Motănelul neastâmpărat

Motănelul meu vărgat
Este un neastâmpărat!
Ba se-ascunde în tufiş,
Ba sare pe-acoperiş,

Ba se joacă în grădină,
Ba aleargă vreo găină.
Doar că astăzi a aflat
Ce pate-un neastâmpărat:

Când pe stup s-a cocoţat
O albină l-a-nţepat
Şi-acum este bosumflat
Că are botul umflat !!

CĂŢEII MEI


De-acum un an am trei căţei:
Lăbuş, Jăvroi şi cu Ursei
Şi dacă-aş sta să povestesc
Cu fiecare ce păţesc…
M-ar prinde noaptea.

Lăbuş e mic şi răsfăţat
Şi-i place mult la mine-n pat,
Dar azi culcuşul i-am mutat
Că-n dar doi purici mi-a lăsat
Şi ţin-te scărpinat !

Jăvroi stă toată ziua-n ladă
Nu zice ham, de-l calci pe coadă,
Dar dacă-i vorba de frigare
El este primul la mâncare
Şi zău că-i de mirare.

Al treilea este Ursei,
Cel mai mare-ntre căţei
Şi vătaf peste pisici.
Când le latră, parcă-i bici
Şi-au plecat toate de-aici.

N-or fi buni, dar sunt ai mei
Şi mi-e tare drag de ei.
Cu ei o o ţin într-un joc
Nu mă plictisesc deloc…
Şi-ăsta, da noroc !

(Imaginile sunt luate de pe internet)

Poezie pentru Mihaitza

 Castigator al concursului initiat de Simona pe http://oraselulcopiilor.wordpress.com/2009/08/17/poezia-personalizata/ Mihaita are drept premiu o poezie personalizata in care trebuie sa se tina cont de caracterizarea scurta facuta de mama lui. Am considerat necesar si un scurt preambul, dupa care urmeaza poezia.
Ia priviti la Mihaita
Cum troneaza pe olita:
Nici doi ani n-a implinit
Si e campion vestit!
Blogolumea il aclama
Si pe el, dar si pe mama
Care i-a dat ajutor
Sa iasa invingator:
In doua vorbe l-a descris
Si mi-a dat tema de scris!

MIHAITA
Mihaita e un baiat
Mititel si rasfatat.
Peste toate stapaneste
Si face doar ce gandeste.

Bunicii, mama si tata
Sunt supusii lui si gata!
Nimeni nu misca in front
Cand ii striga, raspund prompt.

Iar baiatu’ atent la toate
Rade intr-una pe-nfundate.
Tare-i place sa se joace,
Nimanui sa nu-i dea pace.

Rade micul Mihaita
Si daca e in baita,
Si la joaca, si la masa!
Rasul lui umple o casa!

Cat ar fi de suparati
Obositi si prea stresati,
Bunicuti mama si tata
Se insenineaza-ndata.

Tratament geriatric…

Ora 8. Se trezesc nepotii. In miinile lor, tot ce poate produce zgomot intra in actiune, astfel ca-n urmatoarele minute si in receptorul telefonului, tipa scandalizati vecinii. In calitate de bunica responsabila ma straduiesc sa dau explicatii plauzibile si sa calmez „deranjatii”, apoi imi intorc artileria grea spre „deranjatori” dar… zimbetele inocente cu care sint intimpinata imi taie elanul. Si-apoi cum sa-i cert, cind sint atit de fericiti de-mi vine si mie sa intru in jocul lor? Chiar! Ce-ar fi? Ideea imi suride, asa ca…
– Hai afara copii!
Urale si caciulite aruncate in aer. In citeva clipe sintem in strada.
– Bunica, hai la terenul de fotbal, ca e liber azi!
_ He! Da de ce nu.Daca fotbal vreti, fotbal sa fie.
Ajungem pe teren, jocul se-ncinge si …o minge ratacita ajunge la mine. Ii dau un sut cu sete. O articulatie imi scirtie nemultumita, dar entuziasmul copiilor ma incita, ma provoaca si nici una nici doua , intru in joc.
-Iha! Ce bine e ! „Sarutmina coana-mare” ma saluta un cunoscut privindu-ma cu niste ochi cit cepele .Exoftalmie, pun eu diagnosticul in gind si-i raspund in fuga „sa fii sanatos, ca arati tare jalnic „.
Timpul trece repede, nepotilor le este sete si-i duc la cofetarie . Sa iau si eu o prajitura… sa nu iau…Daca iau imi creste glicemia si colesterolul, daca nu iau ma necajesc tare si-mi creste tensiunea, pot face chiar infarct… brr… e mult mai grav, deci ma hotaresc sa maninc. „Ce buna e! Un deliciu! Valuri de serotonina.
Acasa? Ce sa cautam acasa? Mergem la cinema si vedem „Pisicile aristocrate”. Ce-am mai ris! „Hait, le este foame si eu n-am gatit”.Nu-i nimic, mincam la terasa restaurantului pui fript si mai vedem noi ce. Urale prelungite. Ne instalam la mese si unul din nepoti ataca un inamic invizibil cu un cocolos de piine catapultat de furculita. Firesc ii aplic o mini-sedinta educativa, dar … ce nostim! Ce departe a aruncat! Cind o sa fiu singura in bucatarie o sa incerc si eu. Mincam si plecam spre casa. Pe trotoar este desenat un sotron. Sintem in sir indian, eu inchei sirul si toti nepotii traverseaza sotronul sarind intr-un picior.Ajung in dreptul lui, tentatia este mare si nu rezist. Ura, cu greu, dar am reusit.
– Ajungem acasa rizind zgomotos si nu stiu de ce vecinii ne privesc cu mirare.Ce fete stresate au, ce batrini sint! Imi inspira mila.
He… ce zi frumoasa! Acum fuga pe blog sa scriu:
1. Sa nu uitam niciodata c-am fost si noi cindva copii – ne ajuta mult sa-i intelegem si sa le apreciem corect atitudinile;
2. Din cind in cind sa incercam si noi sa fim copii. Macar o zi pe luna!Este cel mai eficient tratament geriatric.
Pa ! Eu ma duc in camera nepotilor sa ne batem cu pernele !