Se mişcă dinţişorul!

-Mi se mişcă-un dinţişor!
Se vaită Petrişor.
-S-a făcut mare voinicul!
Zice zâmbind blând bunicul.

Nu te speria deloc!
Îţi va creşte altu-n loc.

Cel de lapte o să se duuuucă,
Să se duuuucă şi s-aducă
Altul taaaare ca oţelul,
Să râdă iar băieţelul!

Vor confirma spusele bunicului :Mirela ,XabaCarmen   Androxa, Napocel,   Luna pătrată  Teo Negură ,Vania, Carmen,    Vera    abbibal   Costin Comba se-cret     Coolnewz  Zoltybogata    Lumea lui Alexandru         Fosile   Vero   Zina      Acuarele   Scorpio     rokssana  Daurel     g1b2i3 Carmen Negoiță  Gabriela Elena     Supraviețuitor    Zamfir Pop,  Florina

Premiera scenetei „PROIECTE DE VACANŢA”

  

 In ultima perioadă am fost ocupată cu pregătirea scenetelor şi scenariilor pentru diferite serbari de sfarsit de an scolar.
Ieri la invitaţia doamnei învăţătoare Mariana Ungureanu de la Scoala nr.53 din Bucureşti am participat la un astfel de eveniment în care s-a jucat în premieră una dintre scenetele scrise de mine şi anume „Proiecte de vacanţă”, al cărui mesaj era ca prin comportamentul lor şi chiar prin jocurile lor, copiii să se alăture mişcării „Salvaţi planeta”. Bineînţeles că orice autor consideră că ceea ce a scris este bine şi fireşte că eram pregătită să văd ceva frumos, dar nu mi-am imaginat că sceneta mea va avea parte de o regizare de excepţie prin doamna Mariana Ungureanu şi nu m-am aşteptat nicidecum să constat că este interpretată de mici şi talentaţi actori. Au fost aplaudaţi îndelung. Am realizat că o parte din aplauze erau pentru mine abia în momentul în care copiii, dar şi părinţii mi-au umplut braţele cu flori. Am trăit un sentiment minunat.
Cum sceneta este destul de lungă, nu am să o postez, mai ales că va apare intr-un volum de teatru pentru elevi, dar am să pun cateva fotografii sugestive şi versurile din finalul scenetei, versuri pe care doamna învăţătoare le-a transformat prin vocile copiilor intr-un frumos cântec:

SALVATI PLANETA!
Pământul e bolnav ! Din ce in ce mai des
Auzi strigând planeta ce astăzi ne-a ales
Să dăm alarmă-n lume cât este încă vreme.
Si e-n puterea noastră să-i rezolvăm probleme!

Mesajul nostru fie: SĂ AJUTĂM PLANETA
Şi deşi suntem mici, noi dăm totuşi reţeta:
Nu armelor! Nu muradărie în apă şi în sol!
Pe glob domnească Pacea mereu din Pol în Pol .

Lăsaţi natura să lucreze. Ea singură va şti
Ce este echilibru şi ne va multumi.
Nu renunţaţi, „ SALVAŢI PLANETA”
Si erei viitoare sa-i inmânâm ştafeta !

 

Xaba, Dexign ,Teo Negura, Adrian VoicuAlex Mazilu, Ana Usca, AnaveroCaius, CristiGabi123Gabriela Savitsky, George Valah, GianaIlarie, Ioan Sorin Usca, Lumea lui Alex, Luna, Luna Patrata, Melami,Mirela Pete, Nea Costache, Rokssana, Sorin, TheodoraVania, Vis si realitateClipe de Cluj, CoolnewzGabi Cimpoca, Gina, Cati, Gabriela Elena,  Carmen, Georgi,Rokssana, Vania

CE ESTE PACEA (poezie pentru copii)

( imagine preluată de pe internet)Intr-o lume a violenţei în care traiesc şi copiii, printre strigătele agresive ce însoţesc jocul cu pistoale, puşti, mitraliere, săbii, tunuri şi tancuri (fireşte, de jucărie, să nu care cumva să nu înveţe viitorul adult cu ce să ucidă, cum să provoace suferinţă, cum să nască ură şi răzbunare, cum să distrugă…) poate este bine să mai strecurăm, cu riscul de fi consideraţi penibili, şi câte un cuvânt despre PACE, pe care să o asociem cu duioşia, cu dragostea, cu mângâierea caldă a razelor de soare, cu faptul că totuşi putem fi şi buni şi aceasta chiar nu dăunează grav sănătăţii.
Ce este pacea?

– Mămico, CE E PACEA?
– Este lumina-n noapte,
E zâmbetul curat,
E raza ce-ncălzeşte
Năsucul îngheţat.

– Dar spune-mi CINE-I PACEA ?
– Este o zână bună,
Ce-aduce bucurie
Şi strânge-n jurul mesei
Pe toţi ce-i vrem să fie.

– Mămico, CUM E PACEA ?
– Este ca mâna mamei
Când mângâie fetiţa,
Este sărutul cald
Când doare rău bubiţa.

-Dar UNDE-I CASA PĂCII ?
– E-n orice suflet bun
Si trebuie să-ţi spun
C-aşa mică cum eşti,
Şi tu s-o găzduieşti.