Gând la plecarea din ţară

 Zilele acestea am fost în preajma unei doamne în vârstă ai cărei copii sunt stabiliţi de ani buni in USA,  copii la care stă  9 luni pe an .  A împlinat deja 84 de ani şi îi este din ce in ce mai greu să vină aici în fiecare vară pentru 3 luni, să vadă ţara şi numerosul neam ramas la vatră , de care se simtă foarte legată. Fiindcă urma să plece iaraşi la copii, duminică a dorit să se întâlnească cu toţi nepoţii săi de aici , de ramas bun.  Am privit-o cum se uita la fiecare şi i-am simţit frământarea, sentimentele contradictorii şi în final  acceptarea situaţiei într-o nesfârşită înţelegere. Am fost atât de impresionată,  încât am simţit nevoia să-i aştern gândul   (aşa cum l-am intuit eu)  în câteva versuri,  fără a avea pretenţia de a le da statut de poezie:

Vă las cu bine dragii mei
Nu plec întâia oară
Merg iaăşi la copiii mei
Şi-am să revin la vară.
 
Ei, da! Şi râd şi plâng…dar ce ştiţi voi
Cum e în suflet un război?
Să râzi, copiii că-i revezi,
Să plângi de tot ce nu mai vezi !
 
Aici las ţara, casa şi grădina,
Las toată tinereţea mea
Şi ştiu c-a nimănui nu-i vina.
Aşa a fost să fie soarta mea.
 
Dar ce să fac? V-am strâns şi eu
În casa sufletului meu.
Vă port cu mine peste tot
Şi vă iubesc atât cât pot.
 
Şi gândul l-am lăsat să zboare
Cu-o vorbă pentru fiecare
Şi-orcât voi fi în depărtare
Vă simt pe toţi în caldă-mbrăţişare.

Anunțuri

36 de gânduri despre „Gând la plecarea din ţară

  1. Pingback: Mirela Pete. Blog » Blog Archive » Zmee. Pentru Gabriela

  2. Dragă Aurora, emoționante versuri, muzicalitatea lor îmi amintește de Coșbuc, iar doamna de Elisa și grădina ei! E o poezie, dar așa ești tu, prea modestă. E sensibilă, emoționantă și frumos versificată. Mie îmi place tot ce scrii tu, dragă Aurora! Abia aștept să mai comunicăm, n-am mai dat telefon, mergem în weekend la socri, dar duminică sper să am timp să te sun și să stăm de vorbă! O zi frumoasă! 🙂

    • Mirela, tu mă lauzi mereu, eşti prietena mea şi de aceea îţi place tot ce scriu. Oricum ar fi îţi mulţumesc că mă citeşti mereu şi că îmi eşti aproape. Sigur că va veni si vremea să putem vorbi mai mult. Abia astept.

  3. Pingback: Marea cea mare « World of Solitaire's Blog

    • Ervin, aşa am gândit eu fiindcă am scris-o dintr-o suflare, fără să caut exprimarea literară, fără să o prelucrez ! Sigur că tu care eşti pe alt continent o percepi cu o implicare aparte. Mă bucur dacă am reuşit să fac pe cineva să vibreze. Iţi mulţumesc.

  4. Stropi deSuflet

    Replica,

    Dorimi-as versul tau sa fiu
    Trecut prin sufletul tau viu
    Dar, imi pun o intrebare
    Cand noi, decidem despartirea,
    Ce rost mai are, zau, mahnirea
    Iar gandul asternut mai sus,
    Sufletul nu l-a parcurs?
    Sau, cand a cedat dorintei,
    N-a gandit, norul suferintei?

    Replica mea, nu te priveste,
    Filozofam prieteneste.

  5. Ai dreptate,Auras!Nu e poezie,nu sunt versuri,ci suflet….
    Nu stropi de suflet;e tumult de suflet,involburare,traire..lacrima,dorul,nostalgia,iubirea…viata acestei doamne intre doua lumi la fel de dorite si dragi ei…!!!

  6. „V-am strâns şi eu
    În casa sufletului meu.
    Vă port cu mine peste tot” – Este tot ce contează, până la urmă. Frumoase gânduri transpuse în versuri. O duminică însorită!

    • Mihaela, ai dreptate. Rămâne dorul de a nu putea fizic să simtă îmbrăţişarea sau de a primi o cană de apă dacă ar simţi nevoia să o ceară. Nu îi este uşor, dar a respectat fără obiecţii opţiunea copiilor, pe principiul că este bine ca fiecare să-şi organizeze viaţa aşa cum îşi doreşte.

  7. Pingback: File de şălau pane « Voglia di Cucinare

      • Aura, cu cata lejeritate si gingasie valsezi tu de la un subiect serios la unul usurel! Cu pasi purtati de (cu)vant, aluneci printre rime, in universul poeziilor pentru cei mari si mici. Versurile tale aduc concordie nu numai in ograda, dar se pare ca si pe blog. Imi face enorma placere sa citesc schimbul de replici intre tine si Solitaire! La tot mai multe!

      • Araceli, nici nu-ţi poţi imagina cât m-ai impresionat! Am primit mesajul tău cu toţi stropii mei de suflet şi cu o lacrimă de emoţie pe obraz. Iţi mulţumesc fată dragă!

  8. Pingback: Poveste de vis (5) « Blogul lui Teo Negură

  9. Aracellli, Araceli,
    ,Ce eroare, ce eroare!
    Aura, e-o incantare,
    Pentru rime.

    Stropi de suflet…?
    Nor de pulberi aurite
    Maiestru mestesugite
    Pentru minti neprihanite.

    Fii atenta, fata draga,
    Cu Aura, nu-i de saga!
    Pastreaza, cald de sub pleoape,
    In suflet, strans…, cat se poate!

  10. Aurora, Solitaire
    V-am dat oare vreun reper
    Ca directia-i eronata?
    De fapt sunt emotionata…

    Aurora-i minunata!
    Rima calda, colorata –
    Stropi de suflet talentati
    Si cu versuri-ncununati!

    Solitaire, iti multumesc
    Alta data mai poftesc
    Cu versuri sa glasuiesc
    Cu rime sa va-nvaluiesc!

    • Serali,

      Emotia-i un reper.
      Precum stii, venit din cer
      Ades.., ajunge un cuvant
      În cuget, să percepi tumult.

      N-am gândit ceva de rău,
      In vers simulacrul meu!

      Pur şi simplu-am încercat,
      Cu tine, să stau la sfat,
      Până Stropi De Suflet, ar fi scăpat
      De momentu+aglomerat!

      Nu-şi doreşte-nvăluire,
      Rebelul ce sunt, din fire!

  11. O lacrima de dor, de pamantul pe care te-ai nascut, asa suntem noi romanii ursiti de la dumnezeu.Ori cat de bine ar fi in alta tara (fie ea si la un metru de granita) tot oftezi dupa tara ta. O poezie emotionanta si te face sa-ti aduci aminte de tot ce ai lasa in urma daca ai pleca. Ca taaare te mai gandesti cate odata sa iti iei lumea in cap si sa pleci si sa nu mai auzi si sa vezi tot felul de tampenii si aberatii.

  12. Anagrame, Solitaire!
    Numele-ti e un mister.
    Araceli se incanta
    Cand Serali e chemata…

    Si sunt tare fericita
    Ca povestea-i descalcita.

    Totusi, ce de galagie!
    Eu cu mare bucurie
    O salvez pe Aurora…
    De blogul ca o Pandora.

    Si rebelului din tine
    Ce cu rime tot revine
    Ii spun pe blogul lui Aurora
    Hai sa stam la sfat cu ora!

  13. Aura, dupa schimbul de e-mailuri de astazi, am zis sa iti mai vizitez blogul…Timpul nu imi permite sa petrec aici prea mult insa ce am gasit mi-a atins sufletul:
    „Ei, da! Şi râd şi plâng…dar ce ştiţi voi
    Cum e în suflet un război?
    Să râzi, copiii că-i revezi,
    Să plângi de tot ce nu mai vezi !”
    Minunat surprins…si pentru ca mi-e dor de parintii mei mult de tot, mi s-au umezit ochii…Sunt convinsa ca asa simt si ei cand ne viziteaza…
    Te pup si te imbratisez cu drag, si te rog mult sa nu incetezi sa scrii…
    Aniela

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s