Romania a pierdut un OM

           Consternată, am aflat ca s-a stins din viaţă cel ce a fost  DAN MARIUS DUMITRAŞ, manager, editor, autor, conferenţiar, instructor şi consultant pentru industria de vânzări directe, specializat în Multi-Level Marketing.
A fost managerul companiei MLM International Romania, preşedintele –fondator al Asociaţiei de Vânzări Directe din România (RODSA) şi managerul – fondator al Editurii Digital Data Cluj , reprezentant personal, în probleme de editură, al lui Don & Nancy Failla în Europa de Est.
Un OM cu o reală vocaţie de cercetător şi de o erudiţie rar întâlnită.
Despre activitatea Editurii Digital Data citisem în urmă cu câţiva ani, dar despre marea personalitate a celui ce a fost Dan Marius Dumitraş mi-a povestit o bună prietenă, Corina Glogojeanu-Boia, redactor-corector la această editură.
Impresionată, am căutat pe internet şi ceea ce am citit a avut darul să-mi impună o mare admiraţie şi respect pentru acest Om.
Licenţiat în ştiinţe matematice şi mecanica fluidelor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, cu studii politehnice la bază, specializat în informatică economică şi automatizări industriale, a activat în calitate de analist-programator, asistent universitar asociat şi cercetător ştiinţific în România la Institutul de Cercetări Ştiinţifice şi Proiectări pentru Automatizări Filiala Cluj-Napoca până în 1987.
A urmat o bursă de doctorat în Germania, la Universitatea din Trier apoi şi-a continuat activitatea profesională în calitate de inginer software şi cercetător ştiinţific în domeniul supravegherii proceselor industriale în cadrul concernelor ESSO şi AEG.
Din 1988 a cunoscut domeniul afacerilor MLM din mediul Comunităţii Europene, în paralel cu activitatea de bază şi a colaborat cu societatea de asigurări Hamburg-Mannheimer Versicherung.
Din 1994, a promovat activ industria MLM / Network Marketing în România, în calitate de editor, autor al primelor cărţi în limba româna pentru MLM, consultant şi instructor pentru companiile de marketing în reţea din România.
Editura Digital Data Cluj care face parte din Societatea Comercială cu Răspundere Limitată româno-germană Digital Data Computer, cu sediul în Cluj, a fost fondată de Dan Marius Dumitraş în 1992, pe baza unei investiţii proprii integrale germane.
Digital Data este cunoscută prin sigla  sa şi este înregistrată la Biblioteca Naţională A României ca editură şi tipografie şi este acreditată din 2002 la C.N.C.S.I.S al Ministerului Educaţiei şi Cercetării din România http://www.cncsis.ro .
Editura Digital Data Cluj este membră a bursei drepturilor de autor RIGHTSCENTER.COM din SUA.
Dacă veţi intra pe site-ul editurii http://www.digitaldata.ro/despre.htm vă veţi convinge singuri de realizările de excepţie ale acestei edituri sub competenta conducere a marelui său artizan – Dan Marius Dumitraş.
Prin personalitatea şi activitatea sa OMUL Dan Marius Dumitraş a oferit un model expresiv şi convingător pentru lucrul bine făcut, cu pasiune şi migală, cu dragoste de litera scrisă şi dăruire pentru cititor, reuşind, cu o rară capacitate intelectuală, să îmbine performanţa profesională de vârf cu înţelegerea simplă faţă de problemele umane reale, cu vorba bună, sfatul competent şi sprijinul efectiv acordat tuturor celor care au fost în preajma lui şi au avut fericirea să-l cunoască.
Strălucit reprezentant al ţării sale în domeniul M.L.M., domnul Dan Marius Dumitraş a plecat spre cele veşnice, lăsând în urma lui un gol imens, ca om şi intelectual de marcă.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Mă întreb revoltată de ce mass-media centrală trece sub tăcere această imensă pierdere a spiritualităţii româneşti, dar nu scapă nici o ocazie de a ocupa pagini şi ore întregi de emisie, când este vorba despre persoane ce n-au făcut altceva în viaţă decât deliciul presei de scandal.

Anunțuri

16 gânduri despre „Romania a pierdut un OM

  1. Iti multumesc, draga prietena,pentru cuvintele frumoase despre Dan Marius Dumitras.
    Noi, cei care i-am fost in preajma, nu realizam ca acest om a putut sa dispara, sa ne paraseasca, asa, pur si simplu, cand mai avea atat de multe de facut pentru binele apropiatilor sai si al oamenilor, in general.
    Suntem realmente socati de aceasta disparitie si lacrimile nu ni s-au uscat inca.
    Multumesc ca ai fost alaturi de mine si m-ai incurajat in durerea mea.
    Voi transmite familiei indoliate acest strop din sufletul tau.
    Corina

    • Liliana-Corina, nu ai pentru ce să îmi mulţumeşti. Nu mi-am făcut decât datoria de onoare faţă de o valoare umană şi intelectuală care a apaţinut întregii naţiuni, datoria faţă de un OM care prin tot ceea ce a găndit, a scris şi a făcut, a dus onorant numele ţării în lume. Cu atât mai mult mă înclin în faţa suferinţei şi lacrimilor familiei, colaboratorilor şi tuturor celor care l-au cunoscut, ştiind că pierderea sa este de neînlocuit. Există însă consolarea că dacă fizic a plecat dintre cei vii, spiritul său va dăinui prin moştenirea morală şi intelectuală pe care a lasat-o atât celor ce i-au fost apropiaţi, căt şi generaţiilor următoare şi am convingerea că citită, opera sa va influienţa în bine destinele celor ce îi vor urma sfaturile într-un domeniu atât de actual. Din locul meu modest de blogger am încercat să evoc această personalitate marcantă, figură luminoasă ce a strălucit în domeniul Multi-Level Marketing. Stiu că nu am reuşit nici pe departe să cuprind tot ceea ce se putea spune despre Dan Marius Dumitraş, dar aşa cum frumos ai remarcat, în postarea mea, nu sunt cuvinte, sunt numai stropi de suflet.

  2. Draga Aura, acest OM de o mare valoare, inteligenta, cultura, forta si bunatate sufleteasca, poesionalism si bunatate sufleteasca, intr-o societate bolnava ca a noastra nu reprezinta atat de mult ca cei care nu contribuie decat cu zarva, cu barfa, la asazisa contructie a omului modern, stapan pe sine, capabil sa construisaca, nu sa distruga valoarea! .Editura Digital Data Cluj, condusa de acest mare om, care nu mai este printre noi, oare va suparvietui intr-o lume in care nonvaloarea isi spune zilnic cuvantul? Nu putem stii…Dar speram ca va fi in continuare!
    RIP.
    Ca sa consemnez doar una din extraordinarele sale scrieri:
    „Start MLM – Construirea unei afaceri de succes în Multi-Level Marekting”
    Dan Marius Dumitraş
    Si caseta:
    „Stăpâneste-ţi viaţa !” Copbrosra-W.jpg (6054 bytes)
    Dan Marius Dumitraş
    Casetă audio de 50 de minute, destinată prospectanţilor care doresc să se informeze cum pot deveni independenţi financiar şi stăpâni pe propria viaţă, abordând o oportunitate de afaceri MLM. Mesajul este adresat prospectanţilor pentru întărirea motivaţiei proprii, pentru înţelegerea naturii afacerilor MLM şi pentru găsirea argumentelor personale în activitatea de prospectare.
    Caseta este însotitä de o brosurä „Startul într-o afacere MLM”, care cuprinde textul integral de pe casetă şi o „Scrsoare de prospectare” recomandată de Don şi Nancy Failla.
    …………………

    Aurora, gestul tau , cu toata tristetea care il insoteste, inseamna enorm pentru acest mare om si pentru cei care l-au cunoscut si pretuit….
    Dumnezeu sa il odihneasca in pace!

    • Mirela, foarte frumos, documentat şi folositor comentariul tău. Ca o completare a celor spuse de tine, am să adaug că, ţinând cont de comentariile ulterioare apariţiei, cea mai apreciată lucrare a sa este „INTERVIU CU UN LIDER” pe care o recomand tuturor. Legat de întrebarea ta retorica dacă această editură va continua să existe sau nu, mă încumet să formulez o părere şi anume că am convingerea că munca regretatului Dan Marius Dumitraş va fi dusă mai departe de familia sa, care i-a fost alături implicându-se activ în bunul mers al editurii, încă de la înfiinţare. Dacă te uiţi pe site-ul editurii (http://www.digitaldata.ro/) ai să observi că în colectivul editorial , consilier editorial este Dr. Daria Elena Dumitraş, iar Director Marketing este Ddr. Horaţiu Dan Dumitraş, M.S. ceea ce constituie o garanţie a continuităţii.

      • Doresc din suflet ca acesata editura sa-si continue existenta deosebita si benefica, prin munca doamnei consilier editorial Dr. Daria Elena Dumitraş. De asemenea, doresc sa citesc cartea recomnadata de tine. Cum bine spune si Cati, pacat ca doar „circul” e speculat in presa, iar de oamenii deosebiti ne aducem aminte noi, cativa. Si cate un ziar pe care tot noi il citim. Avem valori, ar fi bine sa le pretuim. Prin opera sa ramane vesnic si noi il,vom citi si admira intotdeauna!
        …………………
        Aurora, sa ai o zi buna!

  3. Cu parere de rau, Aurora, acum am citit pentru prima data despre acest domn. De regula oamenii deosebiti se grabesc sa plece de aici, poate, cine stie, acolo o fi mai bine.
    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

    • Cati, este firesc să nu fi auzit despre regretatul Dan Marius Dumitraş, pentru că în Romania, adevăratele valori nu sunt preţuite şi nici promovate in mass media centrală . Cu sufletul se pare ca se lucrează doar la presa locală, acolo unde de regulă ziariştii se bat până la epuizare pentru o cauză pe care o consideră dreaptă şi unde inimile lor bat în ritmul evenimentelor trăite. Din această categorie nobilă te regăsesc pe tine, te simt în iureşul cotidianului, integrându-te total, cu dăruire şi profesionalism. Tocmai de aceea, mă bucur că prin modestul meu blog am reuşit să fac cunoscut acest OM şi celor din afara domeniului său de activitate în care a strălucit. România are şi astfel de capacităţi, nu numai îmbogăţiţi peste noapte, sau şi mai rău: titraţi peste noapte, posesori de diplome fără acoperire!

  4. am intrat doar sa te salut si am aflat de valoarea unui om care, iata, nu mai este. dumnezeu sa-l odihneasca. pacat ca, asa cum spui, presa se inghesuie acum la alte stiri, mai comerciale, mai aducatoare de circ. caci vorba aceea, paine si circ… si cum painea nu prea este…

    • Pisica, mă bucur de vizită şi răspund cu drag salutului tău. Si eu sunt revoltată de faptul că nu ştim să ne promovăm valorile. Ar trebui ca măcar gândind că puterea exemplului este covârşitoare, mass media să îndrepte atenţia spre oamenii de seamă!

  5. StropiDeSuflet… Romania a (mai) pierdut un Om. Si in curand vom ramane doar cu animalele. Despre revolta ta la adresa celor din media nu pot spune decat ca este indreptatita, dar, totodata, principalii vinovati nu sunt ei, ci noi, ceilalti. In rest, cuvintele sunt de prisos. Sa se odihneasca in pace.

  6. Când avem un „crez” atât de puternic că putem trece prin himerele timpului şi ale societăţii, nu se poate să nu reuşim.
    L-am cunoscut pe Dan-Marius acum peste 10 ani când treceam pe la Cluj să cumpăr cărţi MLM de la el, de la casa unde era birou-editură-de toate. Discutam despre problemele MLM-iştilor, despre drepturile lor, despre multe care nu se cunoşteau. MLM-ul era atunci la începuturi în România. Îmi spunea că are un ţel: să fondeze o societate care să apere drepturile MLM-iştilor şi să facă ca aceste firme să între într-un circuit de cunoaştere şi evaluare internaţională. Mi se părea o luptă cu morile de vânt, erau multe de făcut dar iată că acest OM a reuşit.
    E mult de spus despre implicarea lui. Acum când munca lui a început să dea roade ne-a părăsit…
    Nu-mi vine să cred…
    A realizat mult pentru România iar acum când a reuşit şi a ridicat „structura de rezistenţă” toată această muncă trebuie continuată.
    De ce nu s-a făcut publicitate?
    Odată am discutat cu el despre cum au fost împărţite structurile la rude într-o firmă care începe cu O…; aşa ceva nu se face în nici un MLM.
    Cine ştie de ce nu s-a făcut publicitate?
    Dar trebuie publicitate între prieteni?
    Ştim noi cei care-i vom simţi lipsa şi cărora ne va ieşi câte o lacrimă în ochi…
    Te respectăm, te apreciem şi mulţi învăţăm să te şi iubim acum după ce ai plecat…

  7. Buna ziua,

    Va contactez in legatura cu un parteneriat constand in link-exchange. Am observat ca detineti un blog foarte interesant si mi-ar face placere sa colaboram

    Va propun umatoarele 2 site-uri pentru link-exchange:
    -Motruinfo:
    titlu:Motruinfo
    link: http://www.motruinfo.ro

    -Famouswhy.ro
    titlul: Intrebari Faimoase
    link: http://ask.famouswhy.ro/

    Daca sunteti deacord adaugati cele 2 linkuri si astept un raspuns din partea dumneavoastra (includeti titlul si linkul catre blogul/blogurile dvs) pe sorin@motruinfo.ro si voi posta linkuri catre site-ul dvs de pe ambele domenii. Daca mai detineti si alte siteuri/bloguri sunt as fi dispus sa le includ in aceasta oferta si pe acestea

    Cu respect,
    Spataru Sorin
    Stiri si articole la http://www.MOTRUinfo.ro &http://www.famouswhy.ro

  8. L-am cunoscut pe domnul Dan Marius Dumitras cu putin inainte de tragicul accident, cand am inceput colaborarea pentru publicarea cartii mele Formarea cuvintelor in publicistica actuala. Inca imi rasuna in urechi vocea calda si interesul pentru cartea mea si pentru cartea de cultura, in general.
    Le sunt recunoscatoare familiei Dumitras si personalului de la Editura Digital Data Cluj, pentru profesionalismul, solicitudinea si seriozitatea cu care au lucrat la editarea cartii mele, intr-un moment atat de greu. Dedic memoriei domnului Dan Marius Dumitras cateva versuri prilejuite de moartea domniei-sale: Suntem o mana de pamant/Suntem o aripa de vant./Suntem zambete si flori,/Suntem doar grija si nevoi./Suntem ispite si pacate,/Suntem fiinte neajutorate./Suntem daruri de la Dumnezeu/Si tainic ne gandim la ce-i mai rau./Suntem visuri de mai bine,/Suntem si pace si lumina.”
    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe domnul Dan Marius Dumitras!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s