In oceanul sufletului meu, s-au adunat ani de-a rindul si bune si rele; si fapte si ginduri. S-au aprins si s-au stins, sau au continuat sa arda mocnit dorinte, idealuri. S-au cuibarit impreuna, cuminti, intr-un coltisor, fara speranta de a mai iesi vreodata la suprafata.
Numai ca…… a fost de-ajuns suflul unei brize care sa-nfioare oglinda apei adormite, ca adincul ce parea ferecat, sa-nceapa din nou sa freamate ca o respiratie prea mult timp retinuta, gata sa se reverse, gata sa imprastie in lume tot ce-a adunat in timp si a pastrat…..
Se cuvine dar, sa multumesc acelei brize cu efect de tsunami asupra sufletului meu. Briza are chip de om si se numeste D.
Ne cunosteam de vre’o 30 de ani. Ne intilneam, ne pierdeam in discutii fara consistenta, pina cind intr-o zi mi-a vorbit despre ceva vazut pe internet. Dintr-o data conversatia relativ linceda a inceput sa curga in suvoi: intrebari, uimiri, incitare din partea mea, raspunsuri pline de tentatii pentru mine din partea D. Tot vorbind am pierdut notiunea timpului si pot spune ca acela a fost inceputul, pentru ca in timp am observat ca in fata calculatorului timpul are alte dimensiuni, alta viteza de scurgere. Interesul pe care l-am aratat, a determinat-o pe D sa-mi daruiasca un calculator. Entuziasmul meu era fara margini. Am intinerit. Dintr-o data scinteile nazuintelor din tinerete s-au aprins si cu un elan pe care nu l-as fi banuit, m-am avintat in tumultul informatiilor. N-am mai privit calculatorul ca pe un obiect ci ca pe o fiinta si firesc, i-am dat un nume: Socrate. Familia mea a avut o alta optiune in privinta numelui: Ducipal! Zice-se ca as sta calare pe el toata ziua! Ei, si? La urma urmei echitatia m-a fascinat intotdeauna si parca nici diferenta n-ar fi prea mare: si cu unul si cu altul, respectind proportiile, poti alerga oriunde-ti vrea gindul.
Asa a inceput povestea mea de dragoste cu „Socrate”, asa a inceput zborul meu spre cunoastere, asa a inceput dorinta de comunicare, de conectare la spiritul universal. Fie-mi inteleasa pornirea launtrica ca la inceput de drum, sa-i multumesc celei ce mi-a daruit determinare. Si ca sa nu ginditi ca entuziasmul meu ar fi gratuit, incercati sa va imaginati:
– cum ar fi primavara fara ploaia de petale albe ce inunda livezile ?
– cum ar fi marea fara valurile ei inspumate ?
– cum ar fi cerul fara oceanul lui de stele?
– cum si ce fel ar trai omul contemporan fara telefon mobil si fara internet?
Si ca sa nu fiu invinuita de patetism, am sa va sugerez partea practica a celor ce am scris si anume sa desprindeti din povestea mea un sfat:
daca intilniti pe cineva ce se simte imbatrinit sau deprimat , (virsta nu are importanta) indemnati-l sa intrerupa orice tratament si sa-si cumpere un calculator pe care sa-l conecteze la internet. Restu curge de la sine si va asigur din experienta succesul.
Stropi de suflet la vedere 