Saracie dorita

Sunt contrariata. Incep sa inteleg de ce unii sunt foarte saraci! De ce? Pentru ca asa se simt bine. Credeti-ma! Exclud exceptiile. Am sa va spun si cum am ajuns la concluzia aceasta: ieri, intrand in magazinul satesc, intalnesc o femeie – Florica – despre care stiam ca este foarte saraca. Se uita cu jind la produsele din carne aflate in vitrina frigorifica. Nu a luat nimic. A iesit imediat ce mi-am terminat de facut cumparaturile si cum mergea aproape de mine, am simtit nevoia sa-i dau binete. Proasta inspiratie! O intreb de una de alta, ajungem la problema spinoasa a hranei si inteleg ca nu are ce pune la fiert, fapt pentru care ma ofer sa-i dau un pachet de carne tocata, numai sa mearga cu mine, fiindca il am in frigider. Femeia s-a uitat la mine crucis si contrariata… foc ! Mi-a raspuns scandalizata:
– Pe caldura asta? (Ca si cum ar fi trebuit sa traverseze desertul in pielea goala, fara camila si fara apa!)
– Bine – zic eu conciliant – acum e cald, dar pe seara poti gati!
– Na-a! (asta insemnand NU) Daca tot vrei sa-mi dai, lasa nu mai imi da carnea, si cand faci matale sarmale, imi dai si mie intr-o strachina, sa gustam si noi, ca ce sa mai ma chinuiesc si io.
– !?! (cateva secunde am ramas fara replica!) Eram atat de contrariata, incat mi-au trebuit cateva secunde bune sa inteleg ca puturoasa dadea cu piciorul unei posibile oale cu sarmale, multumindu-se cu cateva, numai sa nu munceasca. I-am spus.:”Bine!” si am grabit pasul, fara macar sa-i mai adresez o formula de salut.
Nu stiu daca am gresit sau nu, dar eu sarmale nu i-am mai dus si cred ca nici in vecii vecilor nu-i mai ofer ceva.
Inteleg saracia si-mi ofer sprijinul atat cat ma tin curelele atunci cand vad ca nu este nimic de facut, dar nu inteleg in ruptul capului sa te complaci astfel , mai ales cand esti valid, ai si unde munci, numai ca mori de lene, si gandesti ca-ti poate face munca gratuit si benevol un potential fraier!
Ajung acasa unde ma astepta o vecina, o bogatie de taranca harnica, inteleapta si priceputa. Ii povestesc toata tarasenia, mai mult sa-mi vars focul, fiindca eu privisem atitudinea lenesei, la scara macro , o multiplicasem in mii de posibile Florici in toata tara si intuiam dezastrul!
Vecina m-a ascultat si la randu-i, fara sa se mire de ce-i povestisem imi spune linistita:
– A! Asta nu-i nimic, mai doamna! La noi a muncit cu barbatu-meu
Ion a lui tzatza Maria, si cand a terminat am vrut sa-i dam un purcel ca fatase scroafa 14 si ne era ca nu-i poate duce pe toti amarata. Ce crezi? Ne-a zis: „Apai nu bre taica Marine, ca daca am purcel, toata ziua trebuie sa stau de el si „p’orma” la Craciun nu-mi mai da nimeni nimic ca zice ca am porc. Pai io mananc de Craciun de toate. Toti vecinii imi da ca stie ca sunt sarac: carne, sorici, carnati, piftie… ce sa mai zic! De toate, de toate! Am si aruncat ca n-am putut sa mancam tot. Barem untura ne-o da toti, ca lumea nu prea mananca d-asta. Zice ca le face rau. Am mancat si noi, dar cat sa prajim cu ea? Am dat-o si noi – ce ne-a ramas- la una care face sapun si am facut sapunul juma-juma, fara sa misc un dest! Si-atunci de ce sa iau purcelul acum? Imi dai banii si ma duc si eu la bufet si-mi iau si io un rom, doua!”
Ei! de asta, ce mai ziceti? Logica lui – in gandirea lui de capusa – este buna: sunt sarac= sunt linistit! Ma scol dimineata la ce ora vreau si astept sa vina prostii care muncesc si-mi aduc posmagii gata muiatzi!
„Da, castigul fara munca/ Iata singura pornire..” Cunoastem noi cazuri si cu bani muuuuulti, dar acesta este alt aspect, unde tot noi santem vinovati, prin neluarea atitudinii impotriva lor.
Se pare ca „se purta” obiceiul acesta si pe vremea lui Eminescu.
Emisiunile de stiri de la TV se intrec in a prezenta cocioabe (ca altceve nu sunt in stare) in care traiesc oameni sarmani, aratand cu degetul guvernul ca nu-i ajuta! dar cand filmeaza, uita sa ia din cadru vasele slinoase, mizeria de pe jos! Ca sa speli niste vase iti trebuie apa, apa chioara, care se gaseste peste tot pana ne-om desertiza. N-are detergent? Cenusa! Spala perfect si ecologic! Dar prefera sa si-o puna-n cap sa para mai amarati! Sa impresioneze slabii de inger, fraierii de serviciu, gata oricand sa le mai dea o prajitura sa poata dormi linistiti sau sa poata sprijini stalpii carciumilor! Pentru mizeria de pe jos exista matura, nu trebuie musai aspirator. Costa si matura? La tara sunt atitea nuiele incat poti aduna cate vrei, sa tot faci maturi si sa mai si vinzi…
Noi suntem de vina! De ce? Am sa revin cu alta postare.
Nu mai scriu nimic asta seara , fiindca simt cum imi creste tensiunea! Poate aveti ceva de spus, poate eu gresesc cand ii acuz… poate ei sunt martiri si eu sunt o rea!

Anunțuri

Un alt fel de sclavie (2)

   Cand am povestit despre Geta si Tudor, neintuind ca va interesa si pe altcineva povestea lor, nu am dat prea multe amanunte si acum simt nevoia sa adaug…
   Geta este o femeie simpla, cu numai sapte clase elementare absolvite, dar cu o inteligenta nativa care transpare din tot ceeace face si vorbeste. In scoala a fost premianta, dar nu a continuat pentru ca, oricat au insistat profesorii, parintii ei au fost de neinduplecat, pe motiv ca plecarea la oras – doar acolo era liceu – inseamna vicierea sufletului. A suferit enorm. Cu timpul a devenit necomunicativa si evita sa-si intalneasca fostii colegi. Era totusi un copil care visase – incurajata de rezultatele scolare – ca va deveni „cineva” si dintr-o data si-a vazut visul spulberat. La serbarile scolare fusese mereu solist vocal, fiind foarte apreciata, dar de atunci, nimeni n-a mai auzit-o cantand. Tacuta, muncea alaturi de parinti, iar duminica refuza sa mearga la hora din sat, preferand sa ramana acasa si sa citeasca tot ce-i cadea in mana, astfel ca multe potentiale soacre isi doreau o nora atat de cuminte. Avea 17 ani, cand la usa lor a venit Tudor (23 de ani, mecanic-masinist la santierul naval -pozitie de mare fala in sat-) insotit de parinti cu gand de petit. Nu avea importanta ca tinerii nu-si vorbisera niciodata pana atunci, nu avea importanta ca fiecare era capabil sa-si aleaga jumatatea pe care inima i-ar fi aratat-o, important era ca parintii lor au considerat reciproc avantajoasa aceasta casatorie. A urmat nunta, o casnicie liniara si copiii, in care Geta a investit toata dragostea ei nefolosita si carora a reusit sa le transmita dorinta de a invata. Disputele pentru trimiterea copiilor in scoli au fost singurele care au tulburat monotonia vietii conjugale. Tudor nu avea nici el nimic impotriva ca baiatul sa urmeze studii superioare, dar pentru fata s-au dus adevarate lupte. De data asta Geta a avut aliati : in primul rand curajul de a infrunta, izvorat din sufletul de mama, apoi copiii, profesorii, si in cele din urma a invins. Amandoi copiii au terminat cate o facultate , s-au casatorit si au plecat la casele lor.
   In tot acest timp Geta nu a facut nimic altceva decat sa-si creasca copiii si sa-si vada de treburile casei. Si-a insotit barbatul la nunti si cumetrii si din cand in cand, a iesit duminica, pe bancuta de langa poarta „la o vorba” cu vecinele. O tinerete intreaga!!!
   Tudor in schimb, a avut toate drepturile din lume. Cand a venit de la serviciu, s-a asezat la masa intinsa de Geta, a mancat si s-a culcat, ca doar venea de la munca! Dupa un somn avea omul chef sa se ralaxeze si atunci, o anunta pe Geta ca se duce ba „la o bere”, ba „in centru” sa vada ce se mai aude prin sat, ba la popice, ba la meciurile de fotbal intercomunale. Cumparaturile le facea tot el, fiindca el a pomenit de la taica-sau ca barbatul hotareste ce trebuie cumparat. Niciodata nu si-a pus problema ca si Geta poate fi obosita si ca ar fi bine sa-i mai dea o mana de ajutor dupa ce vine acasa. Nu. El are serviciu, ADUCE BANII si atat. Geta sta acasa, sa vada de casa. Ce insemna asta? Bucatarie, copii, curatenie, spalat, calcat, iar in ograda: curatenie in grajd la vaca, in cotet la porc, in cotet la gaini, adapat si hranit toate orataniile, ingrijit gradina de zarzavat – ca doar aveau gospodarie pricopsita. Credeti ca este putin? Si cu toate astea,Geta nu avea voie sa fie obosita, desi din zori si pana-n noapte muncea ca o roaba. Sa mai aiba timp si de altceva biata Geta? Nicidecum.
   A venit schimbarea din ’89 , a mai trecut ceva timp si Tudor a devenit somer. Vrand, nevrand a trebuit sa preia o parte din treburi. Dar sa nu va inchipuiti ca atunci cand a avut pofta sa se distreze , si-a inabusit placerea. Nu. Si a considerat normal, asa cum si este de fapt. Ce nu este normal, e faptul ca Geta nu si-a putut permite si ea asa ceva (un shoping de voie, spre exemplu) pentru ca Tudor, asemeni tuturor celor ca el, nu a admis un asa „desfrau” . O „nevasta serioasa” – zice el – nu face lucruri nefolositoare. Si Geta s-a conformat, uitand de sine si concentrandu-se asupra copiilor. Dar cand acestia si-au luat „zborul ” la casele lor, Geta si-a amintit (in momentul in care a primit o armonica) faptul ca iubeste muzica. A fost suficient sa-i simta clapele si stimulata psihic de implinirea sociala a copiilor, vechea ei pasiune pentru muzica sa reinfloreasca. Toate iubirile netraite ale adolescentei, toata durerea fecioriei nedaruita din dragoste, toate visele ei neamplinite, toate dorurile nespuse si toate lacrimile neplanse, s-au regasit in patima cu care s-a agatat de acea armonica la care, cu puterea dorintei de a-si exprima intr-un fel personalitatea, a invatat sa cante singura. Nu si-a abandonat treburile, doar ca noua activitate nu avea nici o legatura cu stapanul Tudor care nu putea accepta ca Geta sa faca altceva decat considera el ca este potrivit pentru ea! Au urmat zile de calvar in care Tudor a amenintat-o in fel si chip, disperat ca nu cumva Geta sa poata excela in ceva in care el nu este in stare sa se manifeste, fapt ce l-ar putea situa in inferioritate (conform mintii lui, bolnava de atata egoism). S-a vaitat, ca si cum l-ar fi strans pantofii, oricarei persoane pe care a intalnit-o, defaimandu-si singur nevasta, acuzand-o, mintind cu nerusinare ca-si neglijeaza indatoririle de dragul „scartiitoarei”. Bineinteles ca lumea in care el se invartea, tributara aceleiasi mentalitati feudale conform careia „…si femeia sa asculte de barbaaaat…”, i-a cantat in struna, si multe „binevoitoare” au venit sa stea de vorba cu Geta „sa o aduca pe calea cea buna” ca „ar fi pacat sa se faca de ras la batranete”. Pana si baiatul ei, avand modelul despoticului sau tata, i-a sugerat (ce-i drept cu blandete, nu imperativ cum a facut-o Tudor) ca ar fi bine pentru linistea casei ” sa o dea incolo de armonica”. Linistea casei? A cui casa? Doar a lui Tudor? Geta nu avea si ea nevoie de un anumit fel de liniste care sa-i oblojeasca sufletul atat de ranit o viata intreaga? Doar fata a incurajat-o si a indemnat-o sa nu renunte, daca asta este placerea ei. Un singur punct de sprijin si Geta a devenit puternica. Nu a mai auzit nimic in afara glasului inimii ei si a sunetului armonicii, prin care a dat drumul in lume unei vieti de om ce vrea macar la batranete sa traiasca pe picioarele lui, nu sa moara tarandu-se ca un vierme cuprins de pecinginea unei prejudecati neghiobe.
   Repet: personajele mele sant reale, ca si armonica , doar ca din motive lesne de inteles, le-am dat alte nume. S-ar putea ca nu numai protagonistii adevarti sa se recunoasca, ci si alti Tudori si Gete, cu un alt mar al discordiei, nu neaparat o armonica, oameni care vor avea ocazia citind, sa mediteze asupra acestei situatii nefiresti. Pe ceilalti cititori ii rog sa-si spuna parerea, in ideea ca poate cuiva ii va fi de real ajutor.
   Ceeace gandesc eu, banuiesc ca intuiti; oricum, imi rezerv dreptul de a comenta … dupa dumneavoastra. Deocamdata sunt mult prea implicata emotional.

Un alt fel de sclavie

Sant contrariata si revoltata! Si asta mi se trage numai de la plimbarile mele pe ulitele satului. Azi, abia ce ma indepartasem de casa, ca-l intalnesc pe Tudor, un barbat la vreo 55-6o de ani, casatorit cu Geta, o femeie tare de treaba, harnica, priceputa si care o viata intreaga nu a facut nimic altceva in afara muncilor campului, si a treburilor gospodaresti. Ma saluta, ii raspund si am proasta inspiratie sa-l intreb ce face Geta. Parca i-am pus foc pe nari! Dintr-o data, pasnicul Tudor, devine leu-paraleu si-ntr-o cascada de cuvinte incepe sa-mi povesteasca cum nevasta-sa si-a iesit din minti si a apucat-o pe alte cai. Intr-o clipa imi trec prin minte tot felul de grozavii: de la o boala psihica pana la certuri aprinse si chiar „abateri de la morala”. Il privesc oarecum neancrezatoare, dar n-apuc sa-l intreb nimic fiindca explicatiile curg:
– Matusa-sa de la Botosani, i-a dat o armonica veche sa faca ce-o vrea cu ea. Si ce crezi, nevasta-mea a chemat pe unu de i-a reparat-o si a invatat sa scartaie la ea singura.
– Bravo ei! Zic eu entuziasmata.
– Bravo pe dracu! Cine a mai pomenit sa te duci de la vaca la armonica?
– Ei, uite, Geta ta! Si ce te deranjeaza? Eu in locul tau m-as mandri cu asa ceva!
– Mandru? Hai bre, iti bati joc de mine?
– Ba deloc.
– Eu zic ca da. Nu crezi ca rade tot satul de ea?
– Poate, din ignoranta!
– Ignoranta, neignoranta, eu stiu una: traiesti in satra, vorbesti tiganeste.
– De acord, dar aici nu este vorba de satra ci de placerea unui om care nu deranjeaza pe nimeni, ba chiar poate sa infrumuseteze si viata altora.
– Fugi dom-le de-aici. Pai daca ma intreaba Fane vecinul, ce face nevasta-mea, eu pot sa-i spun ca se prosteste la armonica?
– Si de ce nu? Tu cand ai chef sa mergi la carciuma sau sa joci carti, table, popice, sau mai stiu eu ce, te duci si stai cu orele de capatai, fara sa fie nevoie sa dai socoteala nimanui, asa-i?
– Pai da, da eu sant barbat. O femeie are mereu de lucru in casa!
– Mai sa fie? dar femeia nu este ca si barbatul tot fiinta umana? N-are si ea aceleasi drepturi, n-are si ea nevoie de relaxare, de odihna?
– Pai cum sa aiba aceleasi drepturi? Cum sa faca ce fac eu? Doamne fereste! Sa se „relasese” la televizor sau cu femeile la vorba pe ulita. Odihna? Ce, n-are paturi? Noaptea nu-i ajunge?
– Da de cand stabilesti tu ce o relaxeaza pe Geta? De unde si pana unde stii tu ce o odihneste pe ea? Esti vreun dumnezeu si n-am aflat eu? Nu e totuna pentru tine daca sta la televizor, in drum sau cu acordeonul sau armonica, ce-o fi ?
– Stii ceva, doamna, aici e sat si asa ceva nu s-a mai pomenit, ca o taranca sa cante le „istrumenturi”. Ce, ea e d-alea deochiatile? Mai bine vorbim „alcevasilea” ca nu vreau sa ma cert cu dumneata…
Am abandonat discutia fiindca mi-am dat seama ca nici un argument al meu nu-i va schimba convingerile si dupa un salut inghetat am grabit cat am putut pasul, sa nu-l mai aud, sa nu-l mai vad. Din pacate nu este singurul care gandeste asa, ci mai bine de 70% din locuitorii satului. Probabil ca si unii dintre cititorii mei vor zambi imaginandu-si-o pe Geta alergand de la grajdul vacii la armonica atarnata undeva la sopron, unde sa nu-l incomodeze pe atotputernicul Tudor, marele detinator al dreptului de a distribui bilete de voie pentru orice stare sufleteasca, fizica sau morala. Da, poate la prima vedere pare caricatural, dar ganditi-va ca este vorba de o fiinta umana, inzestrata ca oricare alta cu gandire si simtire. Si ea se bucura sau sufera, are dorinte si pasiuni, iubeste, viseaza!! Eram intr-o seara in poarta casei cu Geta. La un moment dat, s-a auzit un tril. Geta s-a oprit din vorba, mi-a facut semn sa nu care cumva sa fac vreo miscare si dupa cateva clipe, cu ochii plini de lacrimi mi-a soptit : canta privighetoarea! Si-atunci, va mai mirati ca infruntand opinia radio-santului si ocarile unui sot limitat si egoist, a invatat singura sa cante la armonica?
Asta e! Intre oras si sat exista inca, o prapastie numita mentalitate, mentalitate care instaureaza un fel de sclavie a femeilor, mutilandu-le sufleteste, confiscandu-le dreptul de a se manifesta in afara prejudecatilor!
Ma obsedeaza o intrebare pe care mi-am mai pus-o candva: in ce secol traim?