DE ARMONIE

propunere de prietenie
Imaginea aceasta pe care am întâlnit-o pe un blog-prieten http://creativplace.blogspot.ro/2014/02/din-lumea-necuvantatoarelor.html mi-a inspirat această poezioară:

Miauuu, ce-ai păţit căţelule
De-mi arăţi măselele?
Eşti aşa de supărat,
C-aproape m-ai speriat!

Hai mai bine în duet
Să dăm chiar acum concert:
Tu ham-ham ca un tenor
Eu mi-au-miau în do minor

Şi de-mi cânţi o canţonetă
Am să fac şi-o piruetă!
Nici măcar nu bănueşti
Ce rapid te-nveseleşti!

Împăcarea, bucuria
Iţi aduce armonia.
Veselia-ntinereşte
Tristeţea te-mbătrâneşte!

Anunțuri

Pisicuţa

PISICUTĂ  SUPER

Un pisoi de nu ştiu unde,
Ba apare, ba se-ascunde,
Parc-ar vrea să ia cu seamă
Dacă-i vreun motiv de teamă.

Şi pe cât e de fricos
Pe atât e de frumos!
– Pis-pis-pis, îl chem uşor.
– Miauuu, răspunde-ncetişor.

Tandru coada-şi unduieşte,
Mă priveşte şi clipeşte,
Face-un pas, iar se opreşte…
Il ating, nu se fereşte.

Ba se-alintă fără frică!
Eu îl mângâi pe burtică
Iar el cu lăbuţe-n sus
Toarce parc-ar fi un fus.

Dau să plec, dar nu mă lasă!
Intră după mine-n casă
Şi în clipa următoare
Imi sare fix în spinare!

Nemaipomenitele întâmplări ale Dariei (2)

Soarele nu se înălţase prea mult şi Daria era deja la marginea pădurii dornică să-şi întâlnească noul prieten. Nerăbdătoare se uita de jur împrejur dar… nimic. Alături, pe o floricică o gărgăriţă mică şi frumoasă o privea mirată:
– Ce cauţi tu aici singurică? întrebă gărgăriţa.
– Imi aştept prietenul: pe Codiţă. L-am cunoscut ieri. Răspunse Daria mirată că şi gărgăriţa vorbeşte.
– Codiţă? Aaa, îl cunosc, este un ursuleţ tare bun. O dată am căzut în apă şi Codiţă m-a lăsat să urc pe blăniţa lui să-mi usuc aripioarele grele de apă, ca să pot zbura din nou.
– Adevărat? Dar crezi că o să vină?
– Mor-mor-mor!Sunt aici! Din câţiva paşi Codiţă fu lângă ele şi întinse prietenos o lăbuţă pe care Daria se grăbi să o prindă în mânuţa ei.
– Lăbuţă şi Botic ne aşteaptă. Le-am povestit despre tine şi nici nu m-au crezut că eu chiar am prietenă o fetiţă. Mergem?
– Da, dar nu o să ne rătăcim?
– Nu, nici vorbă, cunosc foarte bine drumul. Îşi luară rămas bun de la gărgăriţa şi grăbiră pasul spre casa ursuleţilor. Pădurea devenea din ce în ce mai deasă şi arborii căzuţi le îngreunau drumul. Din când în când câte un animăluţ se oprea să îi salute:
– O fetiţă în pădure? Cum aşa? Întrebă ariciul, care prevăzător, tocmai se pregătea să se strângă şi să se facă un ghem de ace, gata să se apere, dacă cineva ar fi vrut să îi facă vreun rău.
– Este prietena mea! Spuse mândru Codiţă
– Adevărat ariciule şi nu te mai ascunde sub ţepi că noi nu îţi facem nici un rău completă şi Daria.
Intr-un copac o veveriţă ţopăia veselă pe o creangă.
– Hei! Dar unde mergeţi măi copii? Ia staţi puţin că cobor acum la voi. Şi ţop-ţop din creangă în creangă mişcându-şi codiţa când în stânga, când în dreapta ca să nu cadă, Riţa-veveriţa într-o clipă fu lângă ei:
– Mergem să ne întâlnim cu Lăbuţă şi Botic!
– Da? Ce frumos! Uite, luaţi nişte alune că poate vă este foame. Ştiu eu aici în pădure un alun care face nişte alune maaari şi gustoase Era atât de drăgălaşă Riţa-veveriţa, încât Daria nu se putu abţine şi o luă în braţe strângând-o cu drag în braţe.Ce tare îi bătea inimioara !!! Oare îi era teamă? Veveriţa o mângâie şi ea peste faţă cu codiţa ei stufoasă.
– Haaaap-ciuuuu! Haaaap-ciuuu! strănută Daria! M-ai gâdilat la nas. Râseră toţi, mâncară câteva alune, apoi şi-au văzut de drum.
– Mor-mor-moooor! Iat-o pe cumătra vulpe! Se uită pizmaşă spre noi. Nu prea ne iubim.
– Ştiu, ştiu. Mi-a povestit mama mea ce a păţit bătrânul urs păcălit de vulpe.
– Da, e tare vicleană. Nu ştii niciodată ce gândeşte cu adevărat..
– Mie imi este frică de vulpe! Scânci uşor Daria înghesuindu-se în blăniţa ursuleţuli.
– Stai fără grijă. Nu are curaj să se apropie de mine. Ii este tare frică de tata-ursu şi oricum am ajuns la căsuţa noastră!
– Dar nu văd nimic! Unde este?
– Chiar aici, dar este ascunsă după copacii aceştia doborâţi, ca să nu fie văzută.
– Lăbuţăăăă! Botiiiic! Am sosit! Strigă Codiţă.
In faţa lor, crenguţele începură să se mişte şi dintr-un loc ascuns se iviră cât ai zice peşte, doi ursuleţi la fel de micuţi şi drăgălaşi ca şi frăţiorul lor….
(va urma !)
Poate vor să citească şi prietenii mei:Teo Negura, Cati, Luna Patrata,Gabi, Carmen , Gabriela NeaguTheodora, Alice Georgiana,  ,Vania, Zina ,Cella, Dispecer Blogosferă, Flavius ObeadaGabriela Elena, Gabriela Savitsky Maminineta Maria Postu, Mirela PeteMunteanul, Nelinistitu’ Adrian Voicu Popa ȚeapăRokssana, Scorpio, Shayna, Simona Ionescu

Nemaipomenitele întâmplări ale Dariei

   Daria este o fetiţă mică, ce locuieşte cu părinţii ei la margine de sat, în apropierea unei păduri. Este prietenoasă, iubeşte tare mult animalele şi este veselă mereu, dar  locuind  la margine de sat nu prea are cu cine să se joace, aşa că de multe ori, o vedem  căutându-şi de joacă pe lângă pădure. Acolo la umbra deasă a pomilor culege floricele şi după ploaie  găseşte chiar ciupercuţe pe care bucuroasă le duce mamei.
Intr-o zi, tot încercând să prindă un fluturaş a înaintat mai mult în pădure şi când s-a uitat în jur, nu a mai cunoscut drumul. Speriată a început să plângă şi să strige. Zadarnic însă. Nu o auzea nimeni. Deodată ceva a foşnit lângă ea şi când a întors capul să vadă ce se întâmplă, a văzut un ursuleţ mic şi drăgălaş. Ce tare s-au speriat amândoi când s-au privit! Dar numai o clipă, fiindcă amândoi erau la fel de micuţi. Ursuleţul a început să mormăie uşor şi spre marea uimire a Dariei, ea chiar înţelegea ce îi spune. Dând să-i răspundă, se pomeni că vorbeşte într-un fel în care nu mai vorbise niciodată şi ursuleţul o înţelegea.
– Ce tare m-ai speriat! I-a zis ursuleţul.
– Şi eu m-am săperiat de tine, dar acum nu-mi mai este frică. Cel puţin nu mai sunt singură. M-am rătăcit. Nu cumva tu ştii să mă duci la marginea pădurii?
– Sigur că da, dar nu vrei să ne jucăm amândoi? In drum spre casa ta, ne vom juca de-a prinselea, vrei?
– Da, sigur că da, răspunse bucuroasă Daria.
– Atunci… prinde-mă!
– Aaaa! Din ăsta îmi eşti? Stai că te ajung eu într-o clipă.
Şi ursuleţul începu să alerge şi ba se ascundea după o tufă, ba se ivea pentru o clipă ca apoi iar să dispară în spatele unui copac bătrân. Nici vorbă să se lase prins.
– Ursuleţule, nu te mai ascunde!!
– Bine, bine!
Sâc-sâc-sâc!
Sâc că nu mă prinzi!
Ursul fuge,
Nimeni nu-l ajunge,
Şi fetiţa
N-atinge codiţa!
Ha-ha-ha!
Dar nu ştiu cum făcu ursuleţul că se încurcă într-o tufă şi în clipăa aceea Daria întinse o mânuţă şi-l prinse de ciotul micuţ de codiţă.
– Ha-ha! te-am prins codiţă, râse zgomotos Daria!
– Codiţă ai zis? Chiar aşa mă cheamă pe mine. : Codiţă . Şi mai am doi fraţi: Lăbuţă şi Botic.
– Adevărat? Vreau să îi cunosc şi eu.
– Păi acum am ajuns aproape de căsuţa ta şi este târziu, dar mâine, dacă vrei, ne întâlnim aici şi am să te duc să-ţi arăt unde locuiesc eu şi să-mi cunoşti şi frăţiorii.
– Da, da, voi veni bucuroasă. Abia aştept!
– La revedere!
– La revedere! Şi în timp ce fetiţa se îndepărta uitându-se mereu înapoi la noul ei prieten, Codiţă îi făcea semne prieteneşti cu lăbuţa.

Mâine, vă voi povesti ce s-a mai întâmplat!!!.
Pot confirma spusele mele:
 Clipe de ClujLuna Patrata, Mirela Pete,   Theodora, Ulise, Vania  zamfirpop.wordpress.comblogulise, zamfirpop.over-blog.com, zam-fir, filumeniezoltybogataflorinapacuraruandroxacostin-comba,  g1b2i3, incertitudininapobloghia, rokssana, scorpio72, se-cret-blognotes, teonegura, tu26dor, vis-si-realitate-2

SPECTACOL ÎN PĂDURE

Inspirată de acest admirabil desen al Mirelei Pete, am scris în versuri povestioara:
SPECTACOL ÎN PĂDURE
Nu vă fie cu mirare
Că vă spun o întâmplare
Din zăvoi. Şi spun curat
Că este adevărat.

Un arici venit în fugă,
S-a urcat pe-o buturugă
Şi strigând în gura mare,
Cheamă lumea la serbare.

Lume-lumeee! Adunareaaaa,
Ascultaţi-mi toţi chemarea!
In pădurea fermecată
Avem scenă-adevărată!

Hai veniţi toţi la spectacol
Nu este nici un obstacol.
Gratuit vă veţi distra,
Garantez. Pe-onoarea mea!

Zoo-lumea incitată
Intr-o clipă-i adunată
Dar privesc nedumiriţi!
Nu cumva sunt păcăliţi?

-Ia ne spune măi arici
Artiştii nu sunt aici?
– Cum să nu? Priviţi la voi
Şi la toţi cei din zăvoi.

– Dacă vrem să ne distrăm
Şi de rele să uităm
Devenim cu toţi artişti
Nu e bine să fim trişti..

Orchestre de păsărele
Vor umple arenele.
Buha-şi umflă penele:
– Şi eu voi cânta cu ele!

Un pui mic de căprioară
Venit pentru prima oară,
Ii priveşte rugător.
Tare-ar vrea să cânte-n cor.

Iepurică vesel tare
Are-acasă trei chitare
Şi-n spectacol va cânta
Cu toată familia .

Veveriţa se gândeşte
Să se-mbrace ştrengăreşte
Şi-nvârtindu-se-n trapez
Să pară un titirez.

Se şi vede la-nălţime
Aclamată de mulţime
„-Ve-ve-ri-ţa a-cro-ba-tă
Vrem să fi-e pre-mi-a-tă!”

Doar ţestoasa în armură,
Ca să nu tacă din gură
Spune că nimic nu-i place!
E bătrână, n-ai ce-i face!

– Hei, ţestoasă, hai la joc
Intră-n scenă, că e loc
Haide ieşi din carapace
Fiindcă altfel nu-ţi dăm pace!

Şi s-o vezi pe coana mare
Cum mai bate din picioare
Sar papucii în copac
De zici că e pui de drac.

Lângă broască vine lupul
Apoi ursul şi bursucul
Labele îşi strâng frăţeşte
Mândră hora se porneşte.

Ce frumos e în zăvoi
Când spectacolul e-n toi.
Dar de li s-o face foame
Crezi că toţi mânca-vor poame?

Ce părere aveţi?  Gabi CimpocaAna UscaCarmen Negoiță,    Bogdan OninCaius, Cella, Clipe de Cluj, Costin Comba, Gabi123, Gabitu, Gabriela Elena, Gabriela SavitskyGiana, Ilarie, Ioan Sorin Usca, Irina Comba, Luna Patrata, MelamiNea CostacheRokssana, Haicasepoate,Supravietuitor, TheodoraVaniaVerovers, Vis si realitate Daurel Cati, Teo Negura , Coolnewz, Zina, Alex MaziluGeorge Valah,  Mirela Pete,

LA MULŢI ANI 2010


31 decembrie 2009. E timpul bilanţului. Imi vin în minte emoţiile începutului, entuziasmul cu care am tastat prima postare şi realizez că emoţiile au trecut, dar entuziasmul a crescut, iar „vinovaţii” sânteţi voi, cititorii mei prin prezenţa voastra, prin comentariile care m-au stimulat permanent în a scrie.
Deşi iniţial n-am avut o temă prestabilită pentru blog, preferinţele voastre tradate de panoul meu de control, si îndemnurile cumnatei şi nepotului despre care vorbeam la început de drum, mi-au definit caracterul blogului: scrierile pentru copii. De fapt este în ton cu firea mea, chiar dacă, luându-ne după ani, de foarte mult timp (nici nu mai ştiu de când) nu mai am vârsta copilariei.
Număr lunile din urmă: de la sfârşitul lui martie sunt şapte luni şi un pic… ei da, mă incadrez! este suficient pentru ca nou nascutul meu blog să fie viabil. Ba pot spune că am cu ce mă lăuda: mi-am făcut o mulţime de prieteni, am cunoscut oameni minunaţi cărora le-am dăruit stropi din sufletul meu şi deşi cineva s-a lipit foarte tare de inima mea, nu nominalizez, fiindcă aş nedreptăţi pe toţi ceilalţi mulţi care mi-au fost tot timpul alături, care m-au ajutat să fiu mai increzătoare în mine, în ei, în oameni în general, care m-au apreciat şi mi-au dăruit prietenia lor. Am înţeles ca existenţa blogurilor solidarizează, formând nu un partid al bloggerilor, ci o adevărată familie. Am avut şansa să cunosc numai bloggeri a căror prezenţă în spaţiul virtual este onorantă.
Acum, la cumpăna dintre ani, tuturor cititorilor mei, dar mai ales vouă prieteni bloggeri, va mulţumesc pentru tot, vă mulţumesc pentru că existati!
LA MULŢI ANI !
Cu dragoste, STROPI DE SUFLET