Ionel şi toba lui

Ionel primi o tobă
Bum. bum, bum
Bum ta-ra-ta-tum!
Şi nu mai auzi o vorbă
De atât bum-bum.
Bum ta ra ta tum!

Toată ziua-auzi prin casă
Bum bum bum
Şi pe hol şi chiar la masă
bum ta ra ta tum
De-ţi bubuie în ureche
Bum bum bum
Ca un ţârâit de streche !
bum ta ra ta tum!

Sar pisicile năuce
Miau-miau-miau
Ar fugi şi s-ar tot duce
Miau-miau-miau
Miau-miorlau,miorlau!

Bunicuţa dă să fugă
Şontâc, şontâc, şontâc
Toba parcă dă să-mpungă.
Bum bum bum
Bum ta ra ta tum

Orişiunde se ascunde
vai vai vai
Numai toba se aude !
Bum bum bum
Bum ta ra ta tum

Chiar viteazul Azorică
Ham, ham, ham
S-a ascuns sub pat de frică
Ham- ham-ham-
Mâr şi ham ham ham !

Dacă-o prinde o face praf
Mâr, mâr mâr
Şi-o -nghite cu pilaf
Cleaf, cleaf ,cleaf
Să se liniştească casa
Şi să îi priască masa!
Aha! Aha! Aha!
Ha-ha-ha-ha-ha!

Reclame

Bucataria bunicii – Paradisul jocurilor

 

La buni-n bucătărie,
Găsesc orice jucărie:
Oale, crătiţi şi tigăi,
Le lovesc! Par zurgălăi!

Zdrăngănesc două capace!
Tii! Ce sunet! Zău că-mi place!
Şi cu lingura cea mare,
Bat acum într-o căldare!

Dar de ce-o fugi pisica?
Că doar nu i-am zis nimica!
Ia te uit-un robinet!
Îl deschid… văleuuu! Ce jet!

Uraa! E rost de-o plimbare
Şi cu rucsacu-n spinare
Sar in oala-ncapătoare
Si-acum sunt navigatoare
În bucătăria mare!

Mă miram de ce bunica
E-aci toată ziulica!
Dar ce faţă la bunica!
Oare o doare burtica?

Pisica si oala cu smantana

, maci si iezi 004

Bunica a pus aseara                  
Sus in raftul din camara
O ulcica cu smantana,
Proaspata si tare buna.

Insa azi de dimineata,
O pisica indrazneata
A simtit ca este rost
Ca sa nu mai tina post.

Si pas-pas, tot taras
Se strecoara pe furis
Ca un hot adevarat
La ulcica de pe raft.                   

Dintr-un salt e la smantana
Parca n-a mincat de-o luna!
Uite-asa isi linge botul
Si-a bagat capul cu totul.

Dar de-atita fatait
Capu-n oala a-ntepenit
Si acum niste picioare
Duc pe ele o oala mare!

, maci si iezi 006