Drepturile copilului (poezie didactică)

 
Întreabă cineva: „Oare,
În lumea asta mare,
Ce ni-i mai drag sub soare?
Or fi averi, sau poate-o floare?”
 
-Nu! – răspunse o mămică –
Copilul e , acea fiinţă mică
Firavă ca o floare,
Datori să-l creştem mare.
 
Tot omul îl iubeşte
Şi legea-l ocroteşte.
El are drept în toate:
Să crească-n sănătate,
 
Cu liberă gândire
Şi-a inimii simţire,
Cu clară identitate,
Crescut în demnitate,
 
În familie adevărată
Cu mamă şi cu tată,
In pace şi iubire,
Cu cinste şi dăruire,
 
Nimic să nu-l rănească
Şi toţi să-l îngrijească
Ca mare ajuns,  neapărat,
Să fie un OM ADEVARAT.
Reclame

Miercurea fără cuvinte: SE ÎNTÂMPLĂ ŞI AŞA :

Chiar dacă miercurea este „fără cuvinte” am să încalc protocolul pentru că poza aceasta are istoria ei :  de fapt este o ilustrată veche de aproape un secol, mai precis 1917 când bunicul meu a primit-o în dar la nunta sa de la prietenii săi, tovarăşi de burlăcie, cu următoarea dedicaţie: „Pentru că de azi eşti un om însurat şi noi îţi suntem prieteni îţi oferim posibilitatea să înveţi mai repede acest dans de societate pe care noua ta situaţie te obligă să ţi-l însuşeşti. Cu cele mai bune gânduri şi intenţii, noi prietenii tăi….” după care urmează semnăturile!    Umorul a existat din totdeauna.

 

Clipe de Cluj Xaba , G1B2I3, Luna Patrata,    SupravietuitorNea Costache, CarmenAndroxa, NapocelTeo Negura, abbibal , Costin Comba,  Rokssana,  Gabi Cimpoca, Daurel, Vania, Zina, Alex Mazilu, Cristi, Mirela Pete,vis-si-realitate-2.blogspot.com

LA MULŢI ANI 2010


31 decembrie 2009. E timpul bilanţului. Imi vin în minte emoţiile începutului, entuziasmul cu care am tastat prima postare şi realizez că emoţiile au trecut, dar entuziasmul a crescut, iar „vinovaţii” sânteţi voi, cititorii mei prin prezenţa voastra, prin comentariile care m-au stimulat permanent în a scrie.
Deşi iniţial n-am avut o temă prestabilită pentru blog, preferinţele voastre tradate de panoul meu de control, si îndemnurile cumnatei şi nepotului despre care vorbeam la început de drum, mi-au definit caracterul blogului: scrierile pentru copii. De fapt este în ton cu firea mea, chiar dacă, luându-ne după ani, de foarte mult timp (nici nu mai ştiu de când) nu mai am vârsta copilariei.
Număr lunile din urmă: de la sfârşitul lui martie sunt şapte luni şi un pic… ei da, mă incadrez! este suficient pentru ca nou nascutul meu blog să fie viabil. Ba pot spune că am cu ce mă lăuda: mi-am făcut o mulţime de prieteni, am cunoscut oameni minunaţi cărora le-am dăruit stropi din sufletul meu şi deşi cineva s-a lipit foarte tare de inima mea, nu nominalizez, fiindcă aş nedreptăţi pe toţi ceilalţi mulţi care mi-au fost tot timpul alături, care m-au ajutat să fiu mai increzătoare în mine, în ei, în oameni în general, care m-au apreciat şi mi-au dăruit prietenia lor. Am înţeles ca existenţa blogurilor solidarizează, formând nu un partid al bloggerilor, ci o adevărată familie. Am avut şansa să cunosc numai bloggeri a căror prezenţă în spaţiul virtual este onorantă.
Acum, la cumpăna dintre ani, tuturor cititorilor mei, dar mai ales vouă prieteni bloggeri, va mulţumesc pentru tot, vă mulţumesc pentru că existati!
LA MULŢI ANI !
Cu dragoste, STROPI DE SUFLET

Omul cu doua fetze

Deseori il intalneam in diverse locatii pe Vasile, un tanar care imi lasa de fiecare data o impresie tare buna. Era politicos, manierat, atent si in discutii lasa sa transpara o buna perceptie a relatiilor interumane, dar azi, trecand din intamplare prin fata casei lui, nu mica mi-a fost mirarea sa-l aud pe „manieratul, politicosul…” Vasile, injurandu-si nevasta si adresandu-i un arsenal intreg de invective. M-am oprit si neputandu-ma abtine l-am strigat:
– Vasile!
– Aaa! Sarut mana doamna, ce placere! Cu ce va pot fi de folos? (M-a intrebat Vasile cu privirea senina ca un cer de primavara, de ma intrebam buimaca, unde a disparut privirea aceea de taur in corida, de
unde a putut apare zambetul acela binevoitor, cand numai cu cateva secunde in urma, din gura aceea ieseau , calcandu-se pe copite, toti dracii iadului cu Scaraotchi cu tot ?)
– Scuza-ma ca-ti intrerup „recitalul”, dar am fost asa surprinsa sa te aud de la o distanta asa mare, incat te-am strigat fara sa gandesc prea mult ce sa-ti spun!
– Aa – zambeste Vasile, usor incurcat – aveam o discutie cu nevasta-mea!
– Ce discutie – intervine si nevasta – spune ma, ca asa ma injuri tu mereu, spune ma, ca mai si dai cu pumnu, boule!
„Boul” incepe sa fornaie, ii arunca o privire ucigasa femeii, maraie spre ea un „vaco!” si intorcandu-se spre mine senin, imi da papucii politicos dupa metoda clasica:
– Ei, apai sarut mana doamna! Am crezut ca aveti vreo treaba cu mine!
Am inteles invitatia, dar imi-am asumat riscul si-am incercat o „ora de dirigentie” cu el. Curand mi-am dat seama ca toate vorbele mele ce-i intrara pe urechea stanga, ieseau in viteza pe urechea dreapta, asa ca, mi-am retras ambasada si mi-am vazut de drum, meditand asupra unei realitati aparent paradoxale: sunt oameni care desi isi iubesc partenerul de viata, doar asupra lui isi revarsa furia sub cele mai abjecte forme, in timp ce in fatza celorlati afiseaza o atitudine studiata, plina de condescendenta. Li se pare ca acasa se pot dezlega de toate conventiile politetei impuse de coexistenta umana, ca pot sa-si arate pe fatza, fara nici o stapanire de sine si proasta dispzitie, si acreala, si nervii dezlantuiti.
Acasa se poate sta in fata barbatului cu bigudiurile in cap, cu capotul de sub care se zareste o camasa de noapte botita, cu fata zmangalita de masca de ou-smantana- miere, care o fi n-o fi eficienta pentru ten, dar pentru psihicul privitorului e … inhibitie curata, in timp ce in fata sefului, la serviciu, se pune rochia cea mai buna, se afiseaza zambetul Giocondei ! Sotul poate sta acasa neras la concurenta cu urangutanul, in timp ce la serviciu nu se duce niciodata nebarbierit; poate defila prin toata casa in pijama de dimineata pana seara, in schimb, daca apare cineva isi schimba indata tinuta; acasa se poate sta in chiloti pana la genunchi „adio pasiune” in fatza partenerului, la serviciu, desi teoretic nu este in program parada lenjeriei intime, se merge purtand sub imbracaminte, numai chilot de firma! (ipostaza valabila pentru ambele sexe)
E aproape ciudat ca desi armonia vietii de familie este vital necesara, nu depunem nici pe departe atatea eforturi cate facem pentru reusita noastra profesionala si sociala. Pacat! In timp se plateste scump! Cu partenerul de viata ramanem (cel putin asa se presupune) pana in ultima clipa; de admiratia lui avem nevoie continuu.