Iarna, cand eşti mic

 
Ninge, ninge peste tot,
Şi mi-e drag de nu mai pot,
Dar sunt mic, gerul e mare
Şi-mi ingheţă nasul tare.

Iar de văd că se-nteţeşte
Frigul şi chiar viscoleşte,
Tropăi tontoroiu-n loc,
Mă-ncălzesc şi tot mă joc.

Anunțuri

10 gânduri despre „Iarna, cand eşti mic

    • Araceli, unde ai stat să pândeşti postarea, că numai ce-am pus-o? Ba chiar vreau să-i adaug etichete, fiindcă am omis. Oricum, fireşte, iţi mulţumesc ca urmăreşti şi blogul meu. Ai devenit cel mai fidel cititor al meu. De-ai şti ce rău îmi pare că nu ai 6 ani! Ti-as scrie poezii personalizate! Aşa… fă-te copil din când în când si ca şi azi, vino să zăboveşti printre stropi de suflet!

    • Germina, vreau parerea baiatului cel mic! Nu ca nu mi-ar face placere aprecierea ta, dar parerea celui mic este foarte importanta pemtru mine in cazul acestei poezioare care se adreseaza celor mai micuti! Multumesc pentru vizitele constante.

  1. Se pare ca ma pricep la pandit… de mica… nu am pierdut talentul. Te citesc sau pandesc :)… Sa fiu cel mai fidel cititor? As fi onorata :). Copil sunt eu, poate ca uneori prea mult…

  2. Acum chiar ca a nins…peste tot…:-) Ma bucur ca va place poza pt care mi-ati cerut permisiunea de folosire, nu e nici o problema sa o utilizati.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s