POVESTE DIN SEARA DE AJUN

Este Seara de Ajun
Şi părinţii noştri spun
Că, la orice copil bun,
O să vină Moş Crăciun.

Doamne, câtă nerăbdare!
Toţi copiii-n aşteptare,
Prin geamuri privesc afară
Să îl vadă când coboară.

Dar în zare, în loc de Moş,
S-a ivit un cocoloş
Care sare, care fuge
De nimic nu îl ajunge.

Este iepuraşul Ţup,
Cade-n bot, iar sare: zdup!
Şi iar fuge şi tot strigă
Pe toţi în jur să îi strângă.

– Vai de mine dragi copii
Nu mai primiţi jucării !
Moş Crăciun a fost răpit
De cel mai temut bandit!

– Cum aşa? Ce s-a-ntâmplat?
Iepuraş, cum ai aflat?
Spune, spune, vrem să ştim!
Noi n-avem cum să ghicim.

– Am văzut cu ochii mei
Stând ascuns după un tei.
Lupul rău ni l-a răpit
Şi-n bârlog l-a-nghesuit.

– Să-l salvez nu am putut.
Singur cum să îl ajut?
De aceea alerg de zor
Să găsesc un ajutor.

Ce de lacrimi curg aici!
Plâng copiii cei mai mici.
– Ce ne facem noi acum
Fără bunul Moş Crăciun?

– Îl salvăm! A fost răspunsul.
Gata, încetaţi cu plânsul.
Le răspund fraţii mai mari.
Sântem mulţi, deci suntem tari.

– Să formăm armată mare!
Fiecare cu ce are:
Soldăţei, tobe şi goarne
Şi un cerb, să-l ia în coarne.

Lupului să-i dăm de hac
Pân-ce-o zice:”nu mai fac”,
Pe Moş Crăciun să ni-l luăm
Şi-n jurul lui să jucăm!

Şi-au pornit cu mic cu mare
Rînduri, rânduri pe cărare,
Prin pădure-n miezul nopţii,
Fără frică,strigând cu toţii:

– Hei lup rău, hei lup bandit
Ce faci tu, nu e cinstit.
Unde-ai fi noi te găsim
Şi-ai să vezi, te pedepsim!

Cum mergeau ei înşiraţi,
Hotărâţi şi ne-nfricaţi,
Licurici cu felinare
Luminau pe fiecare.

Veveriţe pe crenguţe
Fac mereu semn din lăbuţe,
Drumul să nu îl greşească
Şi pe lup să îl găsească.

Căţeluşii sunt şi ei
Şi mai mari şi mititei.
Nu puteau să fie absenţi
Sunt în ceată toţi prezenţi.

Ursuleţii cei mai mici
Au venit şi ei aici
Pe copii să îi ajute
Şi pe lup să îl înfrunte.

Iepuraşul îi conduce
Drept la bârlog îi aduce,
Iar copiii-n jurul lui,
Bat la uşa lupului:

– Ieşi afară lup bandit,
Dă-ne Moşul ce-ai răpit!
Nu cumva să-i faci vreun rău,
Că e vai de capul tău!

– Hau-u-u-u! Cine-i afară?
Cine-ndrăzneşte să-mi ceară
Să ies din bârlog? Hai, spune!
Eu sunt lupul cu renume.

– Lupule, nu-i de glumit!
Ieşi afară, lup bandit!
Nu gândi că suntem mici,
Suntem foarte mulţi aici!

– Lupule, încrezut ce eşti,
Mai bine te razgândeşti!
Ia ascultă câţi suntem,
Şi apoi să te vedem!

Şi-unde-au început de-odată,
Unii din tobe să bată,
Alţii să sufle din goarne,
Cerbii să lovească-n coarne,

Animale mici ţipau,
Ursuleţii mormăiau,
Căţeluşii lătrau tare,
Ce mai! Hărmălaie mare!

Când i-aude şi îi vede,
Lupului nu-i vine-a crede
Şi-i priveşte aiurit:
La asta nu s-a gândit!

Cum să-nvingă aşa ceată?
Singur nu poate să-i bată.
Mai bine li-l dă pe Moş,
Cu tot ce-a avut în coş.

Fără să se mai gândească,
Iese afară să vorbească
Şi cu glas cât mai mieros,
Le vorbi cu nasu-n jos:

– V-aş ruga să mă iertaţi,
Nu vreau să mă judecaţi.
Am crezut, chiar, că se poate
Să iau darurile toate.

Nu am vrut să îi fac rău!
Spun drept, pe cuvântul meu.
Altă dată nu mai fac.
Chiar vi-l dau, vă fac pe plac.

Şi Moşu-apare, în sfârşit,
Cu chipul blând şi fericit.
Micuţii toţi aplaudau,
Jucau într-una şi cântau:

– Noi suntem mici dar am învins
Şi lumea toată am convins,
Că unde-s mulţi puterea creşte
Şi celor răi nu le prieşte.

Moş Crăciun, Moş Crăciun,
Eşti al nostru şi eşti bun!
An de an ne dăruieşti
Jucării, cărţi cu poveşti,

Lucruşoare de-mbrăcat,
Şi la toţi neapărat,
Ne dai sfaturi să fim drepţi,
În viaţă să fim corecţi.

Iar Moş Crăciun i-a lăudat
De felu-n care s-au purtat
Şi-aşa cum aşteptau le-a dăruit,
La fiecare, lucrul ce-a dorit.

Numai lupul a rămas fără dar
Fiindcă a fost rău şi murdar.
Şi nimeni cu el n-a mai vorbit,
Până n-a devenit un lup cinstit.

Acum, la final pot să vă spun
Că lupul s-a făcut mai bun,
A înţeles că nu e bine
Să vrei totul numai pentru tine.

A înţeles că toţi au loc sub soare
Şi drept la viaţă are fiecare.
A înţeles că toţi ce sunt uniţi
Trăiesc în pace fericiţi.

Anunțuri

19 gânduri despre „POVESTE DIN SEARA DE AJUN

  1. Draga Aurora, o adevarata poveste magica, scrisa i versuri! O bucurie atat pentru copiii nostri, cat si pentru noi. Ai talent si har de a scrie, precum si multa imginatie! Ar merita ilustatii pe masura. Imi scrii tu! 😉
    O seara buna si frumoasa!

  2. Asa o poveste duioasa si plina de invataminte simple si pe intelesul copiilor ar trebui sa se faca cunoscuta, nu numai pe acest blog dar si pe buzele copiilor.
    Fiecare vers are frumusetea si hazul lui.
    Felicitari.

    • Nevermore, dacă ai citit cu zâmbetul pe buze, înseamnă că în sufletul tău încă sălăşuieşte copilul ce-şi cere dreptul la joacă!
      Stai liniştit! Nu era vorba de lupul singuratic ci de lupul scăpat din haită, lupul bandit, care până la urmă a devenit şi el cinstit totuşi, şi asta ca să nu întineze imaginea confratelui lup singuratic!

  3. Aura draga, eu nu mai sunt copil de multi ani, dar pana si mie imi place poezia. Ai reusit sa captezi acea magie a Craciunului si m-ai dus cu gandul la sarbatorile din copilarie 🙂

    • Cami, nu pot decat să ma bucur, dar să ştii : Crăciunul este sărbătoarea tuturor, şi mari şi mici se uniformizeaza ca vârstă, fiindcă toţi aşteptăm cu emoţie să facem şi să primim daruri. Este o sărbătoare în care iubirea se exprimă în zeci şi sute de modalităţi.

    • Mirela, parfumurile tale, mă încântă întotdeauna, iar modul în care le faci prezentarea, este impresionant. Iţi mulţumesc, am intrat pe blogul tău şi mi+am primit parfumul dedicat, cu toate simţurile!

  4. Nu am mai citit de mult o poezie care sa imi placa si s-o pot citii pana la sfarsit,multumesc , mai tarziu de ajun dar a fost minunat pt o bunica mai ocupata.
    Iti doresc un an nou cat mai bun cu multa santate si promit sa te mai caut pe blog multumesc este asa de bine!

    • soAcra, nu sunt bucuresteanca si distanta plus timpul au alcatuit o suma potrivnica intentiei, dar putem da vina pe renii lui Mos Craciun, care au trebuit sa faca mai multe drumuri, motiv pentru care au mai intarziat pe ici , pe colo. Dar pana la urma, ma bucur ca a placut. Te astept oricand cu placere. Noul an cu sanatate si bucurie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s