Un alt fel de sclavie (2)

   Cand am povestit despre Geta si Tudor, neintuind ca va interesa si pe altcineva povestea lor, nu am dat prea multe amanunte si acum simt nevoia sa adaug…
   Geta este o femeie simpla, cu numai sapte clase elementare absolvite, dar cu o inteligenta nativa care transpare din tot ceeace face si vorbeste. In scoala a fost premianta, dar nu a continuat pentru ca, oricat au insistat profesorii, parintii ei au fost de neinduplecat, pe motiv ca plecarea la oras – doar acolo era liceu – inseamna vicierea sufletului. A suferit enorm. Cu timpul a devenit necomunicativa si evita sa-si intalneasca fostii colegi. Era totusi un copil care visase – incurajata de rezultatele scolare – ca va deveni „cineva” si dintr-o data si-a vazut visul spulberat. La serbarile scolare fusese mereu solist vocal, fiind foarte apreciata, dar de atunci, nimeni n-a mai auzit-o cantand. Tacuta, muncea alaturi de parinti, iar duminica refuza sa mearga la hora din sat, preferand sa ramana acasa si sa citeasca tot ce-i cadea in mana, astfel ca multe potentiale soacre isi doreau o nora atat de cuminte. Avea 17 ani, cand la usa lor a venit Tudor (23 de ani, mecanic-masinist la santierul naval -pozitie de mare fala in sat-) insotit de parinti cu gand de petit. Nu avea importanta ca tinerii nu-si vorbisera niciodata pana atunci, nu avea importanta ca fiecare era capabil sa-si aleaga jumatatea pe care inima i-ar fi aratat-o, important era ca parintii lor au considerat reciproc avantajoasa aceasta casatorie. A urmat nunta, o casnicie liniara si copiii, in care Geta a investit toata dragostea ei nefolosita si carora a reusit sa le transmita dorinta de a invata. Disputele pentru trimiterea copiilor in scoli au fost singurele care au tulburat monotonia vietii conjugale. Tudor nu avea nici el nimic impotriva ca baiatul sa urmeze studii superioare, dar pentru fata s-au dus adevarate lupte. De data asta Geta a avut aliati : in primul rand curajul de a infrunta, izvorat din sufletul de mama, apoi copiii, profesorii, si in cele din urma a invins. Amandoi copiii au terminat cate o facultate , s-au casatorit si au plecat la casele lor.
   In tot acest timp Geta nu a facut nimic altceva decat sa-si creasca copiii si sa-si vada de treburile casei. Si-a insotit barbatul la nunti si cumetrii si din cand in cand, a iesit duminica, pe bancuta de langa poarta „la o vorba” cu vecinele. O tinerete intreaga!!!
   Tudor in schimb, a avut toate drepturile din lume. Cand a venit de la serviciu, s-a asezat la masa intinsa de Geta, a mancat si s-a culcat, ca doar venea de la munca! Dupa un somn avea omul chef sa se ralaxeze si atunci, o anunta pe Geta ca se duce ba „la o bere”, ba „in centru” sa vada ce se mai aude prin sat, ba la popice, ba la meciurile de fotbal intercomunale. Cumparaturile le facea tot el, fiindca el a pomenit de la taica-sau ca barbatul hotareste ce trebuie cumparat. Niciodata nu si-a pus problema ca si Geta poate fi obosita si ca ar fi bine sa-i mai dea o mana de ajutor dupa ce vine acasa. Nu. El are serviciu, ADUCE BANII si atat. Geta sta acasa, sa vada de casa. Ce insemna asta? Bucatarie, copii, curatenie, spalat, calcat, iar in ograda: curatenie in grajd la vaca, in cotet la porc, in cotet la gaini, adapat si hranit toate orataniile, ingrijit gradina de zarzavat – ca doar aveau gospodarie pricopsita. Credeti ca este putin? Si cu toate astea,Geta nu avea voie sa fie obosita, desi din zori si pana-n noapte muncea ca o roaba. Sa mai aiba timp si de altceva biata Geta? Nicidecum.
   A venit schimbarea din ’89 , a mai trecut ceva timp si Tudor a devenit somer. Vrand, nevrand a trebuit sa preia o parte din treburi. Dar sa nu va inchipuiti ca atunci cand a avut pofta sa se distreze , si-a inabusit placerea. Nu. Si a considerat normal, asa cum si este de fapt. Ce nu este normal, e faptul ca Geta nu si-a putut permite si ea asa ceva (un shoping de voie, spre exemplu) pentru ca Tudor, asemeni tuturor celor ca el, nu a admis un asa „desfrau” . O „nevasta serioasa” – zice el – nu face lucruri nefolositoare. Si Geta s-a conformat, uitand de sine si concentrandu-se asupra copiilor. Dar cand acestia si-au luat „zborul ” la casele lor, Geta si-a amintit (in momentul in care a primit o armonica) faptul ca iubeste muzica. A fost suficient sa-i simta clapele si stimulata psihic de implinirea sociala a copiilor, vechea ei pasiune pentru muzica sa reinfloreasca. Toate iubirile netraite ale adolescentei, toata durerea fecioriei nedaruita din dragoste, toate visele ei neamplinite, toate dorurile nespuse si toate lacrimile neplanse, s-au regasit in patima cu care s-a agatat de acea armonica la care, cu puterea dorintei de a-si exprima intr-un fel personalitatea, a invatat sa cante singura. Nu si-a abandonat treburile, doar ca noua activitate nu avea nici o legatura cu stapanul Tudor care nu putea accepta ca Geta sa faca altceva decat considera el ca este potrivit pentru ea! Au urmat zile de calvar in care Tudor a amenintat-o in fel si chip, disperat ca nu cumva Geta sa poata excela in ceva in care el nu este in stare sa se manifeste, fapt ce l-ar putea situa in inferioritate (conform mintii lui, bolnava de atata egoism). S-a vaitat, ca si cum l-ar fi strans pantofii, oricarei persoane pe care a intalnit-o, defaimandu-si singur nevasta, acuzand-o, mintind cu nerusinare ca-si neglijeaza indatoririle de dragul „scartiitoarei”. Bineinteles ca lumea in care el se invartea, tributara aceleiasi mentalitati feudale conform careia „…si femeia sa asculte de barbaaaat…”, i-a cantat in struna, si multe „binevoitoare” au venit sa stea de vorba cu Geta „sa o aduca pe calea cea buna” ca „ar fi pacat sa se faca de ras la batranete”. Pana si baiatul ei, avand modelul despoticului sau tata, i-a sugerat (ce-i drept cu blandete, nu imperativ cum a facut-o Tudor) ca ar fi bine pentru linistea casei ” sa o dea incolo de armonica”. Linistea casei? A cui casa? Doar a lui Tudor? Geta nu avea si ea nevoie de un anumit fel de liniste care sa-i oblojeasca sufletul atat de ranit o viata intreaga? Doar fata a incurajat-o si a indemnat-o sa nu renunte, daca asta este placerea ei. Un singur punct de sprijin si Geta a devenit puternica. Nu a mai auzit nimic in afara glasului inimii ei si a sunetului armonicii, prin care a dat drumul in lume unei vieti de om ce vrea macar la batranete sa traiasca pe picioarele lui, nu sa moara tarandu-se ca un vierme cuprins de pecinginea unei prejudecati neghiobe.
   Repet: personajele mele sant reale, ca si armonica , doar ca din motive lesne de inteles, le-am dat alte nume. S-ar putea ca nu numai protagonistii adevarti sa se recunoasca, ci si alti Tudori si Gete, cu un alt mar al discordiei, nu neaparat o armonica, oameni care vor avea ocazia citind, sa mediteze asupra acestei situatii nefiresti. Pe ceilalti cititori ii rog sa-si spuna parerea, in ideea ca poate cuiva ii va fi de real ajutor.
   Ceeace gandesc eu, banuiesc ca intuiti; oricum, imi rezerv dreptul de a comenta … dupa dumneavoastra. Deocamdata sunt mult prea implicata emotional.

Anunțuri

13 gânduri despre „Un alt fel de sclavie (2)

    • TheNutz, cand esti implicat emotional risti sa fii partinitor. Eu am purtat acea discutie cu „Tudor” si argumentele lui, expresiile folosite cand vorbea despre „Geta” , m-au revoltat intr-atat, incat, pentru moment (si oarecum, inca) i-am negat si partile bune pe care totusi le are. M-am rezumat sa relatez faptele si desi pe ici, pe colo, am rabufnit, m-am abtinut totusi (zic eu) sa dau verdicte. Am gandit ca in momentul in care voi reusi sa privesc detasat conflictul, voi aprecia corect totul. Deci, pe curand si… te astept.

  1. Multora dintre parinti le-as recomanda ca lectura OBLIGATORIE „Morometii” – si nu numai celor din mediul rural. Exista atatia de-alde „Tudor” si la oras… inimaginabil de multi. Mai ales acum, cand Italia sau Spania au devenit „alternative” pentru o viata mai buna. Se multumesc ca progeniturile sa stie a numara „euroii” – nu considera necesar nici sa-i puna sa citeasca, nici alte „invataturi’ pentru ca pare-mi-se „oricum nu le foloseste la nimic”… Repet – vai de copiii cu parinti inconstienti! Geta, cel putin a avut puterea de a lupta pentru fiica ei, dar alte Gete nu au nici o sansa, iar ele, fiicele, ajung servitoare prin tari straine, sau mai rau, prostituate. Pentru ca nici „afara” nimeni nu are nevoie de semidocti…
    Am gasit o scrisorica draguta pe care simt nevoia sa o „impart” cu voi:
    http://www.imaginelife.ro/diverse/diverse-de-dragoste/draga_nicolae_moromete/

    • Ai dreptate, este plina lumea de „Tudori” si sant sigura ca nu gresesc atunci cand extind aprecierea dincolo de hotare.
      Am intrat pe link-ul recomandat si am gasit nu numai scrisoarea ci si o multime de alte lucruri interesante. Multumesc.

    • Nevermore, Geta nu s-a gandit niciodata sa plece si nici nu v-a pleca, (La sate, ideea de divort nu prea este acceptata. Ma refer la generatia trecuta, la cei care acum au peste 45 de ani.) dar nici nu va renunta la armonica ei. Stie ca sotul ei ii va zice in continuare multe si de toate, dar concret nu va intreprinde nimic, si vorbele nu o mai fac sa sufere. Satul, va mai cleveti o luna, doua, poftim un an, dar va da uitarii episodul indata ce va avea altceva mai proaspat, mai picant!
      Sa plece, unde? La fata, vei zice! Nu, Geta nu va da buzna la nici unul din copiii ei daca nu este invitata.
      Va ramane la casa ei, va face ce a facut intotdeauna, iar in clipele ei de odihna, sau cand o va apuca nostalgia tineretii neconsumate, va canta cu toata fiinta ei si nici nu se va sinchisi de ceilalti. Ea isi spune in felul ei, multumita de cum s-a comportat in postura de sotie si mama: misiune incheiata! De-acum isi poate permite sa traiasca si pentru ea. In sunetul armonicii va gasi si alint si liniste si frumos si independenta, nu razbunare – desi a-i zice ca asa este, fiindca pe Tudor il scoate din minti numai cand pronunti cuvantul armonica. dar Geta, este convinsa ca „asa i-a fost scris” si nu are pe cine sa se razbune.
      In fine, Nevermore, lasa muzica sa cante numai pe fundal, ia-ti ulcica preferata cu vinul rece in ea, si vino sa stam de vorba, ca ai multe de spus si mie imi place sa ascult.

  2. Am revenit sa inflamez spiritele… sper ca nu. Dar trebuie neaparat sa ma apar in fata ultimului tau comentariu, StropiDeSuflet. Paranteza nu era o opinie care imi apartine, nici o sugestie, nici solutia pentru o cale de iesire. A fost o sageata putin otravita pentru care imi cer scuze. Daca trebuie sa reiterez opinia exprimata in comentariile anterioare, Geta trebuie sa stea sa lupte cu sotul, cu satul si cu mentalitatile feudale. Acel „sa cante muzica!” era exact exprimarea acestei conceptii intr-un mod cat se poate de parcimonios. La lupta, deci… cu ulcica intr-o mana si cu armonica in cealalta! Si daca Tudor devine violent, sa ii facem armonica guler. La figurat, bineinteles.

    • 1. Nevermore, ai revenit aducand culoare si-nca in nuante vesele.
      2. Iti cunosc opinia chiar de la primul tau comentariu, si chiar m-am simtit confortabil sa fim de aceeasi parte a baricadei, dar mi-ai dat prilejul sa spun – pentru orice cititor – care este atitudinea Getei, in afara oricarei interpreteri sau neintelegeri.
      3. Ca regula generala, nu in context: fii atent cum iti scapa sagetile otravite, fiindca – mai ales daca sant bine ochite – scuzele ulterioare, de regula nu mai ai cui sa le prezinti, sau le prezinti post-mortem.
      4. Bineinteles ca Geta asa trebuie sa faca.
      5. Cand ai spus „sa cante muzica” , m-am gandit (era tarziu si eram obosita) ca-ti iei jucariile si pleci si n-as fi vrut sa pierd un asa tovaras de dialog!
      Cum ti se pare vinul din ulcica?

  3. Buna dimineata!
    Zgarcit si punctual (abia incepe ziua):
    1. Multumesc!
    2. Inseamna ca nu sunt complet inutil (macar folosesc de exemplu negativ pentru ceilalti). Ma bucur ca am fost de ajutor.
    3. Stramosii nostri daci trageau cu sagetile in nori. Cu ochitul nu stiu cat se descurcau, dar… si intotdeauna am fost de principiul „mai bine mai tarziu decat niciodata”. Chiar si postmortem. 🙂
    4. In termeni fotbalistici vorbind, Forzza Geta!
    5. Stiu, e un cliseu, dar nu prea plec inainte sa cante doamna cea grasa. Si din surse sigure stiu ca „spectacolul” va mai dura multa vreme.
    Vinul din ulcica? are gust de cafea.
    Pentru dialoguri, in lipsa mea, se poate remarca Platon. Voi fi si eu disponibil, cu mare placere, dar mai tarziu. 🙂 O zi frumoasa!

    • Tot respectul pentru Platon, dar eu il am pe Socrate ! Daca ai fi citit primele mele postari, ai fi vazut ca Socrate- senior este nasul de botez al calculatorului meu. Ne conversam in special noaptea, ziua sant alte prioritati!
      Goleste ulcica, si tine-o sa-ti torn suc de fructe de padure proaspat culese.
      Desi pentru momentul in care presupun ca vei citi ar fi mai indicat : sper ca ai avut o zi buna, in ideea ca telepatia va functiona, iti spun si eu : sa fie totul fain!

  4. Vai, StropiDeSuflet… inca un ghiont nemeritat… bineinteles ca am citit despre Socrate si despre D. Nu m-am manifestat, insa, sunt de cele mai multe ori doar un observator. Sunt putine cazurile in care intervin. Si, cu tot respectul pentru Socrate, este dovedit, Dialogurile sunt ale lui Platon. Si ziua o fo’ buna, doamna draga, multam fain.

    @noapteaiguanei. O mama ii spune fiului: manele nu stii sa canti, fotbal nu stii sa joci, la cules capsuni in Spania nu vrei sa mergi… bine, da la facultate, sa ne facem de rasul blocului! (Concluzia: De unde atatia Morometi? Prosti, da’ (prea) multi).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s