Parfum de mamă, parfum de leagăn…

Poezia se înscrie în serialul de poveşti parfumate iniţiat de Mirela.
PARFUM DE MAMĂ, PARFUM DE LEAGĂN…

Revine-n gând adeseori
Căsuţa noastră dintre flori
Şi-o văd pe mama – chip de sfântă-
Cum îmi surâde şi m-alintă.

M-aşează-n leagăn binişor
Şi-mi cântă lin de somn uşor:
“Hu-ţa, hu-ţa, huţa-legănuţa
Pu-pă ma-ma ochii şi mânuţa…”

Şi leagănul se mişcă-ncet…
Şi-i simt sărutul pe creştet…
Şi mâna ce mă dezmierda,
Şi braţul ce mă ocrotea…

A mai rămas… parfum de mamă,
Un chip frumos, zâmbind din ramă,
Parfum de leagăn …
Şi mult… prea toamnă…

Reclame

Gând la plecarea din ţară

 Zilele acestea am fost în preajma unei doamne în vârstă ai cărei copii sunt stabiliţi de ani buni in USA,  copii la care stă  9 luni pe an .  A împlinat deja 84 de ani şi îi este din ce in ce mai greu să vină aici în fiecare vară pentru 3 luni, să vadă ţara şi numerosul neam ramas la vatră , de care se simtă foarte legată. Fiindcă urma să plece iaraşi la copii, duminică a dorit să se întâlnească cu toţi nepoţii săi de aici , de ramas bun.  Am privit-o cum se uita la fiecare şi i-am simţit frământarea, sentimentele contradictorii şi în final  acceptarea situaţiei într-o nesfârşită înţelegere. Am fost atât de impresionată,  încât am simţit nevoia să-i aştern gândul   (aşa cum l-am intuit eu)  în câteva versuri,  fără a avea pretenţia de a le da statut de poezie:

Vă las cu bine dragii mei
Nu plec întâia oară
Merg iaăşi la copiii mei
Şi-am să revin la vară.
 
Ei, da! Şi râd şi plâng…dar ce ştiţi voi
Cum e în suflet un război?
Să râzi, copiii că-i revezi,
Să plângi de tot ce nu mai vezi !
 
Aici las ţara, casa şi grădina,
Las toată tinereţea mea
Şi ştiu c-a nimănui nu-i vina.
Aşa a fost să fie soarta mea.
 
Dar ce să fac? V-am strâns şi eu
În casa sufletului meu.
Vă port cu mine peste tot
Şi vă iubesc atât cât pot.
 
Şi gândul l-am lăsat să zboare
Cu-o vorbă pentru fiecare
Şi-orcât voi fi în depărtare
Vă simt pe toţi în caldă-mbrăţişare.

Intoarcere în locul natal

Cu sfială păşesc pe pământul natal
Şi inima îmi bate mai tare…
Amintirile dragi curg val după val
Şi gândul se pierde în dulce visare.

Mă-ntâmpină merii cu crengile plecate
Trezind amintiri ce îmi păreau uitate,
Răsună vâlcelul de cânt de păsărele
Şi-i susură apa povestea vieţii mele.

O! iată frăguţe! Imi amintesc de ele
Cum le-adunam voioşi cu fraţii în ulcele
Şi le-aduceam acasă abia la asfinţit
Urcaţi în carele cu proaspăt fân cosit.

Cuprind într-o privire flămândă, curtea toată
Şi-aş vrea să fiu din nou copilul de altădată
Ce alerga desculţ în ploaie, să mai crească,
Gata oricând alt joc să născocească.

Ciuperci şi gâgâţele în coşuri culegeam
Şi-n ierburile-nalte adesea rătăceam,
Dar era lumea mea, salbatec paradis,
Explozii de culoare văzute-acum în vis.

Revăd din nou şi casa noastră-n care
Măicuţa ne strângea în caldă-mbrăţişare
Şi-l văd în vis pe tata, pe scări la prăvălie,
Falnic şi drept ca bradul, zâmbind cu duioşie.

Dar toţi aceia care se adunau la vatră,
Acum sunt nişte nume înscrise pe o piatră.
Unde v-aţi dus? Mi-e atât de dor de voi!
Sfântă copilărie, hai, vino înapoi!