TATA ne vegheaza din ceruri

In luna lui florar, acum 33 de ani, taica – preotul Traian – a plecat in vesnicie.

Ingerule, imprumite-mi o pana din aripa ta! Cum altfel i-as putea invia amintirea?

Parca-l vad: isi alesese un loc de contemplatie linga stupi, intre casa si livada de meri. De acolo, cu ochi sai albastri priveste cerul, satul asezat de-alungul Vaii Grecilor, bolta din vita de vie pe care o adusese de la Izvorani, dar mai ales merii, dragii lui meri infloriti. Dis-de-dimineata iese in boarea racoroasa, se aseaza discret pe locul lui pentru citeva minute… primele raze de soare joaca lumini si umbre printre florile de mar, vrabiile invioreaza vazduhul cu ciripitul lor indraznet. Dumnezeu respira in toate aceste minunatii de care taica se bucura cu senina lui intelepciune. Priveste miscarea pe ulita, raspunde blind binetelor celor ce trec. Ii place gardul de uluci cu portita fara incuietoare, fiindca taica are nostalgia curtii taranesti de odinioara, a portii pe care oricine poate intra miscind usor un opritor de lemn sau un inel de sirma.

Tata era un izvor de poezie. Ceea ce atingea el cu gindul, cu privirea, devenea frumusete, blindete, seninatate, fermecatoare bucurie. Gindesc ca sint foarte rari preotii care sa fi simtit nevoia de cultura ca tata. Toate domeniile spiritului si artei il interesau. Desena frumos. De altfel toata impodobirea bisericii din Mosteni-Greci facuta dupa gustul lui, vadea un simt artistic deosebit. Ce gindire limpede avea! Nu stiu daca studiile teologice l-au format in acest fel, cred mai curind ca tata a fost, structural un intelectual. Ar trebui sa pot povesti cum tinea cartea in mina, cu cita delicatete si grija, cu cit respect si participare! „Participare” este cred, cuvintul care poate reda intr-o anumita masura gingasia cu care atingea fiecare obiect, de la cele pretioase sau sfinte, pina la cele mai comune. Ii revad palmele deschise ocrotitor in timp ce ii dadea o indrumare unei femei in legatura cu o pomenire pe care aceasta dorea sa o faca.

Il revad inchinindu-se. Asa cum zimbetul lui exprima toate cele din care se alcatuia atitudinea sa in fata vietii, la fel gestul cu care isi facea crucea exprima toate cele ce redau atitudinea lui fata de divinitate. Erau acolo: reculegere, frumoasa umilinta, sinceritate si noblete, contemplatie si iubire, plecaciune fata de ceea ce este etern si infinit de mare…

Gesturile tatei erau elegante si nu cred ca era constient de aceasta. Oficia cu nespusa distinctie.

Incercarile mele de a-l descrie pe tata, se dovedesc neputincioase: cuvintele se topesc usor in fata amintirii surisului sau blind si a ochilor albastri si senini ca cerul, se pierd… ca si cum nu ar avea consistenta.

Era tata o fiinta aleasa? Cred ca da.

Noi, cei ce i-am fost dragi, am fost si sintem bogati pentru ca l-am avut pe taica, pentru ca il avem viu in sufletele noastre si-l vom avea atita timp cit spiritul nostru va dainui.

Mai 2009. Noi toti copiii sai in fata unei cripte, o candela aprinsa, o floare, un gind, o amintire, o lacrima sarutind tarina ce l-a acoperit, o privire spre cerul de unde ne vegheaza TATA.

Anunțuri

8 gânduri despre „TATA ne vegheaza din ceruri

  1. M-a impresionat foarte mult articolul tau scris cu atata dragoste fata de cel care a fost si va ramane vesnic in amintirea si sufletul tau. Mi-a trezit amintitri similare…Chiar mi-au dat lacrimile…Foarte frumos gestul tau de a-i evoca memoria…

  2. lucruri reale palpabile si chiar doresc sa-mi ajute Dumnezeu sa fiu si eu printre cei ce se vor inghesui la lansarea unui roman de povesti,povestiri si amintiri localizate si personalizate in satul in care m-am nascut si traiesc Chirnogi -Calarasi. Doresc sa -si i-a o doza (autoarea Aurora G.) mare de curaj sa-i infrunte pe toti (tot pentru binele lor – macar nepotii sa se mandresaca daca altii nu prea se inghesuie ) si sa scrie si sa scire mult ca bine sunt sigur ca v-a fi , chiar voi fi un critic real si acerb daca v-a fi nevoie ,totul este sa lege compozitiile intre ele si sa le astearna pe hartie si poezia este minunata dar eu simt ca proza o v-a face celebra .Asa sa-i ajute dumnezeu cel ce o vegheaza si o protejeaza de acolo de sus de unde soarele rasare deopotriva si pentru cei buni si pentru cei (ceilalti).
    Imi cer scuze pentru aceste umile ganduri ale mele pe care le-am scris dintr-un impuls si pe care nu le-am ami corectat sau si revizuit . Cu stima Relu Cotoban

  3. O asemenea evocare ma face sa imi pun intrebari in privinta unora dintre atitudinile mele. Ma tem ca unele dintre gandurile mele exprimate ar putea murdari imagini ca cea exprimata aici. Dar indraznesc sa spun ca acest tata ideal imi apare in primul rand deosebit ca Om. Mi-as dori sa fi fost mai multi ca el.

    • Nevermore, TATA despre care am scris mai sus este tata-socru si-ti spun cu mana pe inima ca nu am descris nici un sfert din ceeace il facea un TATA ideal si un OM minunat, iubit , respectat si asculatat de toti. Facea parte din categoria rara a celor care stiu sa faca gestusi simple cu incarcatura emotionala coplesitoare: imi amintesc ca intr-o dimineata, cand m-am trezit, am vazut pusa pe noptiera o ulcica cu fragute si flori micute, delicate, culese din margine de padure cand roua inca nu se scuturase de pe corola. Stia cat de mult iubesc natura in salbaticia ei si cum abia venisem intr-o vizita de cateva zile, mi-a urat un alt fel de bun-venit. Au trecut ani de atunci, dar mireasma suava a florilor de sangele voinicului si aroma imbietoare a fragutelor imi rascolesc si acum simturile si amintirile!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s