Carul şi buturuga

Într-o curte, un car mare
Pregătit pentru plimbare,
Se uita cu mult dispreţ
La un ciot din lemn răzleţ.

– Ce mic eşti! Mă faci să râd
Când te văd atât de hâd!
– Da, sunt mic, dar fiecare
Rostul său în lume are

Şi nu mereu cel mai mare
Este sigur cel mai tare.
Astfel îi răspunse ciotul
Şi jignit, îşi mută locul.

Mândru, carul a pornit
Tras de-un cal nestăpânit
Şi nu ştiu cum s-a-ntâmplat
Că o roată s-a-nălţat

Chiar pe ciotul defăimat
Şi carul s-a răsturnat.
Ciotul e bine, pe loc
Carul, bun de pus pe foc.

Şi-acum spun cu voce tare:
Bună-i vorba cea bătrână
Că pe-un car oricât de mare
Îl răstoarnă-o buturugă.