Ce-nseamnă ţara s-o iubeşti?

drapel

-Mămico,
Ce-nseamnă ţara s-o iubeşti?

-Inseamnă
Să fii sănătos şi să creşti,
Să înveţi şi să ştii să munceşti
Atât cât fiinţa ta poate,
Să nu te ducă altul în spate.

Inseamnă
Să fii bun, demn şi cinstit în toate
Şi ce vei face, să fie în dreptate.
Onoarea să ştii să-ţi păstrezi,
Să fii cutezător şi să visezi.

Ape, câmpie şi munte şi vale
Pe toate să le simţi ale tale.
Să-ţi fie dragă şi iarba de acasă,
Nici unde să-ţi pară că e mai frumoasă!

Inseamnă
Să fii harnic,mândru şi să iubeşti
Neamul şi limba pe care-o vorbeşti.
Pace şi înţelegere mereu să doreşti
La greu, ţara ta să nu o părăseşti.

Inseamnă
Să nu pleci capul, să mergi tot înainte
Iar de o clipă şovăi, te rog să iei aminte:
Duşmanul ţării este în fapta rea,
In ură, dezbinare şi slăbiciunea ta.

Şi nu uita copile:
Mai am ceva de spus
Unirea este aceea ce ţine steagul sus.

Reclame

Pentru Adrian Păunescu

Am preluat de pe blogul http://lakeoftears.wordpress.com versurile de mai jos ce exprimă o parte din  ceea ce gândesc mulţi dintre cei care l-au apreciat şi iubit pe Adrian Păunescu. Proprietarul blogului , Nevermore (Răzvan Nicula), prin tot ceea ce a postat  pe parcursul a doi ani demonstrează un uriaş talent condamnabil de nefolosit. Vă recomand să-i răsfoiţi paginile scrise în 2008 şi 2009.

Poem pentru un poet plecat (lui Adrian Paunescu)

Te du, Caron aşteaptă-n port
Să îţi vâslească spre mai bine;
Grăbite hiene te-au dat mort
Uitând, însă, să se-nchine.

Lor le-ai trimis salutul cordial
Împovărat de suferinţă,
Trăind un ultim fapt banal –
Plecarea plină de cuviinţă.

Eu nu vin să-ţi văd ochii goi,
Ca pelerin nu vreau să ştiu
Cum tu plecat-ai dintre noi
Înveşmântat doar în sicriu,

Nu vin să-ţi aflu gura mută,
Nici pieptul mare azi tăcut,
Nu-mi place linişte-aşternută
De când te-ai aşezat pe scut.

Te-oi ţine-n pagini gălbejite
Aşa cum te cunosc de mult –
Izvor de versuri îndrăgite,
De rimă, nesecat tumult –

Ştiind că nu te-or mai atinge
Prea-despicate limbi şerpeşti –
Otrava lor deja se stinge
Şi vei începe să trăieşti,

Şi porţi de alţii zăvorâte,
Sub pumnu-ţi aprig, ca de fier,
Şi-or pierde balamalele urâte
Când tunetu-ţi va răsuna din cer.

Atunci vei sta unde ţi-e locul,
Pe-altar în cuget şi simţire,
Căci versul tău ne e ca focul
Furat, cândva, de la dumnezeire.

Te voi păstra aşa cum se cuvine
În suflet şi în miezul amintirii;
Te du spre ceruri mai senine
Căci ţi-a venit sorocul nemuririi