LANSARE CARTE! Vă invit la GAUDEAMUS!


invitatii_litera_gaudeamus2013-poezii-rsvp

Alături de Editura Litera, am bucuria de a vă invita să evadăm din nou în lumea facinantă a copilăriei şi să răsfoim împreună  cartea mea  POEZII PENTRU CEI MICI, duminică 24 noiembrie  a.c. ora 11 la TÂRGUL INTERNAŢIONAL DE CARTE GAUDEAMUS – pavilionul central parter standul Editurii LITERA.

Bianca Brad şi Monica Davidescu  vor însufleţi atmosfera şi din nou actorii păpuşari Petronela şi Vlad Tănase vor anima personajele scrierilor mele. Copiii Şcolii de teatru Corifeu vor interpreta un scurt colaj de poezioare, iar elevii clasei D-nei Maria Ungureanu vor cânta pe versurile scrise de mine.Veţi avea prilejul să primiţi autografe desenate de d-nul Serban Andreescu, cel care a ilustrat admirabil această carte dar şi alte câteva sute de cărţi şi benzi apărute în ţară şi peste hotare.
Veniţi şi veţi reîntâlni prietenii cu drag de carte, vom avea prilejul să ne vedem la chip noi prietenii online, iar copiii sigur se vor simţi bine, fiindcă … doar este lumea lor!

Veniţi şi cred că spiritul copilăriei ce inundă poezioarele ne va face pe toţi să uităm cel puţin pentru câteva zeci de minute grijile cotidiene.

Vă aştept cu toţi stropii de suflet pregătiţi să vă cuprindă pe toţi !

… şi a fost lansarea …

Aici veţi găsi imagini : https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10153348870775464&set=pb.233245515463.-2207520000.1383081453.&type=3&theater

24 octombrie 2013  Librăria DIVERTA  . Deşi evenimentul fusese anunţat pentru ora 18 spaţiul generos destinat lansării a devenit neîncăpător încă înainte de începere, astfel încât a trebuit să renunţăm la confortul oferit de scaune. Mulţi copii şi , şi mai mulţi adulţi-copii care au hotărât pentru o seară să demisioneze din funcţia de adult în favoarea statului de copil aşteptau  intr-o atmosferă veselă, specifică celor mici atunci când se întâlnesc pentru prima oară şi prieteniile se leagă din prima clipă.

1383349_10153348870775464_930398809_n

Două nopţi la rând avusesem insomnie gândind la această lansare ! Vă imaginaţi emoţiile pe care le-am avut  la vederea atâtor ochi care mă priveau cu încredere, cu bunăvoinţă, cu bucurie, cu afecţiune!!  Alături de mine, ilustratorul de excepţie Şerban Andreescu  ,cu siguranţa celui trecut prin multe alte evenimente similare,    în ţară şi peste hotare ,mă asigura că totul va ieşi bine şi-i mulţumesc!  Ii mulţumesc şi pentru frumuseţea  ilustrării grafice a mesajelor din poeziile mele .

Lansare Poezii pentru cei mici. 25 JPGIn imagine, de la stânga la dreapta, moderatoarea evenimentului, redactor Mihaela  Moroşeanu, actriţa Monica Davidescu,  ilustrator Şerban Andeescu, eu, Georgiana Sandu, resp. cu lansări carte Editura litera.

Mulţumiri speciale  actriţei Monica Davidescu care a  citit din poeziile mele şi a reuşit să  creeze bună dispoziţie  antrenând copiii în jocuri amuzante.

Lansare Poezii pentru cei mici. 20

M-a emoţionat  prezenţa doamnei învăţătoare Mariana Ungureanu care a venit cu un grup de părinţi şi copii, toţi cu buchete de flori pentru mine  şi nu neapărat  pentru cartea prezentată  ci pentru  poeziile şi scenetele  pe care li le-am dat pentru serbările lor şcolare.

Lansare Poezii pentru cei mici

Salut cu mare drag, le îmbrăţişez şi le mulţumesc dragelor mele prietene bloggeriţe pentru că mi-au fost alături Andreea, Isis, Laura , Rocsana, Ruxandra ( am scris în ordine alfabetică)

Lansare Poezii pentru cei mici. 21         Au fost  mulţi prieteni care prin prezenţa lor m-au făcut să mă simt specială.

Şi  nu în ultimul rând , ci  pe primul loc în inima mea, prezenţa familiei mele  – în care includ toţi „georgeştii”  ce mi-au fost alături  şi bineînţeles cei patru nepoţei cărora le-am dedicat cartea.Lansare Poezii pentru cei mici. 18 JPGLansare Poezii pentru cei mici. 14 JPG

Prezenţa actorilor păpuşari Petronela şi Vlad Tănase au dat un plus de culoare, veselie şi candoare momentului, culegând aplauze şi hohote de râs cu păpuşile lor – personaje ale poeziilor mele.

Nu voi povesti în amănunt, dar vreau să vă asigur că a fost o lansare de carte reuşită, mult peste aşteptările multora.

Eu… eu  am simţit   toţi stropii mei de suflet mângâiaţi şi binecuvântaţi de bucuria cu care copiii de toate vârstele au ascultat şi-au îndrăgit  poeziile mele.

A fost un vis, un vis adevărat,  un vis  frumos pe care şi-l doreşte împlinit oricine scrie măcar o poezie  …

In minte îmi stăruie nostalgic prima zi de bloggeriţă…

VĂ INVIT LA LANSAREA CARTII „POEZII PENTRU CEI MICI”

invitati 24 octombrie 2013

Lansarea va continua cu un eveniment interactiv: copiii sunt invitați să asculte poezii în lectura Monicăi Davidescu, să participe la concursuri cu premii în cărți și să vizioneze o scenetă  în interpretarea actorilor păpușari de la Teatrul Țăndărică.

Vă invit    așadar   pe toți: copii, părinţi, bone şi bunici , şi pe oricine doreşte să intre pentru  o oră-două  în minunata lume a copilăriei!

       VĂ VOI AŞTEPTA   joi 24 octombrie  ora 18 la Librăria Diverta-Vitan (Moll Vitan Calea Vitan 55-59 ) cu mare drag!

POEZII PENTRU CEI MICI

POEZII  PENTR  CEI  M ICI ,  acesta este titlul noii mele cărţi  apărută de curând . O găsiţi prezentată şi pe site-ul Editurii LITERA, http://www.litera.ro/index.php/poezii-pentru-cei-mici.html  şi în toate librăriile ce fac parte din reţeaua de distribuţie a Editurii LITERA. Cuprinsul cărţii vă las să-l descoperiţi singuri,  eu rezumându-mă la a vă prezenta  prima copertă şi doar trei pagini duble. CARTEA MEACARTEA MEA 1Cartea mea 2Cartea mea 3 Mulţumesc  domnului Serban Andreescu, cel care prin ilustraţiile sale a adus un plus de farmec acestei cărţi .

Mulţumesc Editurii LITERA  http://www.litera.ro/  pentru grafica deosebită .

Un gând aparte  şi toată dragostea mea celei ce mi-a fost moral clipă de clipă aproape şi fără care, cartea aceasta nu ar fi existat.

UN PREMIU LA INCEPUT DE AN

Ca blogger nici că se putea să încep mai plăcut anul bloggeristic !
„Proliteratura”   premiază blogul meu ca „Cel mai bun blog de poveşti pentru copii” în anul ce a trecut. Mă voi strădui să confirm. Fireşte, sunt onorată şi nespus de bucuroasă.  Mulţumesc echipei care a jurizat , cu un plus de mulţumiri pentru Bogdan Bărbieru .

BUN VENIT 2012 ! LA MULŢI ANI !

2012 La mulţi ani!

Bun venit 2012 ! La mulţi ani!

      2012  tocmai   ce şi-a intrat în drepturi. N-am să fac un bilanţ al anului trecut. A fost şi a trecut. Atât. Voi privi încrezătoare NOUL AN, îi spun din tot sufletul BUN VENIT şi-l rog să fie bun aşa cum şi eu mă voi strădui să fiu mai bună şi mai înţelegătoare. Prietenilor mei mai vechi şi mai noi şi tuturor celor ce vor poposi printre stropii mei de suflet le urez înţelepciunea de a separa întotdeauna binele de rău şi de a şti să aleagă calea ce le aduce liniştea şi mulţumirea sufletească. Tuturor zâmbetul să le lumineze chipul ! LA MULTI ANI !

Premiera scenetei „PROIECTE DE VACANŢA”

  

 In ultima perioadă am fost ocupată cu pregătirea scenetelor şi scenariilor pentru diferite serbari de sfarsit de an scolar.
Ieri la invitaţia doamnei învăţătoare Mariana Ungureanu de la Scoala nr.53 din Bucureşti am participat la un astfel de eveniment în care s-a jucat în premieră una dintre scenetele scrise de mine şi anume „Proiecte de vacanţă”, al cărui mesaj era ca prin comportamentul lor şi chiar prin jocurile lor, copiii să se alăture mişcării „Salvaţi planeta”. Bineînţeles că orice autor consideră că ceea ce a scris este bine şi fireşte că eram pregătită să văd ceva frumos, dar nu mi-am imaginat că sceneta mea va avea parte de o regizare de excepţie prin doamna Mariana Ungureanu şi nu m-am aşteptat nicidecum să constat că este interpretată de mici şi talentaţi actori. Au fost aplaudaţi îndelung. Am realizat că o parte din aplauze erau pentru mine abia în momentul în care copiii, dar şi părinţii mi-au umplut braţele cu flori. Am trăit un sentiment minunat.
Cum sceneta este destul de lungă, nu am să o postez, mai ales că va apare intr-un volum de teatru pentru elevi, dar am să pun cateva fotografii sugestive şi versurile din finalul scenetei, versuri pe care doamna învăţătoare le-a transformat prin vocile copiilor intr-un frumos cântec:

SALVATI PLANETA!
Pământul e bolnav ! Din ce in ce mai des
Auzi strigând planeta ce astăzi ne-a ales
Să dăm alarmă-n lume cât este încă vreme.
Si e-n puterea noastră să-i rezolvăm probleme!

Mesajul nostru fie: SĂ AJUTĂM PLANETA
Şi deşi suntem mici, noi dăm totuşi reţeta:
Nu armelor! Nu muradărie în apă şi în sol!
Pe glob domnească Pacea mereu din Pol în Pol .

Lăsaţi natura să lucreze. Ea singură va şti
Ce este echilibru şi ne va multumi.
Nu renunţaţi, „ SALVAŢI PLANETA”
Si erei viitoare sa-i inmânâm ştafeta !

 

Xaba, Dexign ,Teo Negura, Adrian VoicuAlex Mazilu, Ana Usca, AnaveroCaius, CristiGabi123Gabriela Savitsky, George Valah, GianaIlarie, Ioan Sorin Usca, Lumea lui Alex, Luna, Luna Patrata, Melami,Mirela Pete, Nea Costache, Rokssana, Sorin, TheodoraVania, Vis si realitateClipe de Cluj, CoolnewzGabi Cimpoca, Gina, Cati, Gabriela Elena,  Carmen, Georgi,Rokssana, Vania

… şi a fost lansarea…

… da, lansarea cărţii Alfabetul – cheia tainelor lumii, scrisă de mine şi ilustrată de Mirela Pete, a avut loc şi a fost o reuşită. Am să revin zilele următoare cu fotografii, dar azi vreau să mulţumesc şi să mă plec în faţa tuturor celor care au fost alături de mine: familia mea, alte rude, prieteni, cunoscuţi, necunoscuţi… şi nu în ultimul rând, acelor oameni minunaţi ai blogosferei care m-au copleşit de emoţie in momentul in care au apărut. N-am să uit niciodată gestul lui Costi Comba care a filmat toata desfăşurarea evenimentului, Irinei care a făcut o multime de poze, lui Adi Voicu – neliniştitul templier!!-Mădălinei Ionescu, marelelui han şi Simonei pe care o cunoasteti sub numele de blog  „Pisoiu” Mulţumiri speciale Mirelei Pete (draga mea ilustratoare a cărţii) care fiind la mare distanţă de Bucureşti nu a putut fi prezentă, dar m-a susţinut prin mesajul său minunat transmis pe blog.
Tuturor, încă o dată mulţumiri , calde îmbrăţişări şi profunda mea preţuire.
Mulţumesc si celorlalţi prieteni din blogosferă care din varii motive, nu au putut veni la lansare, dar care prin comentariile lor mi-au dat încrederea că ceea ce scriu este frumos : Geanina, Cristian Lisandru, Alex Mazilu Clipe de Cluj, Costin Comba, Gabi, Ana Usca, Caius, Cati, Melami, Coolnewz, Cella, Vania, Gabi123, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Griska, Ilarie, Irina Comba, Ioan Sorin Usca, Georgi, Nea Costache, Rokssana, Teo Negură, Haicasepoate, Carmen Vis si realitateSe-cret,Shayna,