Zice lumea-n gura mare
Că fac nazuri la mâncare
Şi sunt tare supărat
Fiindcă nu-i adevărat!
Eu pap tot din farfurie
Dacă… e de jucărie
Şi mănânc mâncarea toată
Dacă… e de ciocolată!
Stropi de suflet la vedere
Aurora Georgescu
Zice lumea-n gura mare
Că fac nazuri la mâncare
Şi sunt tare supărat
Fiindcă nu-i adevărat!
Eu pap tot din farfurie
Dacă… e de jucărie
Şi mănânc mâncarea toată
Dacă… e de ciocolată!
Stropi de suflet la vedere 
Aura ,e scump sa fie sanatos si sa se bucure alaturi de voi,o saptamana minunata 🙂
p.s.ai o dedicatie muzicala.
probabil ca te-ai inspirat dupa mine. cam asa faceam si eu! 😦 biata mama!
acum ma uit la nepotelul meu si ma mir… e bine ca nu-mi seamana la asta intotdeauna!
gand bn iti trimit pentru ultimele zile din august sipentru un septembrie auriu!
Pisica, m-am inspirat din preferinţa comună, cred că a tuturor copiilor, pentru ciocolată! Gănd bun îţi întorc şi eu!
nu numai a copiilor, aura! şi eu sunt mare consumator al acestui aliment. cam o ciocolată pe zi! 🙂
Pisica, ruşinată îţi spun că şi eu sunt o mare consumatoare de ciocolată şi când ăncep să mănânc, nu mă mai opresc până simt că nu mai are loc !
Dragă Aurora, am sosit din plimbările de prin urbea noastră! Unele de voie, altele de nevoie! Așa că iată-mă, delectându-mă cu această simplă, dar atât de sugestivă și bine conturată poezie! Și atât de …. gustoasă! Așa sunt cei mici, ar păpa doar ciocolată. Mereu am fugit de spanac, dar niciodată de ciocolată, asta când eram mică. Dar, tu, nu erai tot așa?
Scump mai e nepoțelul tău, o dulceață, care adoră dulciurile ! Să crească mare și sănătos!
O seară frumoasă, draga mea prietenă!
Sunt atât de frumoși nepoțeii tăi, încât pe nepoțică am confundat-o cu…nepoțelul! El e mai mic, dar seamănă și sunt dulci ca ciocolata! Acum, noapte bună! 🙂
Mirela, nu-i problemă, eu sunt de vină fiindcă titlul poeziei este Micul mofturos, iar poza este a nepoţicăi. Si da, ai dreptate seamană între ei: amândoi au ochi albaştri.
Mirela, mă întrebi dacă eu eram aşa? păi eu SUNT acum aşa… topită după ciocolată. La orice mă pot abţine, dar nu de la ciocolată şi nepoţica mea mă moşteneşte cu prisosinţă la acest capitol. Pe la doi anişori striga disperată după motanul pe care noi îl responsabilizasem cu luatul surplusului de ciocolată: ” Miau, dau mie cocolata”!
Bine ca stiu….dar tu, draga Aurora, niciodata nu vei avea varsta din buletin, esti mult mmai tanara, asa ca nu ma mir deloc! Pofta buna, alaturi de nepoteii tai frumosi!
O seara minunata! 🙂
Mirela, mă faci să zâmbesc, dar cred că ciocolata este mâncată cu aceaşi plăcere la orice vârstă! O seară frumoasă şi ţie!
Aura, oare putem sa refuzam unei dulceti de copilas frumos ciocolata, cand nici cand ne facem mari nu ne putem abtine? Poezia ta exprima rasfat si multa iubire pentru nepotica… Ea, de altfel, stie si se alinta prin cuvintele mestesugite, ca intotdeauna, ale prea talentatei bunici!
Ara, dar nici nu îndrznesc să o refuz! Si dacă aş refuza-o, ar fi numai ca să mănânc eu ciocolata, dar cum nu sunt o bunicuţă vitregă, aşa ceva nu se va întâmpla niciodată, oricât de tentantă ar fi magia numită ciocolată, magie care mă face să uit că îngraşă, că măreşte colesterolul că… etc… nu mai spun că mă stresez atât de tare, încât n-am să mă mai pot abţine şi am să merg de-a dreptul la frigider unde există mereu (de parca ar face parte din ansamblul frigiderului) câteva tablete de ciocolată şi am să le mănânc pe toate deodată!
Aoleu, şi mama mea zicea că eram un mofturos atunci când eram mic. Şi chiar îmi aducă aminte că aşa era. Cu mâncarea a fost o mare problemă. Dar uite că, totuşi, ne-am făcut mari, iar mama s-a mai potolit. Spun „mai” fiindcă şi acum mă întreabă de fiecare dată când vorbim la telefon dacă am mâncat…
Gânduri bune!
Cristian, dacă mamele nu şi-ar „soma” copiii, indiferent de vârstă şi chiar dacă au ceva mai multe kg peste greutatea ideală, ar putea fi acuzate că-s mame vitrege, într-atât a devenit de cunoscut că mamele se simt mame mai ales când îşi hrănesc puii!
Stai să vezi cănd tu vei fi tătic şi Geanina mămică, ce elan veţi avea la hrănit puiuţul şi cum de fiecare dată o să vi se pară că nu a mâncat suficient!!!
Trimite-l aici ca să-l înveţe Ulise cum se linge blidul, orice i-aş da de mâncare (cu excepţii, e-adevărat!). Să fie, oare, de vină zecile de km pe care îi parcurgem prin natură?
Zamfir, Ulise este un model de prieten! Nu refuză nimic şi se mulţumeşte cu ce îi dai, dar la pofta de mâncare dată de acei km parcurşi în aerul nepoluat cred ca îi poţi da şi pietre de polizor că le ronţăie fericit!!
Poate că ai descoperit soluţia pentru poftă de mâncare!?
Zamfir, în ce sens? pentru pofta de mâncare în exces, sau pentru lipsa poftei de mâncare. dacă este în legătură cu ciocolata, cred că aici nici nu se mai pune problema poftei fiindcă vine de la sine.
Nu ştiu în ce sens pentru că, atunci când hălăduim pe coclauri, mergem, ne întoarcem dacă avem chef, o luăm la dreapta sau la stâng după cum bate vântul chefului unuia dintre noi şi, singura problemă ne este să ajungem acasă. Dacă se poate, înaintea întunericului. Dar, nu reuşim întotdeauna această performanţă!
Să-ţi spun un secret: ciocolata ne place la amândoi!
Poftă de mâncare?! Cât cea de hălăduială! Să ne vezi cum mâncăm biscuiţi în popasuri …
Zamfir ştii cum faci tu tot povestind de excursiile voastre? La fel ca cel care-ţi mănâncă ciocolată în faţă plescăind de plăcere, făcând să-ţi lase gura apă şi să nu-ţi dea nici o fărâmiţă!
Păi dreptate este asta?
Tu când pe munţi şi când pe văi
Tot hălăduind în doi
Şi noi numa-nchişi în casă
Doar cu ochii pe fereastră?
Când în pat şi când la masă?
Pingback: Zi de toamnă | Ioan Usca
Pingback: M-au ciuruit, vă ciuruiesc « Noaptebunacopii's Blog
Hehe, chiar simpatic pustiul, sa-ti traiasca! In rest, mofturos pe la mancare nu prea am fost eu, ma bucuram chir si cu putin, dar tot gasesc cateva chestii care nu-mi placeau in ruptul capului…
Teo, ce făceai tu când nu-ţi plăcea ceva? Deschideai radioul şi mâncai muzică pe pâine, sau ascultând radioul uitai că este mâncarea rea?
Pingback: Mirela Pete. Blog » Blog Archive » PREMII! De la Snejinka, Tano și Capi, via CELLA
Sincer, si eu la fel as proceda daca ar fi vorba de cioco.
E un scump.
Cati, bine că nu citesc nepoţii mei ce ai scris! Iti dai seama ce argument teribil ar avea ei ca să solicite cu si mai multă înverşunare incriminata ciocolată? „Cati e mare, şi tot vrea ciocolată”… şi eu, şi eu, şi eu la fel!
Eu si acum las mincarea pentru o ciocolata cu alune. E taaaaaaaaaaare buna.
Uf, Nuşa, mie îmi spui? Subscriu celor spuse de tine … şi mai mănânc o ciocolată!
Pingback: Mirela Pete. Blog » Blog Archive » Alege mărul!
Acum, sa ma ierte D-zeu dar…micutul mofturos cam are dreptate: ce mancare mai buna este pentru copii decat ciocolata?
Un sfarsit de saptamana minunat, alaturi de cei dragi!
Nea Costache! Ce plăcută şi neaşteptată vizită! Ei, da, aveţi dreptate! Jos ciorba, jos tocăniţa, trăiască ciocolata că tare este bună şi pentru noi!
Miltumesc de urare, la fel şi dumneavoastră!
Pingback: Sus nădragii ! «
Pingback: Mirela Pete. Blog » Blog Archive » Cântece din frunze… de toamnă
te port în gând. chiar dacă tac, chiar dacă nu spun.
septembrie bun să ai… cu ciocolată şi zâmbet!
pisica, eşti generoasă! Ciocolată, zâmbet… păi aceasta este una din reţetele fericirii!!! Si tie o toamnă minunată.
Superbe versuri. Mi-ai adus zambetul pe buze. Si bine ai revenit pe blog. 🙂
Primesc și eu ciocolată? 😛
Mihaela, numai dacă ai fost foarte cuminte şi foarte… veselă!
Dar daca promit ca o sa fiu, primesc? 😀
Mihaela… mă mai gândesc, observ, urmăresc, cântăresc… şi DA îţi dau o ciocolată mare pentru fiecare dimineaţă pe care o începi zâmbind!
Gata, trec la executare! 🙂 Săr’mâna!
Mihaela, este OK! Se cunoaşte după ton că te-ai conformat! Eşti veselă, deci ciocolata… vineeeeee!
Frumoasa nepotica si stie ea ce stie…ca doar si noua ne plac dulciurile 😆
Cammely, bun venit printre stropi de suflet. Mă bucură vizita ta. Să nu vorbim de cât de mult ne plac nouă adulţilor dulciurile, că intră cei mici în panică şi or să-şi ascundă toate bombonelele şi ciocolăţelele.