Povestea poveştilor parfumate

A fost o dată un pădurar bătrân, ce locuia împreună cu băbuţa lui chiar în inima pădurii, într-o căsuţă făcută de ei numai din bârne şi împletituri de nuiele. De jur împrejurul casei, băbuţa sădise o mulţime de floricele care mai de care mai colorate şi mai înmiresmate ce înfloreau după cum le era datul, din primăvară până când cădea bruma. Erau atât de frumoase şi răspândeau în aer aşa parfum plăcut, încât nu ai mai fi plecat de acolo.Oricât ai fi fost de supărat , în raiul acela floral te învăluia o nesfârşită pace sufletească . In fiecare zi bătrânica aduna flori şi frunze parfumate pe care le punea la uscat, iar iarna le punea în coşuleţe din nuiele şi le lăsa în încăperi să-şi împrăştie aroma…
In vremea asta, bătrânul pădurar cutreiera pădurea: nota copacii care aveau nevoie de îngrijiri speciale, aduna gunoaie aruncate la întâmplare, strângea uscăturile în locuri special amenajate tot de el, iar uneori se întâmpla să întâlnească câte un animăluţ rănit pe care cu multă pricepere îl îngrijea, grăbindu-i vindecarea . Intotdeauna avea grijă să-i aducă şi băbuţei câte ceva de prin pădure: ciuperci, fragi, zmeură, mure… Abia spre seară se înapoia obosit, dar de fiecare dată vesel şi mulţumit.
Şi uite-aşa zilele treceeau monoton, până într-o dimineaţă când un bun prieten le-a adus nepoţica să stea acolo un timp. Câtă bucurie pe bunicuţi! Fericiţi şi dornici să afle noutăţile, s-au aşezat pe băncuţa dintre minunatele flori ce-şi trimiteau  spre fată,  în semn de bun venit,  aromele suave,  în acelaşi timp cu teii înfloriţi ce-şi revărsau şi ei parfumul peste pădure.
– Bunico! Ce miroase atât de frumos?
– Este parfumul pădurii, draga mea.
– Parfumul pădurii? Dar cine îl face? Cine îl împrăştie?
– Vântul , vântul este cel mai mare parfumier al naturii: el adună mireasma fiecărei floricele şi a fiecărui fir de iarbă, parfumul pământului reavăn şi al scoarţelor de copaci, le amestecă într-un vârtej cum numai el ştie să facă şi aşa crează parfumul pădurii!
– Bunico, se pare că vântul s-a scuturat tot în părul tău, fiindcă miroase atât de frumos!
– Da, de unde. Eu mi-am spălat părul în apa în care am pus un săculeţ cu petale uscate de flori inmiresmate!
Pe când stăteau de vorbă, pe cărare, sfioasă păşea o căprioară. Bunicul s-a ridicat repede, a intrat in căsuţă şi de acolo a scos un pui de căprioară mititel, care abia se ţinea pe picioare, dar a devenit dintr-o dată vioi când a văzut căprioara care uitând de orice teamă a alergat spre puiul ei. Şi-n timp ce puiul căuta fremătând izvorul cu lapte cald, căprioara îi spăla blăniţa, lingându-l de zor.
– He-he, de aseară te tot aştept, căprioară frumoasă!
– Bunicule, este puiul ei?
– Da, l-am găsit ieri rătăcit de turmă, nemâncat şi rănit la un picioruş. L-am luat acasă, i-am dat lapte cu biberonul şi i-am tratat rana. Ştiam că dacă mama lui trăieşte va veni după el!
– Cum aşa? Şi de unde ar fi putut şti căprioara că este aici?
– Ehei, fata moşului, după miros! Principalul simţ de orientare al animalelor este mirosul !
– Ha-ha! Râse fetiţa . Deci puiul a alergat acum fiindcă a recunoscut parfumul mămicii lui!
– Exact, spuse şi bunica. Există parfum peste tot!
– Cum adică bunico? Şi de fapt ce este parfumul?
– Parfumul este mirosul plăcut, dar poate fi şi o nota caracteristică a unei stări, o atmosferă specială, deosebit de plăcută! Când spui parfum, dintr-o dată alungi tot ce poate fi urât sau rău . Este cea mai plăcută ambianţă, cel mai frumos cadru din câte pot exista! 
– Asta inseamnă că absolut tot ce este în lumea asta poate fi numit „parfum de…”
– Da, desigur! Şi poate fi şi parfum de iubire?
– O, da! Mai ales!
– Imi spui şi mie toate parfumurile şi poveştile lor?
– Nu, nu, fiindcă ne apucă noaptea , dar am o prietenă care şi-a propus să adune toate poveştile parfumate. O cheamă Mirela şi o găseşti la http://mirelapete.dexign.ro Acolo vei găsi toate parfumurile şi toate poveştile lor. Chiar în luna aceasta a împlini un an de când le adună. Se cuvine chiar să spunem LA MULTI ANI!
– A! Păi aceasta este chiar o adevărată POVESTE A POVEŞTILOR PARFUMATE , bunico! Trebuie să fie minunate ! Abia aştept să le citesc.

Au scris la această temă

Mirela Parfumul poveștii parfumate
CARMEN Parfumul povestilor parfumate
Florentina Povestea povestii parfumate
Daurel Parfumul modelelor de viata
Lili Parfum de poveste

Doru Punerea genunchiului in pietre
Vanessa Poveste Parfumata

Sara Parfumul povestii parfumate
Lolita Povestea povestilor parfumate la multi ani
Dictatura justiției Parfumul povestii parfumate
Pandhoraa Parfumul povestilor parfumate
Aurora  Povestea poveştilor parfumate
Vero Tangentand parfumul povestii parfumate

Anunțuri

Parfumul unui poem

         La invitaţia specială  a prietenei mele

Mirela Pete

        , am ieşit puţin din tiparele blogului meu pentru a posta  o mică poveste  cu titlu impus:

                   PARFUMUL UNUI POEM

Noapte senină … luna pare că a pus stăpânire pe tot ţinutul Din raze, covor aşterne – lumină de argint şi de vis. Pâlpâind – parcă-s mărgele din afund ceresc, se trezesc rând pe rând luceferi , stele … cerul pare o mişcătoare mare de scântei…
Printre crengile cireşului înflorit, vântul sărută florile albe împrăştiind în noaptea albastră miros dulceag de primăvară…
Un băiat şi o fată, mână în mână s-au oprit vrăjiţi de ploaia de petale albe stârnită de jocul şăgalnic al vântului. .. privirile li se întâlnesc …
-„Oare stelele strălucesc sau ochii ei sunt plini de iubire?” rosteşte el în gând, îmbătat de amor…
Înfiorată fata închide ochii şi …
– „oh! Nu mai ştiu… oare vântul aleargă sau mâinile lui îmi mângâie obrazul? „
– „Mi-e dor de tine acum şi parcă simt pe buze mireasma sărutului tău , acum când cerul e-nflorit ca pomii din grădină, când luna îşi revarsă cald polenul de lumină… mi-e dor… eşti lângă mine .. şi mi-e atât de dor… „ continuă să se zbată bietele lui cuvinte nerostite…
– „ … aş vrea să-i spun, şi nu-i pot spune tot ce vrea inima să-i spună” striga şi gândul ei…
– Prin mâinile lor împreunate trec toate semnele de întrebare tainice despre iubire ,rămase încă fără răspuns, dar care acum veaneau de-a valma , tulburătoare, fior nemaîntâlnit,. fior visat. fior cântat în nopţi de iele…
Simţindu-se martor nedorit , luna se ascunde după un nor şi întunericul nopţii ascunde îmbrăţişarea feciorelnică şi visul se-nfiripă … torente de fior, două inimi bâtănd nebuneşte în ritmul eternului cântec al iubirii.
Am colindat prin poiană
Şi am cules flori albe,
Iar cu petalele ,
am scris lângă izvor numele lor,
să-l vadă căprioarele
când sărută însetate
lacrima de apă vie
ce picură din stâncă,
să-l privească şi luna
în nopţile senine,
şi stelele şi toată pădurea
cu freamătul ei să şoptească,
pe aripi de vânt,
în zori şi-n amurg
numele lor : un băiat şi o fată…
In aer pluteşte PARFUMUL UNUI POEM : mireasma florilor de cireş prinse în poemul iubirii  trăit sub bolta înstelată… .

Au mai scris despre Parfumul unui poem şi:

Mirela Parfumul unui poem. Les Fleurs du Mal

Rokssana : Parfumul unor poeme

Doru Vulturești Înmiresmarea Înșchiopătată

Florentina Covasna Parfum de poem

Lili Parfumul unui poem

 Gabi Poveste parfumată.Parfumul unui Poem Cântec

Lolita Parfumul unor poeme nemuritoare

CUTIA CU BOMBOANE DE CIOCOLATA

    Zorii abia  se iviseră când Lavinia se trezi din somn şi, frecându-şi ochişorii ei mari şi  verzi ca marea,  încerca să-şi amintească visul frumos  ce  o purtase parcă toată noaptea într-o lume de basm…
Lângă fereastră globuleţele brăduţului pe care de cu seară înainte  – Seara de Ajun –  îl împodobise  împreună cu mama şi cu  Cristina – surioara ei mai mare –  sclipeau în lumina beculeţelor colorate.
 Il aşteptaseră pe Moş Crăciun până târziu în noapte, dar somnul le-a doborât şi-au adormit…
   In somn, Lavinia  a visat că Moşul intra în oraş , într-o  sanie de argint trasă de reni  cu frâuri roşii  împodobite cu pietricele în zeci de culori,  atât de sclipitoare încât  făceau cărare de lumină. Se făcea că a oprit la căsuţa lor. A coborât din sanie, s-a scuturat zgomotos de zăpadă şi  a bătut la uşă . Fetiţele i-au deschis şi Moşul le-a zâmbit laaaarg. Era  atât de bătrân încât barba îi ajungea până la brâu, dar privirea era prietenoasă, veselă şi nespus de blândă. În spate avea un sac plin cu jucării şi o mulţime de dulciuri pe care l-a descărcat sub brăduţul lor.
     Acum , când se trezise i se părea că a fost chiar adevărat şi ca să se convingă sări din pat şi alergă spre brăduţ!
  _ Oooooo! Moş Crăciun chiar a veniiiit!  Cristiiina,  trezeşte-te,  a  fost Moş Crăciun la noi ! Uite ce de daruri ne- a lăsaaaaat!
     Cristina se trezi brusc şi din doi paşi fu şi ea lângă brăduţ şi alături de Lavinia începu să desfacă pachetele unul după altul.  Hotărî  ca fiind mai mare, să împartă ea darurile între ele şi începu : asta ţie – asta mie, asta ţie- asta mie… şi tot aşa până când ochii negri şi scrutători  îi căzură pe o  cutie cu bomboane de ciocolată : era  atât de frumoasă ! O luă  cu amândouă mâinile  şi şi-o apropie . Imediat o aromă unică  de cacao şi nucă de cocos, cum nu mai simţise  niciodată  îi gâdilă nările atât de plăcut încât i se umplu gura de apă şi o determină să hotărască:
    – Eu iau cutia cu bomboane de ciocolată, iar tu Lavinia pe cea cu jeleuri.
  _ Dar nu vrei să le împărţim  jumatate-jumătate? întrebă Lavinia.
–          Nu, nicidecum!
–          Dar  miroase atât de bineeeee! Vreau şi eu.
–          Da, intr-adevăr  miroase foarte frumos, dar uite ce frumos sunt colorate jeleurile tale. Si am hotărât, aşa rămâne.
Ca si cum ar fi înteles că se petrece ceva deosebit, Muţunache, căţelusul  lor,  zgâria de zor  uşa cu lăbuţele cerând insistent să participe şi el la un aşa eveniment. Fireşte că l-au lăsat. A intrat ca o săgeată  ţopăind  în două lăbuţe  când la o fetiţă când la cealaltă.
    Cristina şi-a luat  darurile şi bineânţeles cutia cu bomboane de ciocolată cu gândul să o pună într-un loc numai de ea ştiut. Abia aştepta să  le mănânce. Aroma lor  îmbietoare nu îi dădea pace, dar mama le aştepta cu micul dejun pregătit, aşa că o ascunse într-un dulăpior  în care nu erau decât lucrurile ei.
    Rămasă singură,  Lavinia stătu o clipă, apoi  gândind la sora ei, desfăcu  jeleurile şi le puse jumătate-jumătate în două punguţe.N-ar fi putut mânca fără să îi dea şi ei.  Mulţumită, îi dădu  lui Muţunache o prăjiturică, că prea făcea tumbe frumos numai ca să primească şi el ceva, apoi se pregăti pentru masa de dimineaţă.
     A fost  tare plăcut  în timpul mesei: fetiţele au povestit părinţilor ce au primit, au râs, au glumit, dar cum fiecare era nerăbdătoare să guste din bunătăţile aduse de Moş Crăciun,  au terminat destul de repede. In tot timpul mesei, Cristina nu a avut în nări decât aroma aceea minunată  ce răzbătea prin cutia în care aşteptau să fie mâncate  bomboanele de ciocolată şi fără  să mai stea pe gânduri se duse drept la dulăpior. Dar… vaaaai!
  – Nu e cutia meaaaa! Strigă Cristina  cu toată puterea să o audă parcă toată lumea!
 – Mamaaaaa! Lavinia mi-a luat cutia  mea cu bomboane de ciocolatăăăăă!!!!
  – Nu-i adevărat ! se apără Lavinia! Eu nu am luat-o! Poate ai uitat unde ai pus-o. Hai mai bine să o căutăm împreună.
  Au răscolit toată casa, dar n-au găsit-o. Muţunache participa şi el alergând de colo colo.  Obosită de atâta căutare şi supărată, convinsă că numai Lavinia i-a luat-o, Cristina, îl luă pe Muţunache în braţe şi necăjită se aşeză cu el într-un fotoliu. Ca un adevărat prieten, Muţunache încerca să o mângâie  frecându-şi boticul de faţa fetiţei. Deodată, aroma aceea  minunată, unică  pe care Cristina o simţise când a apropiat prima dată de ea cutia cu bomboane,  îi inundă nările. Incepu să miroasă  scurt şi des şi… ochii îi căzură pe o bucăţică de ciocolată lipită de blăniţa lu Muţunache. Dintr-o dată înţelese totul: prinsese hoţul
–          Ce-ai făcut căţel rău şi hoţ?
Muţunache  fugi strategic sub patul  de unde se zăreau rămăşiţe din cutia ce fusese numai cu câteva minute în urmă  întreagă şi atât de parfumată!
    Ruşinată că-şi acuzase pe nedrept surioara, Cristina se duse spre Lavinia să-i povestească  ce s-a întâmplat. Impăciuitoare, surioara ei o întâmpină cu punguţa cu jeleuri pe care o pregătise pentru Cristina.
      Oare întâmplarea aceasta să fi fost pedeapsa lui Mos Crăciun pentru Cristina , fiindca nu a vrut să împartă darul cu sora ei?
      Voi ce credeţi?

Aceasta povestire o alatur ciclului „Poveste parfumate” initiat de Mirela Pete, la tema Parfumul zeiței Ciocolată « Mirela Pete. Blog    in varianta pentru copii
 

 http://mirelapete.dexign.ro/2011/11/parfumul-zeitei-ciocolata/

Rokssanahttp://rokssana.wordpress.com/2011/11/18/parfumul-zeitei-ciocolata-2/Lilihttp://innerspacejournal.wordpress.com/2011/11/18/ciocolata/

CARMENhttp://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/11/ciocolata-putere-de-seducere.html

Citahttp://cita-topa.blogspot.com/2011/11/ciocolata-regina-patiseriei-si-printesa.html

Shaynahttp://lunapatrata.wordpress.com/2011/11/19/parfum-de-ciocolata/

Max Peterhttp://romanianstampnews.blogspot.com/2011/11/poveste-parfumata-aroma-de-ciocolata.html

 Vania
http://ivanuska.wordpress.com/2011/11/20/parfum-de-ciocolata/

 Costin Comba, CELLARoxana, Mirela PeteCalinCARMEN, Dictatura JustitieiLunapatrataTeo Negura, G1b2i3, Tu1074, Adrian Voicu, Clipe de Cluj, Gabriela Savitsky, Androxa, Napocel, Nea Costache, Ioan Usca, AltcerseninSorinGabriela Neagu