Azorel vrea să necăjească un pisoiaş

Singur, pe un ger cumplit,
Un pisoiaş zgribulit
Păşea-ncet pe un trotuar
Transformat în patinoar.

Dintr-o curte, Azorel
Alergă direct spre el
Cu gând să îl necăjească,
Iar el să se încălzească.

Cum stătuse în culcuş,
Nu ştia că-i lunecuş
Şi după doi paşi de fugă
Se lovi de-o buturugă.

Stele verzi i-apar în faţă,
Vede totul ca prin ceaţă,
Cade-n bot şi cade-n coadă,
Labele i se înnoadă…

Se ridică şi iar… buf!
Pupă gheaţa cu năduf!
Privind scena, mâţul mic
Chiar nu priceapea nimic:

-Ce cauţi Azor pe jos?
Ai pierdut cumva vreun os?
Să te-ajut? Te rog frumos!
– Mulţumesc! e de prisos!

Reclame

Azorel

Plictisit rău, Azorel
Urmărea un brotăcel,
Care neavând ce face
Sărea vesel prin băltoace.

Luuung oftează Azorel:
– M-aş juca şi eu ca el,
Dar mă ud pe labe tare
Şi mă ceartă coana -mare!

-Totuşi soluţie ar fi
Dacă ghete mi-aş găsi!
Şi porni la căutat
Pe la uşi şi pe sub pat…

Casa toată e pe dos!
Totul e cu susu-n jos,
Dar Azor e fericit:
Ce de ghete a găsit!

O lăbuţă – o ghetuţă!
O priveşte: Ce drăguţă!
Şi-ncă trei le-a pus la fel!
Cine mai este ca el!

Sare-n sus şi dă să fugă
Brotăcelul să ajungă…
Dar de cum făcu un pas
Crăcănat căzu în nas !

Mârâie şi se smuceşte
Cade-n bot, se tăvăleşte…
Uf! Că tare sunt nărod!
Sunt prea mari! Să le mai rod!

Hm! Surpriză! Ce gustoase!
Ghetele-astea parcă-s oase!
-Ce aromă! Ce plăcere!
Asta da petrecere!

Ce să caut în băltoacă,
Când am dat de aşa joacă?
Eu sunt câine, nu broscoi
Să mă zbengui în noroi!