BUN VENIT 2011 ! LA MULTI ANI


imagine preluata de pe internet

Nu pot lăsa nebagat în seamă anul ce tocmai şi-a intrat în drepturi. N-am să fac un bilanţ al anului trecut. A fost şi a trecut. Atât. Dar voi privi încrezătoare NOUL AN, îi spun din tot sufletul BUN VENIT şi-l rog să fie bun aşa cum şi eu mă voi strădui să fiu mai bună şi mai înţelegătoare. Prietenilor mei mai vechi şi mai noi şi tuturor celor ce vor poposi printre stropii mei de suflet le urez înţelepciunea de a separa întotdeauna binele de rău şi de a şti să aleagă calea ce le aduce liniştea şi mulţumirea sufletească. Tuturor zâmbetul să le lumineze chipul ! LA MULTI ANI !

Si totuşi… e adevărat

   Impreună din totdeauna, aşa-i ştiu pe badea Gheorghe şi lelea Ioana. N-au avut copii, dar curtea lor a fost mereu plină de gălăgia nepoţilor din partea fraţilor lor. Ba veneau şi copiii vecinilor, fiindcă lelea Ioana  nu numai că-i lăsa să se joace prin curte cu animăluţele puiandre, dar le facea şi nişte turtişoare  cu magiun de struguri de nu te mai săturai. Badea Gheoreghe le făcuse un leagăn maaaare în care toată ziua era câte un prichindel:
 – Fă-mi vânt mai tare bade Gheorgheeee! Şi el se executa râzând din toată inima, ameninţând puştiul că o să-l ridice până la cer. Badea Gheorghe îi privea pe toţi mândru şi spunea tuturor arătând spre copii:
– Ei sunt măi oameni, toiagul meu de bătrâneţe!
Şi ce gospodărie inchegată avea badea Gheorghe şi lelea Ioana ! Animale, viţă de vie, legume şi zarzavaturi de toate felurile, iar în faţa casei, tufele de trandafir parcă spuneau povestea frumoasă a celor doi. In fiecare zi de sărbătoare religioasă îi vedeai mergând ţanţoşi unul lângă altul spre biserică. In tinereţe, erau nelipsiţi de la hora din sat sau de la nunţi ori cumetrii… şi cine juca mai cu foc ca ei doi? Nimeni. Să-i tot priveşti !
Dar anii au trecut şi bătrâneţea i-a învăluit cu toate neajunsurile ei. Treptat, treptat n-au mai putut să ingrijească nici ograda şi nici grădina. Aveau doar un căţel şi o pisicuţă care se încurca toată ziua printre picioarele lor obosite. Au apelat la nepoţii ce-au crescut în curtea lor odată cu tufele de liliac care acum aproape că acoperă casa. Şi-au venit. Toţi. S-au aşezat în jurul mesei pe care cu mare efort dar multă dragoste, lelea Ioana a pus minunatele ei turtişoare cu care bucurase odinioară copilăria dragilor ei, dragi nepoţei….
Au început discuţiile.
– Dacă trebuie să ingrijim de voi trebuie să daţi în scris cui şi ce daţi, au zis aproape in cor nepoţii.
După certuri care păreau că nu se mai termină a rămas hotărât: două nepoate de la fraţi diferiţi vor fi desemnate moştenitoare, urmând ca ele să-i ingrijească. In zilele următoare s-au făcut actele şi când totul a fost gata nepoatele au ajuns la concluzia că nu pot împărţi casa fizic, deci trebuie să o vândă şi au considerat că nu mai este cazul să aştepte plecarea spre cele veşnice a bătrânilor.
– Bine, dar cu noi cum rămâne? au întrebat cei doi.
Şi răspunsul a venit direct, ca un trasnet deasupra capului: păi aşa cum vom împărţi banii: jumate-jumate! Dintr-o dată cei doi nu mai erau decât două obiecte uzate, pe o nedreaptă, nemiloasă şi josnică tarabă.
– Cum adică, intrebară îngroziţi, refuzând să înţeleagă grozăvia .
– Ce nu este de înţeles ? S-au oţărât nepoatele: baba, la una din noi, moşul, la cealaltă!
– Un nor întreg a căzut pe capul bătrânilor şi o ploaie de lacrimi le-a astupat şi vocea şi-n timp ce cu sânge rece cea mai grăbită făcea bagajul bătrânului, cei doi se asezară pe pat unul lângă altul fără să poată înţelege că este adevărat tot ce se întâmplă,tremurând şi cu priviri asemeni ciutelor hipnotizate de ochii fioroşi ai animalului de pradă înainte de a le sfâşia. Doar suspinele şi uneori rugăminţile fără răspuns, mai spărgeau monotonia zgomotului produs de strângerea lucrurilor. Dar…
– Gata, moşule , hai acasă că este târziu şi trebuie să dau la animale…
– Dar… Ioana, Ioana nu poate să doarmă singură. Ii e frică noaptea. Nu pot s-o las. Ea… se ghemuieşte şi acum să mă simtă lângă ea… nu se poate… eu…
– Eu nu pot s-o iau acum pe babă că deocamdată n-am unde s-o culc.
– Aoleeoooo, păcatele mele, nu-l lua pe Gheorghe… măi maică, măăăă… lasă-ne să murim amândoi aicea singuri, cum o da Dumnezeu, dar numai lasă-ne pe amândoi… se tânguia lelea Ioana, smulgându-şi basmaua din cap.
– Stii ce, eu n-am timp să vă aud pe voi acum cum vă prostiţi ca ăia tinerii. V-a găsit dragostea ! Phiu!
Dintr-o dată, cu faţa parcă împietrită de strigătul rămas nestrigat, lelea Ioana, cu lacrimile curgând şuroaie, cu glas abia auzit, parcă murmurat, ca şi cum ar fi spus o rugăciune: vezi mamă – şi glasul ei a căpătat vibraţii de o nesfîrşită duioşie – vezi mamă că Gheorghe când e răcit bea ceai de tei şi să-i pui rachiu pe un ştergar la gât.. şi.. lacrimile n-au mai lăsat-o să vorbească. A intins mâna spre omul ei…
– Ioanăăăăă … a strigat izbucnind în plâns şi badea Gheorghe, prinzând mâna întinsă spre el… o mână care de la o secundă la alta devenea mai rece….
O lumânare aprinsă… şi-n drumul spre veşnicie, lelea Ioana a rămas cu mâna în mâna lui Gheoirghe al ei, până când au luat-o s-o pregătească pentru lunga călătorie spre ceruri, fiindcă aici pe pământ nu a vrut să se despartă de omul ei.

Aici s-a sfârşit o poveste, din nefericire,
adevărată.

Gând la plecarea din ţară

 Zilele acestea am fost în preajma unei doamne în vârstă ai cărei copii sunt stabiliţi de ani buni in USA,  copii la care stă  9 luni pe an .  A împlinat deja 84 de ani şi îi este din ce in ce mai greu să vină aici în fiecare vară pentru 3 luni, să vadă ţara şi numerosul neam ramas la vatră , de care se simtă foarte legată. Fiindcă urma să plece iaraşi la copii, duminică a dorit să se întâlnească cu toţi nepoţii săi de aici , de ramas bun.  Am privit-o cum se uita la fiecare şi i-am simţit frământarea, sentimentele contradictorii şi în final  acceptarea situaţiei într-o nesfârşită înţelegere. Am fost atât de impresionată,  încât am simţit nevoia să-i aştern gândul   (aşa cum l-am intuit eu)  în câteva versuri,  fără a avea pretenţia de a le da statut de poezie:

Vă las cu bine dragii mei
Nu plec întâia oară
Merg iaăşi la copiii mei
Şi-am să revin la vară.
 
Ei, da! Şi râd şi plâng…dar ce ştiţi voi
Cum e în suflet un război?
Să râzi, copiii că-i revezi,
Să plângi de tot ce nu mai vezi !
 
Aici las ţara, casa şi grădina,
Las toată tinereţea mea
Şi ştiu c-a nimănui nu-i vina.
Aşa a fost să fie soarta mea.
 
Dar ce să fac? V-am strâns şi eu
În casa sufletului meu.
Vă port cu mine peste tot
Şi vă iubesc atât cât pot.
 
Şi gândul l-am lăsat să zboare
Cu-o vorbă pentru fiecare
Şi-orcât voi fi în depărtare
Vă simt pe toţi în caldă-mbrăţişare.

Bravo Denisa Roman!

 Cine este DENISA? DENISA este o fetiţă care locuieşte „la ţară”, mai precis, in comuna Chirnogi din judeţul Călăraşi. A invaţat la şcoala din sat,  dar şi-a ales să facă liceul in Bucureşti şi nu la orice liceu ci la „Tudor Vianu”  recunoscut prin performanţă.  Profesoara ei de matematică – ANCUŢA STĂNILĂ –  este tot o fiică a satului, profesoara de limba română – DANIELA NACHIU –  de asemenea localnică, motiv pentru care mulţi au fost sceptici în privinţa reuşitei unei eleve de la ţară în competiţia cu cei de la oraş pregătiţi de profesori „cu ştate”  şi i-au sfătuit părinţii să se răzgândească. Dar părinţii au avut încredere in copilul lor şi au încurajat-o constant iar DENISA fermă în hotărârea ei. A susţinut examenul şi …  a reuşit. Şi nu oricum:  A FOST ADMISĂ CU NOTA 9,99.  Şi nu a fost o întâmplare. Anul acesta, trecând pe primul loc de etapele judeţene, DENISA a participat la faza nationala a olimpiadei de limba si literatura romana de la Arad, unde a luat mentiune, la faza nationala a olimpiadei de matematica de la Iasi, in cadrul careia a fost sustinut si concursul Alexandru Myller, luând şi aici mentiune. A fost la Constanta la concursul de chimie „Chimexpert”, unde a luat premiul II. A participat la concursul de fizică-chimie „Impuls perpetuum” si a luat premiul I la faza judeteana urmând să meargă la Deva in perioada 1-8 august pentru faza naţională.
Şi dacă adaug că la aceeaşi olimpiadă de matematică (faza judeţeană) la care DENISA a fost clasată prima, locurile 3 şi 4 au fost ocupate de elevi ai aceleiaşi şcoli, Şcoala nr. 3 Chirnogi, realizăm că totuşi OMUL SFINŢEŞTE LOCUL ! Bravo  Denisa ! Felicitări profesorilor ei.

La mulţi ani Enya!

Trandafir pentru Enya din grădina mea:

  Pentru că astăzi este ziua de naştere a Enyei, frumoasa şi talentata fetiţă a Mirelei Pete, îi doresc multă sănătate, să crească mare şi să devină o celebritate în lumea artelor.
Dedic această poezie Enyei:

La mulţi ani, frumoasă, dulce fată!
Ai 12 ani, ce vârstă minunată!
E vârsta când lumea începe cu tine
Şi tot universul simţi că-ţi aparţine.

Să-ţi fie viaţa lină, ca zborul de condor
Şi visele frumoase ca cerul fără nor!
În cale-ţi cerul, stele să iţi cearnă
Şi trandafiri-n drum, petale să-ţi aştearnă.

Mereu să-ţi fie harul ocrotit de zei,
Şi-n drumul afirmării să straluceşti ca ei.
In curcubeu să-nmoi penelu-ţi măiestrit,
Culoare să aştearnă aşa cum ai dorit.

Fruntea, laurii mereu să ţi-o-ncunune
Şi-n lumea artelor să fii celebru nume,
Iar mama să-ţi fie-alături să te ocrotească
Şi îngerii din ceruri de rele te ferească!

Şi încă un trandafir, de data aceasta pentru minunata mea prietenă Mirela:

Poezie pentru Miriam

Nu vă fie cu mirare!
Fetiţa,  de-acum e mare,
Ii place să  deseneze,
Să scrie şi să viseze.
 
Dar atunci cand era mică
Indrăgea o păturică
Ce-o-nvelea pân-la năsuc
Când se culca în pătuc. 

Dacă era păturica
Nu-i mai trebuia nimica
Nici cântat, nici legănat!
Stătea cuminţică în pat
 
Şi atingerea pufoasă
Era mângâiere aleasă.
Se simţea chiar dezmierdată
Iubită şi apărată…
 
Că de venea cineva
Pe care fata nu-l vrea,
Sta sub ea şi nu mişca
Ca puiul sub cloşca sa.

Poezia este un premiu pentru  fetiţa Miriam Stănescu, şi ea câştigătoare  la  concursul de scrapbooking  iniţiat pe blogul activităţicopii

Poezie pentru David

 El este David !

Cine ar putea să fie
La noi în bucătărie?
Parcă oale se ciocnesc
Şi capace se lovesc…

Zdrang! O tigaie se-aude
Aruncată nu ştiu unde!
Mă apropii să privesc
Şi când văd… înmărmuresc.

Printre oale-un ghemotoc
Încearcă să-şi facă loc,
Scenă să improvizeze
Fiindcă vrea să se distreze.

E David, un băieţel
Isteţ foc şi frumuşel,
Dar nu ştiu de ce îi place
Cu vasele să se joace

Şi în loc de maşinuţă,
Preferă o străchinuţă,
Iar în loc de căluşel
Preferă un ceaunel.

Şi cum le-a lăsat în pace
Merge altfel să se joace:
Continuând să se distreze
Începe să butoneze.

Victime? Calculatorul,
Lanterna sau telefonul.
Telecomanda e şi ea
Folosită asemenea.

Stau acum şi mă gândesc
Viitorul să-i ghicesc:
Oare informatician să fie
Cu hobby-n bucătărie?

Poezia este un premiu pentru copilul David, câştigătorul  concursului de scrapbooking  iniţiat pe blogul activităţicopii

O floare primită în dar online


Acest superb trandafir l-am primit in dar online  azi de ziua mea de nastere de la COLLECTOR. Ii mulţumesc mult.Iar azi 8 aprilie, acelaşi „COLLECTOR”  mi-a completat buchetul!

 Ţin să specific că aceşti trandafiri sunt din grădina domnului Ervin alias „COLLECTOR”, grădină aflată undeva, departe… în Israel.  Se pare că au fost dăruiţi cu multă căldură din moment ce au rezistat unui aşa drum lung. Mulţumesc domnule Ervin!

Astăzi este ziua mea !


Fiindcă azi este ziua mea de naştere, îmi voi permite să fur câteva minute pentru a vă spune vouă, tuturor vizitatorilor blogului meu, că sunteţi mereu în gândul meu şi că sper să revin curând cu postări. Deocamdată trec printr-o perioadă mai grea, ce ma ţine departe de calculator. Imi este dor de toţi cei cu care schimbam opinii, idei, gânduri şi abia aştept să ne reîntâlnim online.
Azi, trimit tuturor un gând frumos, o floare, prietenia mea şi … evident, toţi stropii mei de suflet.