Gând la plecarea din ţară

 Zilele acestea am fost în preajma unei doamne în vârstă ai cărei copii sunt stabiliţi de ani buni in USA,  copii la care stă  9 luni pe an .  A împlinat deja 84 de ani şi îi este din ce in ce mai greu să vină aici în fiecare vară pentru 3 luni, să vadă ţara şi numerosul neam ramas la vatră , de care se simtă foarte legată. Fiindcă urma să plece iaraşi la copii, duminică a dorit să se întâlnească cu toţi nepoţii săi de aici , de ramas bun.  Am privit-o cum se uita la fiecare şi i-am simţit frământarea, sentimentele contradictorii şi în final  acceptarea situaţiei într-o nesfârşită înţelegere. Am fost atât de impresionată,  încât am simţit nevoia să-i aştern gândul   (aşa cum l-am intuit eu)  în câteva versuri,  fără a avea pretenţia de a le da statut de poezie:

Vă las cu bine dragii mei
Nu plec întâia oară
Merg iaăşi la copiii mei
Şi-am să revin la vară.
 
Ei, da! Şi râd şi plâng…dar ce ştiţi voi
Cum e în suflet un război?
Să râzi, copiii că-i revezi,
Să plângi de tot ce nu mai vezi !
 
Aici las ţara, casa şi grădina,
Las toată tinereţea mea
Şi ştiu c-a nimănui nu-i vina.
Aşa a fost să fie soarta mea.
 
Dar ce să fac? V-am strâns şi eu
În casa sufletului meu.
Vă port cu mine peste tot
Şi vă iubesc atât cât pot.
 
Şi gândul l-am lăsat să zboare
Cu-o vorbă pentru fiecare
Şi-orcât voi fi în depărtare
Vă simt pe toţi în caldă-mbrăţişare.

POVESTE DIN SEARA DE AJUN

Este Seara de Ajun
Şi părinţii noştri spun
Că, la orice copil bun,
O să vină Moş Crăciun.

Doamne, câtă nerăbdare!
Toţi copiii-n aşteptare,
Prin geamuri privesc afară
Să îl vadă când coboară.

Dar în zare, în loc de Moş,
S-a ivit un cocoloş
Care sare, care fuge
De nimic nu îl ajunge.

Este iepuraşul Ţup,
Cade-n bot, iar sare: zdup!
Şi iar fuge şi tot strigă
Pe toţi în jur să îi strângă.

– Vai de mine dragi copii
Nu mai primiţi jucării !
Moş Crăciun a fost răpit
De cel mai temut bandit!

– Cum aşa? Ce s-a-ntâmplat?
Iepuraş, cum ai aflat?
Spune, spune, vrem să ştim!
Noi n-avem cum să ghicim.

– Am văzut cu ochii mei
Stând ascuns după un tei.
Lupul rău ni l-a răpit
Şi-n bârlog l-a-nghesuit.

– Să-l salvez nu am putut.
Singur cum să îl ajut?
De aceea alerg de zor
Să găsesc un ajutor.

Ce de lacrimi curg aici!
Plâng copiii cei mai mici.
– Ce ne facem noi acum
Fără bunul Moş Crăciun?

– Îl salvăm! A fost răspunsul.
Gata, încetaţi cu plânsul.
Le răspund fraţii mai mari.
Sântem mulţi, deci suntem tari.

– Să formăm armată mare!
Fiecare cu ce are:
Soldăţei, tobe şi goarne
Şi un cerb, să-l ia în coarne.

Lupului să-i dăm de hac
Pân-ce-o zice:”nu mai fac”,
Pe Moş Crăciun să ni-l luăm
Şi-n jurul lui să jucăm!

Şi-au pornit cu mic cu mare
Rînduri, rânduri pe cărare,
Prin pădure-n miezul nopţii,
Fără frică,strigând cu toţii:

– Hei lup rău, hei lup bandit
Ce faci tu, nu e cinstit.
Unde-ai fi noi te găsim
Şi-ai să vezi, te pedepsim!

Cum mergeau ei înşiraţi,
Hotărâţi şi ne-nfricaţi,
Licurici cu felinare
Luminau pe fiecare.

Veveriţe pe crenguţe
Fac mereu semn din lăbuţe,
Drumul să nu îl greşească
Şi pe lup să îl găsească.

Căţeluşii sunt şi ei
Şi mai mari şi mititei.
Nu puteau să fie absenţi
Sunt în ceată toţi prezenţi.

Ursuleţii cei mai mici
Au venit şi ei aici
Pe copii să îi ajute
Şi pe lup să îl înfrunte.

Iepuraşul îi conduce
Drept la bârlog îi aduce,
Iar copiii-n jurul lui,
Bat la uşa lupului:

– Ieşi afară lup bandit,
Dă-ne Moşul ce-ai răpit!
Nu cumva să-i faci vreun rău,
Că e vai de capul tău!

– Hau-u-u-u! Cine-i afară?
Cine-ndrăzneşte să-mi ceară
Să ies din bârlog? Hai, spune!
Eu sunt lupul cu renume.

– Lupule, nu-i de glumit!
Ieşi afară, lup bandit!
Nu gândi că suntem mici,
Suntem foarte mulţi aici!

– Lupule, încrezut ce eşti,
Mai bine te razgândeşti!
Ia ascultă câţi suntem,
Şi apoi să te vedem!

Şi-unde-au început de-odată,
Unii din tobe să bată,
Alţii să sufle din goarne,
Cerbii să lovească-n coarne,

Animale mici ţipau,
Ursuleţii mormăiau,
Căţeluşii lătrau tare,
Ce mai! Hărmălaie mare!

Când i-aude şi îi vede,
Lupului nu-i vine-a crede
Şi-i priveşte aiurit:
La asta nu s-a gândit!

Cum să-nvingă aşa ceată?
Singur nu poate să-i bată.
Mai bine li-l dă pe Moş,
Cu tot ce-a avut în coş.

Fără să se mai gândească,
Iese afară să vorbească
Şi cu glas cât mai mieros,
Le vorbi cu nasu-n jos:

– V-aş ruga să mă iertaţi,
Nu vreau să mă judecaţi.
Am crezut, chiar, că se poate
Să iau darurile toate.

Nu am vrut să îi fac rău!
Spun drept, pe cuvântul meu.
Altă dată nu mai fac.
Chiar vi-l dau, vă fac pe plac.

Şi Moşu-apare, în sfârşit,
Cu chipul blând şi fericit.
Micuţii toţi aplaudau,
Jucau într-una şi cântau:

– Noi suntem mici dar am învins
Şi lumea toată am convins,
Că unde-s mulţi puterea creşte
Şi celor răi nu le prieşte.

Moş Crăciun, Moş Crăciun,
Eşti al nostru şi eşti bun!
An de an ne dăruieşti
Jucării, cărţi cu poveşti,

Lucruşoare de-mbrăcat,
Şi la toţi neapărat,
Ne dai sfaturi să fim drepţi,
În viaţă să fim corecţi.

Iar Moş Crăciun i-a lăudat
De felu-n care s-au purtat
Şi-aşa cum aşteptau le-a dăruit,
La fiecare, lucrul ce-a dorit.

Numai lupul a rămas fără dar
Fiindcă a fost rău şi murdar.
Şi nimeni cu el n-a mai vorbit,
Până n-a devenit un lup cinstit.

Acum, la final pot să vă spun
Că lupul s-a făcut mai bun,
A înţeles că nu e bine
Să vrei totul numai pentru tine.

A înţeles că toţi au loc sub soare
Şi drept la viaţă are fiecare.
A înţeles că toţi ce sunt uniţi
Trăiesc în pace fericiţi.