Alfabetul în versuri litera Z

A,Ă,B,C,D,E,F,G,H,I,Î,J,K,L,M,N,O,P,R,S,Ş,T,Ţ,U,V şi acum urmează Z                         
O linie frântă-n trei,
Este Z, şi dacă vrei
Pe caiet să scrii „Zoreşti”                                          
Nu mai ai cum să greşeşti.
Ba chiar poţi să povesteşti
Că zăpada este mare
Şi zarzărul zărit în zare,
Este nins de parcă-i floare.
Zdreanţă zburdă fericit
 În zăvoiu-nzăpezit
Şi la zvon de zurgălăi,
Latră şi se-ascunde-n clăi.
E-un căţel mai zăpăcit,
Zvăpăiat şi zbânţuit:
Strig la el şi-l trag de zgardă.
El zvâcneşte din zăpadă,
Sare-n sus şi dă din coadă!
*********

Cine se crede isteţ?
Îi propun un textuleţ!
Hai, încearcă, nu e greu
Dacă-ai să repeţi mereu:
DE ZĂPUSEALĂ, ZVĂPĂIATA ZINA ZĂBOVI -N ZĂVOI, ZICÂND ZÂMBIND CĂ ZĂRI ÎN ZARE ZECE ZUGRAVI ZORNĂIND ZORIŢI ZURGĂLĂI-N ZORII ZILEI, ZĂPĂCIND CU ZGOMOTUL ZEBRELE ZGRIBULITE!