Incerc să reintru în blogosferă…

     Incerc să trec pragul spre blogosfera pe care am abandonat-o un timp.   Un timp care a adunat în el prea multe pete întunecate ca să pot descrie ceva.  Vă spun doar că mi-a fost greu, nesfărşit de greu. Mulţumesc tuturor celor ce mi-au trecut în lipsă pragul blogului  lăsându-mi mesaje şi mulţumesc în aceeaşi măsură celor care doar m-au vizitat . M-am gândit de multe ori la toţi prietenii mei nevăzuţi din blogosferă şi la faptul că deşi nu sunt lângă mine, ei există, îmi trimit mesaje  şi mă susţin. Este extraordinar să simţi acest lucru în clipe grele. Nu am avut disponibilitatea sufletească necesară pentru a scrie, dar oricum, primul pas l-am făcut: am scris aceste rânduri şi cât de curând vor urma cu siguranţă altele.

 O orhidee, cu drag, tuturor  prietenilor mei nevăzuţi!

Reclame

AM REVENIT !

Revin după o pauză destul de mare şi simt nevoia să motivez.
In urmă cu aproape două luni, tatăl meu afăcut un accident vascular cerebral. De atunci, toţi cei ce ne-am aflat în jurul său, am gândit în fiecare zi care trecea că este ultima sa zi de viaţă. Fiecare noapte era perioadă de veghe. Zilele erau la fel de obositoare şi chinuitoare ca şi nopţile. O lumânare pâlpâia mereu in camera în care se lupta totuşi să trăiască. De prisos să descriu fazele prin care a trecut : de la stare comatoasă la accese violente , de la imposibilitatea de a articula un sunet, la strigăte ce pareau a iesi din beciurile inchiziţiei, de la pierderea identităţii, la dialoguri cu fiinţe imaginare sau de mult timp plecate dintre cei vii. Dar indiferent de starea psihică, tot timpul a fost imobilizat la pat, nemnaiputând sa-şi coordoneze nici o miscare, făcând îngrijirea sa mai mult decât dificilă,de multe ori epuizantă . Si totuşi spre uimirea noastră, dar mai ales a medicilor care l-au examinat şi urmărit evoluţia bolii, în ciuda vârstei foarte înaintate (95 de ani) a depăşit momentul critic, în sensul că deşi tot imobilizat, este perfect constient şi mai puţin solicitant (deci mai putem respira si noi), poate face faţă oricărei discuţii şi doreste să trăiască .
Acestea fiind spuse, presupun că veţi inţelege de ce am lipsit atât de mult. N-aş spune că acum sunt liniştită şi că pentru mine curge pe râuri miere şi magiun, dar incerc să-mi reiau cât de cât vechile indeletniciri atât de dragi mie.
Vreau să mulţumesc tuturor celor care au trecut – în lipsa mea – pe aici şi mi-au lăsat câte un semn că nu m-au uitat. Am înţeles că am prieteni şi că blogosfera este totuşi o lume aparte unde intotdeauna găseşti un punct de sprijin când eşti pierdut în spaţiu.
Tuturor, gândurile mele bune şi cu drag, o floare:


Imi anunţ întoarcerea „acasă” pe blog :
Mirela, Teo, Cristi, Carmen, Vania, Cati, Elisa, Zamfir, Nea Costache, Silavaracald, Gabriela-Elena