LA MULŢI ANI GIULIA !

Urare pentru nepoţica mea care azi a împlinit 12 ani

images (1)

LA  MULŢI  ANI  GIULIA
Tu care eşti un dar în viaţa noastră
Spre viitor să ai deschisă larg fereastră.
Să înfloreşti ca trandafiru-n soare
Şi fiecare zi să-ţi fie sărbătoare.

Să ai voinţă şi puterea de-a reuşi în viaţă,
Cu zâmbet să începi oricare dimineaţă
Să fii puetrnică, mereu cu fruntea sus
Şi tot ce ai de spus, să fie spus.

Trăieşte viaţa, trăieşte din plin clipa
Şi când iubirea te-o mângâia cu-aripa
Spre fericire drumul tău să fie
Şi fiecare zi, o nouă bucurie.
images (2)

Reclame

Moştenirea (continuare)

 

A nins toată noaptea, dar odată cu zorii, norii s-au împrăştiat şi soarele s-a înalţat biruitor, trimiţîndu-şi cu dărnicie miliardela sale suliţe de foc, dând o fantastică strălucire zăpezii şi totul, totul era într-o perfectă nemişcare, fiindcă vântul adormise, sau poate că nu îndraznea să destrame cu suflarea lui, vraja ce dăduse locurilor atâta frumuseţe. Am urcat pe deal şi m-am oprit la marginea pădurii. Crengile grele de podoaba imaculată, se înclinau înaintea mea, ca într-un fantastic ceremonial de primire în Tara Minunilor. Era atât de copleşitoare acea măreaţă splendoare, încât mă simţeam parte integrantă a pădurii şi nu-mi venea să cred că este adevărat. Aş fi vrut să strig, să mă pot auzi, să-mi spun că exist, dar atăta frumuseţe îmi dădea senzaţia de vis, şi dacă aş fi strigat mă trezeam, ori eu doream ca visul sa fie cât mai lung. M-am hotărât cu greu să fac primul pas, gândindu-mă că n-am dreptul să rup acea tăcere şi nemişcare absolută, dar trebuia să ajung la bunicul de care-mi era atăt de dor. Am înaintat. Fiecare creangă atinsă lasa să cadă o pulbere de perle care, după o scurtă ezitare, se aşternea pierzându-se printre miliardele de steluţe albe, ce ascundeau deopotrivă frunzele moarte, crengile rupte, colţul îndrzneţ al ierbii şi pământul. Simt o mişcare. Ridic ochii şi văd un pămătuf maroniu-roşcat sărind cu repeziciune de pe o cracă pe alta, stârnind roiuri-roiuri de steluţe argintii. O rază îndrzneaţă le străpunge oferind ochilor mirajul albului descompus şi, în timp ce inima îmi bate cu putere, ochii mi se umezesc, genele devin grele şi o boabă de mărgăritar se afundă în zăpadă, se contopeşte cu ea, într-o nesfârşită sărutare.
– Pădure, draga mea pădure, ce dor mi-a fost de tine şi ce frumoasă, ce împodobită mă întâmpini ! Nu te-am uitat, îţi ţin minte fiecare colţişor şi-mi eşti la fel de dragă ca-n vremurile în care te străbăteam de mână cu bunicul.
Alerg printre copaci pe o cărare cunoscută, pe aceeaşi cărare pe care, cândva, mama mă ducea de mânuţă spre casa din pădure a bunicului meu.
Revăd stejarul înalt, cu scorbura în care îmi ascundeam trofeele: conuri, ghinde, gâze, fluturi, şi ştiu că nu mai e mult.
Dar iat-o! Iată căsuţa din bârne, martora atâtor seri de poveste, vacanţelor mele. Mă opresc o clipă să pot cuprinde mai bine dintr-o privire imaginea leagănului copilariei mele, dar un lătrat bine cunoscut, nu-mi dă răgay. E Vifor, care acum latră nebuneşte, sare pe mine şi ah! M-a trântit în zăpadă.
-Vifor, fii cuminte! Stai! Stai să te privesc şi pe tine! Încerc să-l mângâi, să-l potolesc dar e-n zadar. Continuă să latre, să mă apuce de haine…. dar ce se întâmplă? N-a auzit bunicul lătratul? De ce nu se deschide uşa? De ce nu apare în prag bunicul să strige ca-ntotdeauna: „Hei, bine-ai venit căprioara mea!”? Oare este chiar aşa de bolnav?
VA URMA

Bucataria bunicii – Paradisul jocurilor

 

La buni-n bucătărie,
Găsesc orice jucărie:
Oale, crătiţi şi tigăi,
Le lovesc! Par zurgălăi!

Zdrăngănesc două capace!
Tii! Ce sunet! Zău că-mi place!
Şi cu lingura cea mare,
Bat acum într-o căldare!

Dar de ce-o fugi pisica?
Că doar nu i-am zis nimica!
Ia te uit-un robinet!
Îl deschid… văleuuu! Ce jet!

Uraa! E rost de-o plimbare
Şi cu rucsacu-n spinare
Sar in oala-ncapătoare
Si-acum sunt navigatoare
În bucătăria mare!

Mă miram de ce bunica
E-aci toată ziulica!
Dar ce faţă la bunica!
Oare o doare burtica?