă il vor primi in Seara de Ajun de la Moş Crăciun…..
Dar tocmai când intrau in oraş, ciocanitoarea – telefonista pădurii, veni in zbor şi le strigă:
- Hei, copii, opriţi-vă. Am primit o telegrama de la de la Rică Iepurică pentru voi.
Vâtul i-a venit in ajutor . L-a luat pe aripile lui si l-a dus mai repede la Moş Crăciun. Vă spune că acum vi se pregătesc deja darurile , chiar si vulpii. Ei i-a pregătit un bilet si un ghiozdan.
- Un billet si un ghiozdan? Se minunează copiii.
- Da, un billet de trimitere la o şcoală unde va ramâne până va invăţa să se poarte frumos şi nu va mai face rău nimănui. Si fiindca merge la şcoală, ii dă şi un ghiozdan cu caiet si abecedar să inveţe să scrie şi să citească.
- – Foarte bine, foarte bine,
- Noi cu toţi ne bucuram
- Si cu drag o aşteptam
- Fiindca vrem sa ne-mpacăm.
Vrem in pace să trăim
Si cu toţi sa ne iubim.
Este atâta loc sub soare…..
Destul pentru fiecare!
Toti copiii aplaudă cu mânuţele ridicate.
Si uite aşa trăiră copiii şi animăluţele o mare aventură.

- — SFIRSIT—

POVESTE DIN SEARA DE AJUN

Posted in scrieri pentru sărbătorile de iarnă cu etichete , , , , , , , , on noiembrie 16, 2009 by StropiDeSuflet

Este Seara de Ajun
Şi părinţii noştri spun
Că, la orice copil bun,
O să vină Moş Crăciun.

Doamne, câtă nerăbdare!
Toţi copiii-n aşteptare,
Prin geamuri privesc afară
Să îl vadă când coboară.

Dar în zare, în loc de Moş,
S-a ivit un cocoloş
Care sare, care fuge
De nimic nu îl ajunge.

Este iepuraşul Ţup,
Cade-n bot, iar sare: zdup!
Şi iar fuge şi tot strigă
Pe toţi în jur să îi strângă.

– Vai de mine dragi copii
Nu mai primiţi jucării !
Moş Crăciun a fost răpit
De cel mai temut bandit!

– Cum aşa? Ce s-a-ntâmplat?
Iepuraş, cum ai aflat?
Spune, spune, vrem să ştim!
Noi n-avem cum să ghicim.

– Am văzut cu ochii mei
Stând ascuns după un tei.
Lupul rău ni l-a răpit
Şi-n bârlog l-a-nghesuit.

– Să-l salvez nu am putut.
Singur cum să îl ajut?
De aceea alerg de zor
Să găsesc un ajutor.

Ce de lacrimi curg aici!
Plâng copiii cei mai mici.
– Ce ne facem noi acum
Fără bunul Moş Crăciun?

– Îl salvăm! A fost răspunsul.
Gata, încetaţi cu plânsul.
Le răspund fraţii mai mari.
Sântem mulţi, deci suntem tari.

– Să formăm armată mare!
Fiecare cu ce are:
Soldăţei, tobe şi goarne
Şi un cerb, să-l ia în coarne.

Lupului să-i dăm de hac
Pân-ce-o zice:”nu mai fac”,
Pe Moş Crăciun să ni-l luăm
Şi-n jurul lui să jucăm!

Şi-au pornit cu mic cu mare
Rînduri, rânduri pe cărare,
Prin pădure-n miezul nopţii,
Fără frică,strigând cu toţii:

– Hei lup rău, hei lup bandit
Ce faci tu, nu e cinstit.
Unde-ai fi noi te găsim
Şi-ai să vezi, te pedepsim!

Cum mergeau ei înşiraţi,
Hotărâţi şi ne-nfricaţi,
Licurici cu felinare
Luminau pe fiecare.

Veveriţe pe crenguţe
Fac mereu semn din lăbuţe,
Drumul să nu îl greşească
Şi pe lup să îl găsească.

Căţeluşii sunt şi ei
Şi mai mari şi mititei.
Nu puteau să fie absenţi
Sunt în ceată toţi prezenţi.

Ursuleţii cei mai mici
Au venit şi ei aici
Pe copii să îi ajute
Şi pe lup să îl înfrunte.

Iepuraşul îi conduce
Drept la bârlog îi aduce,
Iar copiii-n jurul lui,
Bat la uşa lupului:

– Ieşi afară lup bandit,
Dă-ne Moşul ce-ai răpit!
Nu cumva să-i faci vreun rău,
Că e vai de capul tău!

– Hau-u-u-u! Cine-i afară?
Cine-ndrăzneşte să-mi ceară
Să ies din bârlog? Hai, spune!
Eu sunt lupul cu renume.

– Lupule, nu-i de glumit!
Ieşi afară, lup bandit!
Nu gândi că suntem mici,
Suntem foarte mulţi aici!

– Lupule, încrezut ce eşti,
Mai bine te razgândeşti!
Ia ascultă câţi suntem,
Şi apoi să te vedem!

Şi-unde-au început de-odată,
Unii din tobe să bată,
Alţii să sufle din goarne,
Cerbii să lovească-n coarne,

Animale mici ţipau,
Ursuleţii mormăiau,
Căţeluşii lătrau tare,
Ce mai! Hărmălaie mare!

Când i-aude şi îi vede,
Lupului nu-i vine-a crede
Şi-i priveşte aiurit:
La asta nu s-a gândit!

Cum să-nvingă aşa ceată?
Singur nu poate să-i bată.
Mai bine li-l dă pe Moş,
Cu tot ce-a avut în coş.

Fără să se mai gândească,
Iese afară să vorbească
Şi cu glas cât mai mieros,
Le vorbi cu nasu-n jos:

– V-aş ruga să mă iertaţi,
Nu vreau să mă judecaţi.
Am crezut, chiar, că se poate
Să iau darurile toate.

Nu am vrut să îi fac rău!
Spun drept, pe cuvântul meu.
Altă dată nu mai fac.
Chiar vi-l dau, vă fac pe plac.

Şi Moşu-apare, în sfârşit,
Cu chipul blând şi fericit.
Micuţii toţi aplaudau,
Jucau într-una şi cântau:

– Noi suntem mici dar am învins
Şi lumea toată am convins,
Că unde-s mulţi puterea creşte
Şi celor răi nu le prieşte.

Moş Crăciun, Moş Crăciun,
Eşti al nostru şi eşti bun!
An de an ne dăruieşti
Jucării, cărţi cu poveşti,

Lucruşoare de-mbrăcat,
Şi la toţi neapărat,
Ne dai sfaturi să fim drepţi,
În viaţă să fim corecţi.

Iar Moş Crăciun i-a lăudat
De felu-n care s-au purtat
Şi-aşa cum aşteptau le-a dăruit,
La fiecare, lucrul ce-a dorit.

Numai lupul a rămas fără dar
Fiindcă a fost rău şi murdar.
Şi nimeni cu el n-a mai vorbit,
Până n-a devenit un lup cinstit.

Acum, la final pot să vă spun
Că lupul s-a făcut mai bun,
A înţeles că nu e bine
Să vrei totul numai pentru tine.

A înţeles că toţi au loc sub soare
Şi drept la viaţă are fiecare.
A înţeles că toţi ce sunt uniţi
Trăiesc în pace fericiţi.

Mihai-Mădălin în momentul botezului

Posted in zile minunate cu etichete , , , on noiembrie 15, 2009 by StropiDeSuflet

IMG_2150

  14 noiembrie 2009 0ra 14  nepoţelul meu Mihai-Madalin este botezat

Daruri dorite

Posted in poezioare pentru copii de 3-4 ani cu etichete , , , , on noiembrie 13, 2009 by StropiDeSuflet

Moş Crăciun, fiindcă sunt mică,
Să-mi aduci o păpuşică
Şi bunicii o ciocolată,
Că mi-o dă mie pe toată!

Întâlnire cu Moş Crăciun

Posted in scrieri pentru sărbătorile de iarnă cu etichete , , , , , on noiembrie 11, 2009 by StropiDeSuflet

Se apropie decembrie, VIN SARBATORILE DE IARNA !. Oare este cineva care să nu încerce măcar o fărâmă de emoţie? Imi amintesc de când eram şi eu copil cu câtă nerăbdare aşteptam colindele, bunătăţile specifice sărbătorilor de iarnă, bradul împodobit… o Doamne! Cât de fascinată eram de strălucirea betelei ce îmbrăca brăduţul, cum tresăream la orice zgomot gândind că este trasura Moşului, cum stăteam cu nasul lipit de geam privind cetele de urători, ascultându-le minunatele colinde…
Privind in trecut la fetiţa care am fost odată,fetiţă uimită şi extaziată în faţa bradului , copleşită de amalgamul de emoţie şi bucurie în aşteptarea lui Moş Crăciun, am lăsat să curgă pe hârtie amintirea…
Sfântă candoare, sfânta inocenţă, în ce seif aţi rămas?
Şi pentru că cel mai important moment de sărbători îl consideram întâlnirea cu Moş Crăciun, prima poezie din seria celor dedicate iernii va fi una de suflet, însumând toată exaltarea mea de atunci, de demult:

nikolaus15

INTÂLNIRE CU MOŞ CRĂCIUN

Dansez, dansez şi visez
Că sunt un fulg de nea.
În roiuri de stele valsez
Şi Moş Crăciun e-n inima mea.

Ghirlande poleite si globuri sclipesc,
Păpuşi, jucării şi bomboane,
Artificii în zeci de nuanţe lucesc
Şi toate-s un vis pe care-l trăiesc!

O! Vine,vine! Iată-l pe Moşul cel bun!
E-n faţa mea şi nu ştiu ce să-i spun.
Privesc totul de parcă-s vrăjită,
Mă bucur tare! Sunt fericită !

Alfabetul în versuri Literele W, Q şi Y

Posted in Alfabetul in versuri cu etichete , , , , , , , , , on noiembrie 11, 2009 by StropiDeSuflet

W, Y şi Q, litere de împrumut,
Să le uit, cum am putut?
Watt Disney cum pronunţam
Literele de nu ştiam ?
De yacht nici că pomeneam
Pe y de nu-l aveam.
Sau Quebec, oraş frumos.
Mă uitam de sus în jos
Şi nu ştiam cum să-i zic,
Motivând că eu sunt mic!

Dar de-acum,orice literă o ştiu
S-o citesc şi să o scriu.
Singur pot ca să citesc
Şi să scriu tot ce doresc.
Printre litere acum,
Sigur voi avea drum bun!

Alfabetul în versuri litera X

Posted in Alfabetul in versuri cu etichete , , , , , , , on noiembrie 8, 2009 by StropiDeSuflet

Dacă vedeţi desenate,
Două beţe-ncrucişate,
Să ştiţi că acela-i X
Şi l-aţi invaţat … la fix,
Dar de stau şi mă gândesc,
Pe X nu-l prea folosesc,
Numai că pe sora mea,
O cheamă chiar Xenia
Şi e musai ca să ştiu
Litera X cum s-o scriu.

Cu un pix şi un caiet,
La expoziţie merg direct,
Fiindcă acolo sunt expuse
(După cum Axinte-mi spuse)
Instrumente muzicale:
Xilofoane şi ţambale.
Daca-mi iau şi-un saxofon,
O orgă şi un trombon,
Pot să dau chiar un concert
Pentru veselu-ALFABET !

Alfabetul în versuri litera Z

Posted in Alfabetul in versuri cu etichete , , , , , , , , , on noiembrie 5, 2009 by StropiDeSuflet

A,B,C,D,E,F,G,H,I,Î,J,K,L,M,N,O,P,R,S,Ş,T,Ţ,U,V şi acum urmează Z                         
O linie frânta-n trei,
Este Z, şi dacă vrei
Pe caiet să scrii “Zoreşti”                                          
Nu mai ai cum să greşeşti.
Ba chiar poţi să povesteşti
Că zăpada este mare
Şi zarzărul zărit în zare,
Este nins de parcă-i floare.
Zdreanţă zburdă fericit
 În zăvoiu-nzăpezit
Şi la zvon de zurgălăi,
Latră şi se-ascunde-n clăi.
E-un căţel mai zăpăcit,
Zvăpăiat şi zbânţuit:
Zbier la el şi-l trag de zgardă,
El zvâcneşte din zăpadă,
Sare-n sus şi dă din coadă!
*********

Cine se crede isteţ?
Îi propun un textuleţ!
Hai, încearcă, nu e greu
Dacă-ai să repeţi mereu:
DE ZĂPUSEALĂ, ZVĂPĂIATA ZINA ZĂBOVI ZĂCÂND ÎN ZĂVOI, ZICÂND ZÂMBIND CĂ ZĂRI ÎN ZARE ZECE ZUGRAVI ZORZONAŢI ZORNĂIND ZORIŢI ZURGĂLĂI-N ZORII ZILEI, ZĂPĂCIND CU ZGOMOTUL ZEBRELE ZGRIBULITE!

Alfabetul în versuri – Litera V

Posted in Alfabetul in versuri cu etichete , , , , , , , , on noiembrie 2, 2009 by StropiDeSuflet

A,B,C,D,E,f,G,H,I,Î,J,K,L,M,N,O,P,R,S,Ş,T,Ţ,U şi fiţi atenţi că vine V!

Îl prezint pe V acum.
Cum arată? Iată cum:
Două beţe alăturate
Jos se află-mpreunate
Însă sus sunt depărtate.
Acum pot să scriu cu el:
Vulpe, vacă şi viţel,
Vijelie, val-vârtej
Vine vântul ca un vrej,
Viforând vâlcelele,
Viscolind viroagele,
Vestind iarna cea geroasă.
Vino s-o privim din casă!

o poezie fără titlu şi autor incert

Posted in Poezie, evocari cu etichete , , , , , , , , , , on octombrie 30, 2009 by StropiDeSuflet

Probabil are un titlu, dar eu nu îl ştiu… s-a întâmplat în urmă cu vreo doi-trei ani:
Eram toţi ai casei sub umbra unui nuc mare, fiecare cu preocuparea sa: o carte, un ziar, copiii cu joaca. La un moment dat, observ că nepoţii, aflaţi acolo, râdeau complice uitându-se pe furiş la tata, pe atunci în vârstă de 92 de ani. Am intuit că motivul hazului lor era bătrânul şi firesc, i-am apostrofat, dar spre surprinderea mea, chiar el le-a luat imediat apărarea motivându-i foarte plauzibil. Am tăcut contrariată. Ceva mai târziu, tata mi-a dat o foaie de hartie pe care scrisese versurile de mai jos. Era prea trista poezia si pentru ca nu doream sa-mi vadă lacrimile, după ce am citit-o, n-am comentat-o şi nici nu l-am întrebat dacă poezia îi aparţine sau are un alt autor. Am pus-o intr-o carte şi am uitat de ea. Azi, din întâmplare am regasit-o, am recitit-o şi ca şi atunci, am avut o strangere de inimă fiindcă nu este o poezie oarecare ci un mesaj cutremurator de real. Aş fi vrut să pot spune cu certitudine cine a scris-o, dar tata, trăind simultan în două lumi paralele: real şi imaginar, nu a putut să mă convingă acum, când întrebându-l mi-a spus că-i aparţine, deşi a fost cadru didactic şi a cochetat cândva destul de merituos cu poezia. L-am întrebat ce titlu i-a pus. M-a privit … nu ştiu cum, uşor mirat, uşor stânjenit, uşor mustrător şi a ridicat din umeri parca întrebându-mă : “ce importanţă mai are acum?” după care şi-a mutat privirea nesfârşit de tristă, undeva… în gol. Iată versurile:

Se schimbă vremea scumpă şi suntem azi bătrâni,
Simţim ca nu mai suntem – pe unde-am fost – stăpâni.
Copiii noştri astazi, nu ne mai iau in seamă,
Iar fiii lor, nepoţii, de mult nu mai au teamă.
Lipsiţi de cuviinţă şi fără de cruţare,
Işi fac cu ochii semne, vorbind de tata-mare.
Mă fac că nu vad asta, deşi le văd pe toate
Şi ploapele de lacrimi se lasă rezemate.
Noi suntem musafirii intârziaţi oleacă,
Pe care toţi i-aşteaptă sa plece … şi nu pleacă…