Pro si contra sat

V-am mai spus, locuiesc la tara, si deseori sunt atat de invidiata, incat m-am gandit sa fac putina lumina.
Privit din afara, satul se vede cam asa: dimineata, dupa un somn netulburat de zgomotele tramvaielor sau ale  masinilor care nu mai au de gand sa stationeze, iti freci satisfacut si odihnit ochii inca somnorosi.  O cana de apa rece de la cismeaua cu apa limpede si neclorurata iti invioreaza simturile. Urmeaza micul dejun: doua oua atunci aduse din cuibar, o salata de cruditati culese cu roua pe ele, o cana cu lapte abia muls si o bucata de fagure cu miere si polen in el. Un adevarat regal. Urmeaza treburi placute prin ograda printre animalutele atat de dragalase si jucause (vacuta, vitelusul, ieduti, gainuse…) sa tot faci poze, sau prin gradina de zarzavat, udand si privind cum cresc rosiile, castravetii, ardeii etc… Si uite-asa, nici nu stii cand vine vremea pranzului. Sub nucul mare si umbros, o masa asteapta sa fie intinse felurile de mancare: un bors proaspat numai ce a acrit fiertura dintr-un cocos si teitei de casa, bine aromat cu verdeturile atunci taiate; un puisor,  care in urma cu nici o ora inca alerga prin curte, acum bine rumenit pe  jar si tavalit prin mujdei de usturoi, mamaliguta calda, un vin rosu de buturuga netratat si niste fructe proaspete, pot sa determine si un ascet sa se dedea celor lumesti. Dupa amiaza? Pai ce? E la serviciu? Nu dom’le, omul e liber sa faca ce vrea: poate sa se culce, sa se duca pe la camp, sa vada cum creste porumbul si gata, vine seara, vine cina. O placinta coapta in cuptorul de caramida si o ulcica  plina cu vin, descantata cu vecinul pe prispa casei …  poezie, nu alta! Luna si toata suita ei de stele dau si mai mult farmec tete-a-tete -ului si-ntr-o calmitate reconfortanta , ziua ia sfarsit. Doamne! Ce bine, ce frumos si ce romantic e la tara!

Si acum satul vazut din interior:
Ora 5. Cocosii dau tonul concertului in fa major pentru gaini, rate si gaste, care impreuna orchestreaza, dar fiecare in tonalitatea liber aleasa, incat, reusesc sa trezeasca nu numai celelalte necuvantatoare care li se alatura in concert, dar si pe cel mai somnoros ins care s-ar incumeta sa mai doarma. Cu ochii carpiti de somn, termini sa te imbraci in drum spre magazie unde este hrana animalelor, asta daca tii la timpane, pentru ca nu stiu zau cat timp rezisti sa asculti in acelasi timp mugetul vacii, behaitul oilor si al caprei, orchestra completa a zburatoarelor – si cand le e foame, zbiara, nu se alinta – si deasupra tuturor, latratul furios al lui Grivei innebunit de atata harmalaie. Cat mananca, le faci curat in grajduri, in cotete, saivane, mulgi vaca, oile, capra si simti degetele ca amortesc si nu te mai asculta de atata contractura. Uite-asa apare savuroasa canuta cu lapte, pe care o bea eventualul musafir de la oras, ca tu, taranul, nu ai timp, fiindca ziua trece si desi soarele isi trimite sulitele de foc, iei sapa si tai buruienile care sufoca zarzavatul. Ei, da! Uite ce avantaj: transpiri fara sa platesti sauna, sau sala de fitness. O pauza scurta pentru o gustare – de regula branza cu rosii si ceapa – dupa care, profitand ca albinele sunt plecate la cules, dai fuga la stupi ca si acolo e de treaba daca vrei sa mananci fagure. Si nu va inchipuiti ca este simplu sau usor, ba uneori e chiar neplacut: sa stai cu masca pe fata si sa simti cum iti picura transpiratia pe varful nasului si sa n-ai cum sa te stergi fiindca ai in mana rama plina cu albine, nu-i o fericire. Iar daca stai fara masca, risti o intepatura spre exemplu in septul nazal: ochii lacrimeaza, nasul ia proportii, ustura si doare in acelasi timp. In momentul acela iti vine pana-n varful limbii , tot arsenalul de injuraturi autohtone si dintr-o data devii cel mai drastic evaluator al pretului de cost la kg. de miere si ajungi la concluzia ca un milion este putin. Nu va incruntati,. Daca nu sunteti convinsi de justetea pretului, atunci imaginati-va cum o albina o ia in sus pe picior si disperata ca nu poate iesi din inchisoarea numita pantalon, inteapa ce nimereste. Ei! Va asigur ca efectul maririi in volum, pe care il au pastilele de viagra, este un moft, depasit cu mult de acea intepatura de albina, numai ca timp de o saptamana „s-a dus amorul” si chiar mult mai trist ca in poezia lui Eminescu. Eu nu spun ca se intampla in fiecare zi, dar… depinde de noroc! (Eu chiar cunosc un caz, ca de-acolo porneste inspiratia)
De obicei pranzul se sare, fiindca micul dejun se serveste destul de tarziu datorita „protocolului”: intai dobitoacele. La camp se sapa, se copileste, se leaga, totul sub soarele dogoritor. Seara se reia ritualul diminetii in ce priveste hrana animalelor. Tarziu, cand s-a intunecat , ajungi in casa rupt de oboseala, asudat si plin de praful noroit de amestecul cu transpiratia si te straduiesti sa te speli intr-un lighean cu cat mai putina apa, ca sa eviti cursele la fantana din curte sau (mai rau) la cea comuna din ulita. (Sant numarati pe degete, cei care si-au amenajat bai).
Masa de seara! O, nemernicul de pui la care te-ai gandit toata ziua, nu s-a sinucis pe frigare si nici n-a sarit in farfurie, numai bun de mancat! Sa te duci la ora aceea tarzie sa-l prinzi, sa-l tai, sa-l oparesti, sa-l jumulesti, sa-l portionezi… lipsa! nu mai sunt resurse fizice. Mai este ciorba de ieri si niste tocanita, merge! Te urci in pat pregatit de culcare, dar parca ai mai da putin drumul la televizor sa mai asculti „o populara”… n-ai parte. S-a intrerupt curentul. Cine stie cand ii da drumul ! Nicio problema, ne-am obisnuit. Si in timp ce somnul te cuprinde, gandesti la ce vei face in ziua urmatoare: „pai, maine e duminica, muncesc mai putin, dar of! animalele mananca si in zi de sarbatoare, ba si murdaresc grajdurile ca n-au pampers. Ei, lasa ma plimb dupa amiaza, ca am auzit ca se voteaza : se pune o stampila pe un desen. La aia care ne-a dat tricouri are ….ce desen o avea aia? In fine la aia care ne-a dat „pixe” si brichete… ia si da-i incolo ca e „totuna” , care-o fi.
Duminica. ” Aoleo! Ce ma doare maseaua! Ce sa fac? Rabd.”
La farmacie este deschis doar de luni pana vineri, intre orele 8 – 16, deci via oras contra 3 + 3 ron dus-intors, pentru un algocalmin care costa mult mai putin decat transportul. Medic? Pana la ora 14 (luni – vineri). Generalist. In rest… pleci la oras de dimineata si ajungi acasa seara, uneori nerezolvat fiindca nu ai programare.
Si eu vorbesc despre o comuna mare, situata la 6 km de oras, dar imaginati-va cum este cand satul este la 30 de km de oras si nu are nici dispensar, nici farmacie si cate altele care sunt imperios necesare pentru un trai civilizat si nu exista.
Este mult, foarte mult de spus.
Va rog sa ma contraziceti argumentat. Pana atunci, bucurati-va de viata la oras, unde macar copiii au alte conditii de instruire si de cultivare a eventualelor aptitudini. Stiu ca veti sari grupati sa-mi dati exemple cu figuri marcante plecate de la tara, dar v-ati pus intrebarea cati alti potentiali intelectuali sau artisti straluciti s-au pierdut si se pierd pe ulitele satului? (Va amintiti de armonica Getei?)
Si uite-asa imi vin in cap versurile lui Toparceanu: ”Sa te saturi de vieata/ Si dulceata/ Traiului patriarhal”.
Am parodiat oarecum, dar este mult adevar in ceeace am spus si n-am atins nici macar 10% din problemele spinoase ce fac ca viata la tara sa nu fie tocmai de invidiat.
Este un subiect atat de vast, ce lasa un gust atat de amar, incat aproape imi pare rau ca l-am abordat, dar nu mai puteam sa tac. Trebuia macar sa strig, mai in gluma, mai in serios, doar-doar aude cine poate face ceva. In timp. in ani, dar sa se urneasca ceva!
Nu reneg satul intru totul, are si el frumusetea lui si partile lui bune. Eu, visatoare, am ales sa stau la tara, dar daca as putea da timpul inapoi, acum as sta la oras si probabil ca v-as vorbi despre cat de urat si imposibil este sa stai la oras, asa cum o face amicul meu, Nevermore si caruia – numai privind din unghiul lui – ii dau dreptate.

Anunțuri

26 de gânduri despre „Pro si contra sat

  1. Nu am mai fost demult la tara. Sunt poate mai mult de 15 ani. De cate ori sunt invitata, primul imbold este de a accepta. Ma si inchipui adunand fragi si mure, ma si inchipui facand plaja pe malul Ramnicului Sarat, ma si vad cititnd la umbra prunului din „fundu’ gradinii” unde o bancuta ma asteapta cuminte. Dar ma trezesc iute. Au toaleta undeva, la vreo 50 de metri de casa (Doamne fereste sa te taie’ noaptea), spalatul se executa la lighean, dupa ce in prealabil trebuie sa scoti apa din fantana si sa o incalzesti (dar cu grija, pentru ca buteliile se incarca mai rar…)…

    Fiecare locatie are partea ei buna. Dar, odata ce ne-am obisnuit cu un stil de viata, este tare greu sa ne acomodam altuia, chiar daca, privit in ansamblu, acesta ar fi mai „benefic”…

    • Ha, ha, ha! Noapteaiguanei, eu trecusem cu vederea aspectul cu WC-ul ! Rad cu lacrimi imaginandu-mi oraseanul, obisnuit ca noaptea sa mearga cu ochii inchisi la baie ca sa nu-i fuga somnul, cum orbecaie prin intunericul noptii, ca sa ajunga in fundul curtii pentru un amarat de pipi, nevoit sa mearga musai la „destinatie” de teama sa nu fie vazut. Si daca mai adaugi „tabloului” o ploaie strasnica sau un viscol – e mai picant -, sau un catel care sare pe pijamaua ta cu labele pline de noroi cersind si el o mangaietura, atunci „dulceata traiului patriarhal” este garantata. Variatiuni pe aceeasi tema, sunt o multime, dar las imaginatia fiecaruia sa zburde in voie in drum spre „fundul curtii” si astept nerabdatoare sa fiu contrazisa.

      • Nu pot sa nu ma bag si eu: cu wc-ul in fundul gradinii am trait si eu o vreme, la oras;) Mama, mama, ce chin era daca te trecea mersul la toaleta in puterea noptii, cand afara era un ger de crapau pietrele. Doar imaginati-va!:) Nu, eu nu m-as muta niciodata la sat, dar m-as muta oricand la casa, ca sa am gradinita mea cu flori de care m-am despartit odata ce am plecat la Bucuresti.

      • Da, justbride, este minunat sa ai o gradinita plina cu flori. Prin culoare, parfum, gingasie si frumusete, pot transforma o depresie intr-o reverie. Si daca in cadrul acesta mai adaugi in zorii zilei, stropi de roua ce dau florilor un plus de culoare si stralucire, iar noaptea un ocean de stele si o luna ce-si revarsa blondul caer peste florile adormite, facandu-le sa-si scuture parfumul si mai tare, atunci este absolut fermecator. dar… ai dreptate, sa fie la oras.

  2. servus!
    tare inspirat modul in care ai facut aceasta paralela. da, este un subiect vast si frumos… mai ales cind unii dintre noi au undeva in singe o nostalgie a satului… asa ca mine, care oricum, voi vedea doar partea frumoasa :), de dor…
    toate cele bune

    • Servus! i.o.flavius, ma bucur mult ca ai poposit cateva clipe printre stropii mei de suflet.
      Da, e adevarat, nostalgia face sa vedem numai partea frumoasa a lucrurilor.
      De ce nu-mi povestesti ceva nostim de „atunci” cand alergai pe ulitele satului?

  3. Minunat articol! am citit cu nesaţ până la capăt! Eu m-am simţit întotdeauna bine la ţară, am copilărit la ţară iar dacă acum locuiesc la oraş m-aş muta oricând cu plăcere la sat (chiar intenţionez în următoarele luni să mă despart de tumultul oraşului) îmi plac enorm animalele, să am grijă de ele, să îngrijesc florile, să mă trezesc în zgomotul animalelor şi nu al maşinilor… Îmi aduc aminte cu plăcere cum mâncam dude şi zmeură pe furiş, cum alergam puii prin ogradă, cum moşeam pisicii, cum pliveam zarzavatul, cum culegeam ciuperci din pădure sau cum făceam baie în râu… 😛

    • Mihaela, iti doresc din tot sufletul sa retraiesti clipele minunate din copilarie. Ai grija insa, ca odata cu inaintarea in varsta, implicarea in treburile gospodaresti devine obligatie.
      Te astept oricand cu placere.

  4. Imi pare rau ca apuc sa raspund numai acum, dar cu siguranta scuzele imi vor fi acceptate. In opinia mea sunt doua moduri de a privi aceasta paralela. Intr-un mod realist, da, iti dau dreptate, atat tie, StropiDeSuflet, cat si celorlalti care au comentat. Un anumit stil de viata are anumite cerinte pe care viata la sat nu le poate satisface. Deocamdata. Recunosc ca nu am experimentat in amanuntime dezavantajele acestei vieti. Revenind insa la viata la oras… acceptarea acesteia tine si de tipologia fiecarui personaj. Cunosc multi care se sufoca daca nu sunt intr-un oras aglomerat si galagios, in plina viteza. Si cunosc altii care nu s-ar da dusi din dealurile linistite in care au trait o viata intreaga. Depinde… ceea ce doream eu sa spun (ma refer la mentionarea relativ inexacta 😛 de la sfarsitul postului) era un fragment dintr-un punct de vedere strict personal, raportat doar la conceptiile mele. Nu voi face parada cu Ardealul, dar sa stii ca acolo de destul de multa vreme conditiile au crescut, si toaleta din fundul curtii nu mai este regula. Insa, in principiu, pana cand conditiile nu se vor imbunatati in satele din Romania, cred ca ma voi declara contra satului… asa cum in continuare sunt contra marilor orase.

    • Nevermore, un cuvant in comentariul tau, privindu-l in contextul prezentat, este genial, este acel DEOCAMDATA, care din pacate va fi foarte indepartat. Sigur ca tine de tipologia fiecarui personaj. Sigur ca sunt insi care nu s-ar desprinde din locurile natale,(obisnuinta este a doua natura), dar eu am vrut doar sa avertizez pe cei ninitiati in ale satului, si care se simt atat de napastuiti de soarta ca sunt oraseni, cam la ce trebuie sa se astepte de la satul romanesc in general. Legat de Ardeal, chiar poti face parada cu el! Ardealul este AL NOSTRU, al romanilor si ne mandrim cu el! Exista si in alte parti ale tarii, la sate, conditii apropiate de ale orasului, sunt chiar unele gospodarii care ar face invidios si pe cel mai bogat orasean (oricum, mullt prea putine raportat la numarul taranilor), dar conditiile oferite de sistemul cultural – educational – invatamant – sanatate la sate, este atat de prabusit incat nici macar ei nu se pot numi niste fericiti si acel deocamdata la care tu raportai diferentele sat-oras, este cel putin iluzoriu de gandit intr-un timp aferent generatiei nou nascutilor de acum.

  5. Analiza frumoasa si aproape de realitate pentru viata la tara ,prin prisma musafirului si a localnicului!Te provoc pentru ipostaza a doua la viata la munte!!

    • O, Doamne! Viata la munte.Liana, tu-mi ceri sa fiu obiectiva in descrierea vietii la munte, cand stii prea bine ca muntele este marea mea iubire de cand ma stiu, este locul unde ma asteapta mereu o casa linistita, este refugiul meu, este locul unde scap de activitatile sufocante de la ses… Bineeee, va fi urmatoarea postare.

  6. Minunat…mai merg pe la bunici, imi place sa ma trezesc in liniste lasand la o parte desteptarea in „fa major”…merg rar, dar e fumos atunci cand merg…O zi frumoasa si la act mai multe articole…Va citesc cu placere.

  7. Eu aveam asa o fascinatie fata de viata la tata (apropos, nu am fost niciodata la tara, sunt fata de oras de cand m-am nascut… asta poate explica fascinatia). Mi se parea atat de frumos sa te trezesti dimineata si sa privesti gradina cu flori din fata casei, sa manaci un mic dejun minunat (asa cum l-ai descris tu la inceputul post-ului), sa te distrezi cu animalutele cele dragalase si sa le scoti la plimbare… iar seara sa mananci placinte facute in casa. O minune. Prietenul meu (care are ceva rude la tara si stie cum e) radea de mine chiar a pus pariu ca n-as rezista la tara nici 24 de ore si as veni fuguta inapoi la Bucuresti :)) Acum, dupa ce am citit postu-ul tau, incep sa-i dau dreptate. Pare mult mai interesant din exterior.

    • Cami, am citit zambint comentariul tau la gandul ca in entuziasmul tau fata de viata de la tara, ai fi putut fi tentata la un moment dat sa lasi orasul cu zgomotul lui si sa te stabilesti la tara (asa cum am facut eu) unde sa dai de realitatea ceva mai prozaica decat in vis!
      Salutari prietenului tau si … spune-i ca e mai bine sa renuntati la ideea cu pariul. Ai dreptate, este mai interesant privit din exterior!

  8. de mutat nu m-as fi mutat de tot, dar ma tenta foarte tare o aventura-excursie 😀 totusi cred ca cerul se vede mai frumos de la tara 8->

    • Aaaa! Asta este altceva Cami ! O excursie la tara este o placere! Taranii sant ospitalieri, se bucura cand primesc oaspeti de la oras si se intrec in amabilitati de tot felul: de la o masa pe cinste la mini-excursii in apropierea satului unde este ori un lac (unde-ti pune undita in mana, ori o padure unde incing cel mai strasnic gratar, iar din cosulet scoate placinta aburinda! Si cerul, da cerul este mai frumos la tara, dar nu oriunde. La ses din cauza prafului este mai putin stralucitor, dar in satele de munte (am o casuta de vacanta la 1400 altitudine intr-un sat) cerul este absolut de vis: ziua este de un albastru sclipitor, iar noaptea un ocean de stele si o luna asemeni unui far, fac din noapte o poezie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s