Se mişcă dinţişorul!

-Mi se mişcă-un dinţişor!
Se vaită Petrişor.
-S-a făcut mare voinicul!
Zice zâmbind blând bunicul.

Nu te speria deloc!
Îţi va creşte altu-n loc.

Cel de lapte o să se duuuucă,
Să se duuuucă şi s-aducă
Altul taaaare ca oţelul,
Să râdă iar băieţelul!

Vor confirma spusele bunicului :Mirela ,XabaCarmen   Androxa, Napocel,   Luna pătrată  Teo Negură ,Vania, Carmen,    Vera    abbibal   Costin Comba se-cret     Coolnewz  Zoltybogata    Lumea lui Alexandru         Fosile   Vero   Zina      Acuarele   Scorpio     rokssana  Daurel     g1b2i3 Carmen Negoiță  Gabriela Elena     Supraviețuitor    Zamfir Pop,  Florina

Bunicul isi facea singur tigara

Intrind pe blogul lui mtcsol si incercind sa-i ofer o „varianta de fum”  la  una din postarile sale, mi-am amintit  cu nostalgie cum isi facea bunicul meu tigarile, si acum incerc sa impusc doi iepuri dintr-un foc: ii descriu in amanunt lui mtcsol procedeul, iar cititorilor mei le povestesc una din minunile lumii copilariei mele…
De fapt, bunicul meu era un personaj aparte. A trait aproape un secol si si-a pastrat simtul umorului pina in ultimele zile ale vietii. In tinerete se ocupase cu administrarea culturilor de tutun si probabil ca mergind pe principiul ca nimic nu este mai bun decit lucrul facut cu mina personala, niciodata nu a fumat altceva decit tigarile „fabricate” de el. Isi aduna singur frunzele din partea de sus a lujerului de tutun, le insira pe o sfoara realizind un fel de sirag de margele si le punea afara la uscat. Le urmarea zilnic si cind considera ca erau numai bune sa-i ofere extazul inhalarii, incepea ritualul sacru al facerii tigarii, in prezenta novicelor de noi (eu si sora mea), mute de admiratie, moarte de curiozitate si punind pe seama fumatului, senzatii care ne faceau sa ne treaca fiori dupa fiori. Punea frunza peste frunza, le presa bine, apoi le facea sul, dupa care cu un cutit care taia foarte bine incepea sa taie tacticos, fara graba ca si cum ar fi masurat fiecare fisiuta, realizind un fel de teitei foarte subtiri cu care reusea s-o faca pe bunica (mare maestru bucatar) sa moara de invidie. Imi suna si acum in urechi zgomotul ritmic al cutitului: hirst, hirst… pina temina ultimul milimetru de frunza. Din acel moment intram si noi in carti fiindca ii prezentam pline de importanta cele mai subtiri hirtii care ne cazusera in mina. Bunicu le lua, le pipaia indelung, dupa care, o data alegerea facuta, incepea sa decupeze foite dreptunghiulare pe care le presara cu tutunul taiat si le rula. Lipirea ruloului o facea intr-un mod cu totul original si sint sigura ca in timp a obtinut „patentul”: trecea cu limba peste marginea libera a foitei cu o miscare absolut unica, miscare pe care o executam si noi in gol, o data cu bunicul. Urma o presare scurta si… gata tigara. O privea putin, o cintarea parca din priviri, dupa care cu grija o aseza intr-o tabachera argintie. Urma inca o tigara, si-nca o tigara… pina se umplea tabachera. Abia atunci isi permitea repaosul in care isi lua o tigara, se aseza pe un scaunel linga fereastra si incepea sa traga in piept cu nesat din otrava care urma sa-i arda creierii, dupa cum il avertiza bunica. Acum ce sa zic? Fie ca pompierii au fost eficienti, fie creierul bunicului era ignifug, cert este ca prezicerea bunicii a fost o alarma falsa.
Imi amintesc amnarul si cremenea! Cit ne minunam de scinteile ce se imprastiau si dispareau in citeva secunde! Niciodata n-a acceptat sa foloseasca chibritul sau bricheta.
– De ce nu aprinzi cu bricheta, bunicule?
– Nu-i totuna! Cu bricheta s-aprinde din prima! Unde-i asteptarea, unde-i nerabdarea, unde-i placerea? Cu amnarul… eheee… mai scaperi o data si inca o data, incepi sa tremuri de nerabdare si pe urma dintr-o data, simti fumul acela cald cum iese din tine de-ti racoreste sufletul !
– Da de ce fumezi bunicule?
– Iac-asa, trag cu tigara toate necazurile adunate, si tutunul le face scrum si fum.
– Si cind te suparam noi?
– Aaaa, daaa, mai ales. Pai de-aia imi trece mie repede supararea pe voi, ca o dau afara si-i dau foc!
Naive, credeam, mai ales eu care eram mai mica . Si eu si Liana (sora mea) stam si il urmaream cum isi „fumeaza necazurile” incercind pe intrecute sa le distingem printre rotocoalele ciudate desenate in aer de fum.
Simt in nari mirosul inecacios al fumului de tigara si-o lacrima ce aluneca pe obraz, grabita sa sarute o amintire ramasa intr-un vis de demult.
Si totusi… noi n-am fumat niciodata… nici macar din curiozitate. Cind n-am mai crezut „in povesti”, tutunul si-a pierdut misterul! A plecat odata cu bunicul.