Animaţie în bârlog

 

 

 

 

 

In bârlog adăpostiţi,
Somn adânc au încă urşii
Şi visează fericiţi,
Că au înflorit caişii.

Deodat-o rază caldă
Se strecoară în bârlog,
Gâdilând la tălpi ursoaica,
Având chef de dialog.

Sare-n sus biata ursoaică
Neştiind cine-o atacă!
Lângă ea, doar ursul doarme
Şi-i trânteşte o scatoalcă:
– Na, dacă ai chef de joacă!

Speriat, ursul năuc,
Chiar nu ştie ce să creadă!
Parcă-i cântă-n cap un cuc
Şi e gata ca să cadă.

Râde raza jucăuşă:
– Hei, trezirea! Hai afară,
Fiindcă dincolo de uşă
Este iarăşi primăvară!

Adunare de insecte

Din nou o poezie pentru prichindeii  Simonei , grupa „Fluturaşilor talentaţi” . Ilustraţia pe care o iau în susţinerea poeziei am luat-o de aici  http://lumealuimomo.blogspot.ro/2012_09_01_archive.html. Este un blog pe care îl recomand tutror celor interesaţi de activităţi în ateliere de creaţie pentru copii între 4 şi 13 ani!

In pădure la răcoare
Este mare adunare
De insecte zburătoare
Ce discută cu ardoare.

Licurici, greieri, lăcuste,
Buburuze, fluturi, muşte
Albine, viespi şi ţânţari
Gândăcei şi chiar bondari.

Sunt aici să hotărască
Cum să facă să mai crească,.
Fiindcă sunt atât de mici
Că le-nghite şi-un arici

Ziua-ntreagă au tot vorbit,
Dar nimic n-a folosit.
Tocmai când vroiau să plece
Că-ncepea să fie rece,

Le-a strigat un pui de-al lor-
– Ce mare filozofie?
Faceţi cum îmi spuneţi mie:
Mâncaţi tot din farfurie!

Albina

Zilele acestea Simona trebuie să vorbească „fluturaşilor talentaţi” despre insecte şi m-am gândit să-i ofer sprijin .
Melanie mi-a adus pe blog un filmuleţ superb cu o albinuţă şi nu pot să nu preiau . Este minunat! Priviţi:
ALBINA
Alergând din floare-n floare
O albină lucrătoare
Adună pe picioruşe
Polen, iar nectaru-n guşă
Vine-n stup în zbor de sus
Şi descarcă ce-a adus:
Cu polen, puiuţi hrăneşte
Şi din nectar pregăteşte
Miere celor mici, fireşte!
De aceea s-o iubim
Şi-albina să ocrotim.

PUFI CEL ISTEŢ

poza luată de aici:http://web13.net/poze-cu-miel-de-paste-poze-cu-catei-haiosi-catei-mici-si-pufosi/)
PUFI  CEL  ISTEŢ
Intru în casă obosit
Şi-l văd pe Pufi lungit,
Chiar pe locu-n care eu
După-amiaza stau mereu.

Îi fac brânci şi supărat
El se-aşează lângă pat,
Eu îmi-iau locul mulţumit
Şi-ntr-o clipă-am adormit.

Insă brusc, ca tras din puşcă,
Sare şi din aer muşcă,
Latră, mârâie spre uşă,
Trânteşte şi-o găletuşă!

Sar buimac şi mă lovesc,
Dar n-apuc nici să privesc
Că deja Pufi e-n pat
Fix pe locul unde-am stat

Şi cu-un ochi întredeschis,
Parcă-mi zice cu plictis:
Nu-i nimeni! Te-am păcălit…
Şi-acum taci… c-am adormit!

POVESTE DE IARNĂ

De  data asta iarna nu a mai glumit.
S-a supărat că am  ignorat-o şi a venit cu tot arsenalul: zăpadă, vânt puternic, ger, aşa cum spune imaginea  de mai jos imortalizată de mine azi în satul meu aflat sub asediul zăpezilor … dar e minunat!
Fireşte că mi-a stimulat imaginaţia şi aşa s-a născut o

POVESTE DE IARNĂ

Primăvara se grăbise
Să trezească ghioceii
Şi cu un sărut deschise
Mai apoi şi brebeneii.

Doar că iarna, sora-i mare
S-a întors înverşunată
Şi c-o singură suflare
A-ngheţat natura toată.

A prins norii toţi grămadă
Scuturându-i de zăpadă,
Şi-a stârnit vântul năpraznic
Inălţându-l în tornadă.

Incercând s-o domolească
I-a vorbit calm primăvara:
Nu fi rea, că plec acasă,
Dar… să nu te-apuce vara!

PROMOVARE CARTE

Fiindcă  iubesc Braşovul de când eram copil mi se pare firesc să-mi promovez cartea şi în acest frumos oraş, aşa că vă invit  sâmbătă 25 ianuarie ora 12 la Librăria St.O. Iosif din Braşov.

Un pisoi şi-un iepuraş…

 

 

 

 

 

Intr-o bună dimineaţă
Pisoiaşul Nătăfleaţă
Miorlăia cu disperare
Speriat de-o „arătare”!

Merg să văd imediat
Ce fiară l-a-nfricoşat
Şi când văd m-apucă râsul!
Tremurând mai rău ca dânsul,

Era un biet iepuraş
Speriat de…pisoiaş!
I-am pus unul lângă altul
Să le treacă tremuratul

Dar când s-au văzut de-aproape
Au căzut de râs pe spate
Şi fiindc-amândoi sunt mici
Au devenit buni amici !

 

 

 

 

 

Dar nu erau singurii prieteni neobişnuiţi! Ia priviţi mai jos ce frumuseţe de „pereche!”:

TOAMNĂ TÂRZIE

Ultima  săptămână din  toamnă merită o poezie!

TOAMNĂ  TÂRZIE

Toamna scutură din plete
Stropi mărunţi de ploaie rece
Şi cu armonii incete
Cântă timpul care trece.

Vântul suflă în rafale
Rupând crengi ce-i stau în cale
Şi-n vârtejuri frunze poartă
Incercând să le despartă.

Doar un stol de coţofene
Pe sub norii plumburii,
Scuturând din negre pene
Se-ntrec în cascadorii.

Pisicuţa

Un pisoi de nu ştiu unde,
Ba apare, ba se-ascunde,
Parc-ar vrea să ia cu seamă
Dacă-i vreun motiv de teamă.

Şi pe cât e de fricos
Pe atât e de frumos!
– Pis-pis-pis, îl chem uşor.
– Miauuu, răspunde-ncetişor.

Tandru coada-şi unduieşte,
Mă priveşte şi clipeşte,
Face-un pas, iar se opreşte…
Il ating, nu se fereşte.

Ba se-alintă fără frică!
Eu îl mângâi pe burtică
Iar el cu lăbuţe-n sus
Toarce parc-ar fi un fus.

Dau să plec, dar nu mă lasă!
Intră după mine-n casă
Şi în clipa următoare
Imi sare fix în spinare!

Ce ciudat!

Sakura, a prezentat pe blogul ei http://dpnori.blogspot.ro/2013/02/cum-se-face-un-om-de-zapada.html?showComment=1360614235713#c712217679238122241, o mulţime de omuleţi de zăpadă care mi-au sugerat câteva versuri. Iată-le

     CE  CIUDAT !

De ieri ninge şi pe stradă
Sunt doar oameni de zăpadă 
Dar ciudat: merg! Zgribuliţi,
Deşi sunt înfofoliţi !

Nici nasul nu e din morcov
Şi nici gura, fruct de roşcov!
Unul vine chiar la noi.
Dacă face tărăboi?,

Uşa iată s-a deschis
Şi-s atâta de surprins
C-a intrat, se scutură
Şi-Azorel se bucură !

Ştiţi de ce? Fiindcă e tata!
Şi ninsoarea l-a dat gata,
Fiindcă-n alb l-a îmbrăcat
Şi-acum pare deghizat:
In om de zăpadă sculptat.